La 25 de ani de la 11 septembrie: cum războiul împotriva terorismului a schimbat prioritățile strategice ale SUA

La 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, bilanțul depășește cu mult războaiele din Afganistan și Irak. Una dintre marile dezbateri strategice de la Washington privește costul de oportunitate al „Războiului împotriva terorismului”: două decenii în care Statele Unite au concentrat resurse militare, financiare și politice asupra Orientului Mijlociu, în timp ce China devenea o putere economică și militară de prim rang, iar Rusia revenea la o politică externă revizionistă.

Atacurile comise de al-Qaeda au ucis 2.977 de persoane la New York, Pentagon și în Pennsylvania. Răspunsul Statelor Unite a modificat profund politica externă americană, arhitectura de securitate și prioritățile militare ale Washingtonului.

De la 11 septembrie la două decenii de război

Statele Unite au intervenit militar în Afganistan în octombrie 2001, cu obiectivul de a distruge infrastructura al-Qaeda și de a înlătura regimul taliban care îi oferea adăpost organizației. În 2003, administrația George W. Bush a invadat Irakul.

Irakul nu fusese implicat în atacurile din 11 septembrie. Raportul Comisiei 9/11 a constatat că informațiile disponibile nu ofereau un argument convingător potrivit căruia regimul lui Saddam Hussein ar fi planificat sau executat atacurile și că dovezile privind legăturile operaționale dintre Bagdad și al-Qaeda erau slabe.

Costurile strategiei adoptate după 2001 au fost uriașe. Proiectul Costs of War al Universității Brown estimează la aproximativ 8.000 de miliarde de dolari cheltuielile și obligațiile financiare asociate războaielor americane de după 11 septembrie. Cercetătorii estimează, de asemenea, că cel puțin 940.000 de persoane au murit direct în conflictele asociate acestor operațiuni, numărul fiind mult mai mare atunci când sunt luate în calcul decesele indirecte.

Dar o parte a costului nu poate fi măsurată exclusiv în bani sau victime. Este vorba despre timpul strategic pierdut.

William Burns: Statele Unite nu „dormeau”, dar erau distrase

William Burns, unul dintre cei mai experimentați diplomați americani și ulterior director al CIA, identifica această problemă încă din 2019.

Întrebat dacă Washingtonul „dormise” în timp ce China se ridica, Burns a răspuns: „I wouldn’t say that we were asleep, but we were certainly distracted.”

El considera că unul dintre cele mai importante costuri de oportunitate ale perioadei de după 11 septembrie a fost insuficienta investiție strategică americană în regiunea Asia-Pacific. Burns susținea că administrația Obama încercase să corecteze dezechilibrul prin „pivotul” către Asia, însă Washingtonul fusese atras în mod repetat înapoi în crizele Orientului Mijlociu.

Problema devenise vizibilă și în dezbaterea strategică americană din anii 2000. Politologul Robert Kagan vorbea în 2008 despre „revenirea istoriei” și reapariția competiției dintre marile puteri, identificând Rusia și China drept principalii competitori ai ordinii liberale occidentale.

John Mearsheimer avertiza, la rândul său, că dezvoltarea economică susținută a Chinei urma să producă o competiție strategică intensă cu Statele Unite și că Washingtonul avea să încerce să împiedice apariția unui hegemon regional în Asia.

China intra în OMC în timp ce America intra în război

Coincidența cronologică este remarcabilă. La exact trei luni după atacurile din 11 septembrie, China devenea, la 11 decembrie 2001, al 143-lea membru al Organizației Mondiale a Comerțului.

În acel an, exporturile chineze de bunuri valorau aproximativ 266 de miliarde de dolari. În 2024, acestea ajunseseră la aproximativ 3.580 de miliarde de dolari — de peste 13 ori mai mult.

China reprezenta în 2024 aproximativ 14,6% din exporturile mondiale de mărfuri, devenind cea mai importantă putere exportatoare a lumii.

Integrarea Chinei în economia globală fusese susținută de administrațiile americane în baza convingerii că dezvoltarea economică și conectarea la instituțiile internaționale vor încuraja Beijingul să devină un actor mai predictibil al ordinii mondiale.

