Flancul estic al NATO, divizat: România și Europa de Est nu țin pasul cu nordul alianței

Flancul estic al NATO, divizat între România, Europa de Est și nordul alianței

Flancul estic al NATO, de la Norvegia și Finlanda până la România și Bulgaria, prezintă diferențe semnificative între nord și sud în ceea ce privește cooperarea militară și economică.

Flancul estic al NATO se întinde de la Norvegia și Finlanda, în zona Arctică, până la România și Bulgaria, la Marea Neagră, și cuprinde majoritatea țărilor membre atât NATO, cât și Uniunea Europeană, cu o singură excepție notabilă: Norvegia, care nu face parte din UE, dar este strâns aliniată cu Bruxelles-ul și integrată în piața unică.

Coerența în această zonă este relativ recentă. Finlanda a aderat la NATO abia în 2023, alături de Suedia, iar România și Bulgaria au intrat în Uniunea Europeană în 2007. Deși importanța strategică a acestei zone este uriașă pentru securitatea Europei, flancul estic rămâne un construct incomplet, marcat de contradicții interne, cea mai vizibilă fiind diferența majoră dintre nord și sud.

În nord, țările reunite în jurul forței expediționare conduse de Marea Britanie (Joint Expeditionary Force – JEF) au ajuns la un nivel avansat de cooperare militară și economică. Aceste state, care includ Marea Britanie, Olanda, țările nordice, țările baltice și Polonia, colaborează în domenii esențiale precum apărarea, industria militară, economia și interoperabilitatea forțelor armate.

Publicitate

Cooperarea se traduce în capacitate reală de reacție rapidă și coordonare eficientă, inclusiv la nivel de comandă militară. Statele din nord sunt deja testate în exerciții comune și au dezvoltat mecanisme concrete de răspuns la amenințări hibride sau maritime, cum este activarea rapidă, în 2024, a unui mecanism comun pentru protejarea infrastructurii submarine.

Mai mult, aceste țări au dezvoltat programe comune de achiziții militare și lanțuri de aprovizionare integrate, reducând barierele comerciale și împărtășind inovații tehnologice, pentru a crea o forță militară interoperabilă, în care echipamentele și personalul pot fi utilizate fără obstacole între state. Relațiile politice dintre ele sunt solide, cu consultări constante și o viziune comună asupra amenințărilor, bazată pe solidaritate și încredere.

În contrast, partea sudică a flancului estic, care include Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, dar și țări din spatele liniei frontului precum Cehia sau statele din Balcani, prezintă o imagine mult mai fragmentată. Rivalitățile istorice și încrederea limitată între aceste state, majoritatea foste comuniste, afectează coeziunea. Deși amenințarea Rusiei reprezintă un interes comun de securitate, interesele naționale și competiția politică pentru influență la Washington sau Bruxelles prevalează adesea.

Două formate importante de cooperare din această regiune sunt București Nine (B9) și Inițiativa celor Trei Mări (3SI), ambele create în 2015 ca răspuns la anexarea Crimeei de către Rusia și susținute în special de Polonia și România.

B9 funcționează mai degrabă ca o platformă politică de coordonare în cadrul NATO, un fel de grup de lobby est-european, dar fără rezultate concrete majore în plan militar sau diplomatic. Influența reală în deciziile strategice rămâne în mâinile marilor puteri precum Statele Unite, Marea Britanie, Franța sau Germania.

Inițiativa celor Trei Mări are un caracter practic, concentrându-se pe dezvoltarea infrastructurii în Europa Centrală și de Est, între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră. După un deceniu, fondul de investiții al inițiativei a mobilizat doar aproximativ 800 de milioane de euro, o sumă modestă raportată la nevoile regiunii, estimate la sute de miliarde de euro. Deși există numeroase proiecte utile, impactul lor rămâne insuficient la scară strategică, iar progresul este lent.

Ambele inițiative au un potențial real de a transforma Europa Centrală și de Est. Dacă ar fi dezvoltate la scară mai mare, cu mai multe resurse și o viziune comună, acestea ar putea echilibra flancul estic și ar putea crea un bloc regional puternic în interiorul Uniunii Europene. B9 ar putea deveni un motor real pentru dezvoltarea capacităților de apărare, prin investiții comune și interoperabilitate crescută, în timp ce Inițiativa celor Trei Mări ar putea accelera integrarea economică și infrastructurală a regiunii.

Pentru moment însă, aceste obiective rămân departe. Europa de Est nu a reușit încă să acționeze ca un bloc unit, capabil să-și definească propriile priorități strategice și să-și construiască viitorul pe cont propriu.