Florin Manole explică ieșirea PSD de la guvernare și impactul asupra tinerilor
Florin Manole spune că demisia și ieșirea PSD de la guvernare sunt explicate prin acumularea tensiunilor economice și lipsa de consens în coaliție, pe fondul unor probleme legate de buget, salarii și puterea de cumpărare. Acesta afirmă că proiectul pe care l-a inițiat – un program de sprijin pentru primul loc de muncă, care presupune subvenții pentru angajatori și stimulente financiare pentru tineri – va continua, fiind susținut prin finanțare europeană și fără influență politică, în ciuda schimbărilor de la nivel guvernamental.
Florin Manole: „Pentru că, după mai multe semne de alarmă pe care le-am tras, s-a umplut paharul. Cred că a văzut toată lumea acest scandal, ce a fost la buget, câte neînțelegeri în legătură cu salariul minim, câte nemulțumiri în spațiul public, din cauza creșterii inflației și a scăderii puterii de cumpărare. Când direcția economică e proastă, o arată toate cifrele. Atunci când direcția este proastă, e nevoie de o schimbare. Asta e schimbarea pe care o vedem noi.”
Florin Manole: „Pentru că, într-o coaliție de patru parteneri, unul dintre ei a vrut să ia absolut toate deciziile exclusiv, exclusiv după propriile sale opinii. Așa ceva e greșit. Nu doar în politică, e și în viață greșit. Imaginați-vă patru prieteni care merg împreună pe un drum. Nu poate să fie unul singur care decide totul, e nevoie de consens, de dialog. Mai lași de la tine, mai ești de acord și cu celălalt, altfel e autoritarism.”
Florin Manole: „E foarte important să existe un stimul și pentru angajat, și pentru angajator, să înceapă o relație de muncă. Proiectul ăsta, în plus peste salariu, fiecărui tânăr, îi dă niște bani, o subvenție, inclusiv pentru angajator. Dacă stai în felul ăsta, într-o relație contractuală, trei ani și jumătate, e evident că ești un om mai bun, pentru că fiecare dintre noi știe că ești mai bun pe măsura ce trece timpul și pe măsura ce înveți lucruri într-un nou job.”
Florin Manole: „Va continua, pentru că proiectul este un angajament european, toate lucrurile sunt făcute profesionist, nu este nicio tușă politică aici, așa că niciun tânăr nu trebuie să își facă griji. Proiectul ăsta continuă, trebuie doar să vă implicați.”