Acordul de aderare la OMC oferea Statelor Unite inclusiv mecanisme speciale de protecție în cazul unor creșteri ale importurilor chineze care produceau perturbări pe piața americană. Un asemenea mecanism a fost utilizat de administrația Obama în 2009 pentru importurile de anvelope chinezești, iar măsura a fost ulterior validată în cadrul OMC.

În paralel, însă, companiile occidentale au transferat către China capacități industriale, tehnologie și know-how managerial. Shane Tedjarati, fost executiv Honeywell cu o experiență îndelungată în China, a descris recent acest proces drept rezultatul a trei decenii în care companiile occidentale au mutat producție și competențe către piața chineză, contribuind indirect la formarea unor competitori industriali capabili astăzi să rivalizeze cu grupurile occidentale.

Puterea economică s-a transformat în putere strategică

Ascensiunea economică a Chinei a fost însoțită de o modernizare militară accelerată.

Beijingul și-a consolidat prezența militară în Marea Chinei de Sud, unde a construit și extins avanposturi dotate cu piste de aviație, sisteme antiaeriene și antinavă, infrastructură navală și echipamente de război electronic. Raportul Pentagonului privind puterea militară chineză arată că aceste baze permit Armatei Populare de Eliberare să mențină o prezență mult mai persistentă în regiune.

În 2025, activitatea militară chineză a continuat să crească în Strâmtoarea Taiwan, Marea Chinei de Sud și în proximitatea Japoniei, potrivit unei evaluări a Center for Strategic and International Studies.

Privită retrospectiv, problema pentru Washington nu a fost absența avertismentelor, ci dificultatea de a redistribui atenția și resursele în timp ce războaiele din Afganistan și Irak continuau să domine agenda de securitate națională.

Rusia și revenirea competiției dintre marile puteri

În aceeași perioadă, relația Statelor Unite cu Rusia s-a deteriorat progresiv.

Războiul ruso-georgian din 2008 a reprezentat unul dintre primele semnale majore ale revenirii forței militare în politica externă rusă. Au urmat anexarea ilegală a Crimeei în 2014 și declanșarea invaziei la scară largă asupra Ucrainei în februarie 2022.

Fostul comandant al forțelor americane în Europa, generalul Ben Hodges, s-a numărat printre criticii politicii occidentale de descurajare, argumentând că teama constantă de escaladare a produs în numeroase situații o formă de „auto-descurajare” în raport cu Rusia. În 2026, audiat de Parlamentul britanic, Hodges a susținut că Moscova a învățat să exploateze eficiența amenințărilor sale, în special pe cele nucleare, pentru a limita reacțiile occidentale.

Aceste evoluții nu demonstrează că războaiele de după 11 septembrie au provocat ascensiunea Chinei sau agresivitatea Rusiei. Ele susțin însă argumentul că Washingtonul a intrat în noua eră a competiției dintre marile puteri după două decenii în care o parte disproporționată a energiei sale strategice fusese consumată de Orientul Mijlociu și de lupta împotriva terorismului.

Washingtonul a schimbat direcția, dar mult mai târziu

Corecția majoră a politicii americane față de China a devenit vizibilă în timpul primei administrații Trump.

În 2018, Washingtonul a introdus tarife suplimentare asupra importurilor chineze, invocând transferurile forțate de tehnologie, problemele privind proprietatea intelectuală și politicile industriale ale Beijingului.

Administrația Biden a păstrat o mare parte din aceste tarife și le-a majorat în anumite sectoare strategice, inclusiv vehicule electrice, baterii și semiconductori. Începând din 2022, Washingtonul a introdus și restricții semnificative asupra accesului Chinei la cipuri avansate și echipamente pentru producția semiconductorilor.

Politica americană ajunsese astfel, după două decenii, la o concluzie fundamental diferită față de optimismul perioadei de după Războiul Rece: integrarea economică nu eliminase competiția geopolitică.

La 25 de ani de la 11 septembrie, una dintre cele mai importante consecințe strategice ale atacurilor nu mai este analizată doar prin prisma terorismului. Dezbaterea privește tot mai mult alegerile făcute ulterior de Statele Unite — războaiele prelungite, resursele consumate și atenția strategică acordată Orientului Mijlociu într-un moment în care centrul de greutate al economiei și competiției mondiale se deplasa spre Asia.

Atacurile din 2001 au schimbat America. Dar ordinea internațională de astăzi a fost modelată, într-o măsură importantă, și de modul în care Washingtonul a ales să răspundă la ele.