Europa intră în alertă pentru sezonul incendiilor, cu sute de pompieri și aeronave mobilizate

3 Min Citire

Europa activează un dispozitiv extins pentru sezonul incendiilor de vegetație în 2026

Comisia Europeană a anunțat mobilizarea a 777 de pompieri din 14 state membre, precum și pregătirea a 22 de avioane și cinci elicoptere pentru intervenții rapide în zonele cu risc ridicat în vara anului 2026.

Dispozitivul face parte din cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene și reprezintă cel mai amplu program de intervenție pentru combaterea incendiilor de vegetație activat până acum.

Pompierii vor fi prepoziționați în regiuni vulnerabile din Cipru, Grecia, Italia, Franța, Spania și Portugalia. România participă la acest dispozitiv cu un elicopter.

Comisia Europeană a precizat: „Având în vedere riscurile de incendii de vegetaţie în creştere în întreaga Europă, Comisia Europeană va contribui la finanţarea şi coordonarea desfăşurării unui număr record de pompieri, aeronave şi experţi în situaţii de urgenţă în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă. 777 de pompieri din 14 ţări europene vor fi prepoziţionaţi strategic în zone cu risc ridicat din Cipru, Grecia, Italia, Franţa, Spania şi Portugalia. Acesta este cel mai ridicat nivel de participare de la lansarea programului de prepoziţionare în 2022.”

Publicitate
Ad Image

Pe lângă echipele de pompieri, Uniunea Europeană va dispune de o flotă compusă din 22 de avioane specializate în stingerea incendiilor și cinci elicoptere, care vor putea fi mobilizate în zonele afectate.

„Pe măsură ce sezoanele incendiilor de vegetaţie devin mai lungi, mai timpurii şi mai distructive, Comisia se asigură că sunt pregătiţi pompieri, aeronave şi experţi suplimentari să sprijine serviciile naţionale atunci şi acolo unde riscul este cel mai mare. Acest răspuns este susţinut de coordonare şi sprijin non-stop”, se arată în document.

Pe durata sezonului de incendii, experții Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgențe al Uniunii Europene vor monitoriza permanent situația și vor sprijini desfășurarea intervențiilor pe baza analizelor meteorologice și științifice. Sistemul european de informații privind incendiile forestiere va furniza prognoze privind riscurile de incendiu, iar serviciul satelitar Copernicus va asigura cartografiere de urgență și analize geospațiale pentru echipele din teren.

Comisia Europeană a anunțat și lansarea unei noi stații regionale europene de stingere a incendiilor în Cipru, destinată consolidării capacității de răspuns în Europa și în regiunea sud-mediteraneană. Stația regională de stingere a incendiilor din Cipru va găzdui prepoziționarea a șase aeronave și va găzdui, de asemenea, cursuri de formare și exerciții pentru practicienii din domeniul protecției civile, cu scopul de a sprijini schimbul de cunoștințe și cele mai bune practici.

România participă la dispozitivul european din vara anului 2026 cu un elicopter. În ultimii ani, autoritățile române au trimis echipe de pompieri, autospeciale și aeronave pentru intervenții în Franța, Grecia și Spania.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *