DNA a deschis dosar penal „in rem” în cazul Oana Gheorghiu
Fostul şef al ADR (Autoritatea pentru Digitalizarea României), Dragoș Vlad, a depus o plângere penală la DNA împotriva vicepremierului interimar Oana Gheorghiu şi ministrului Economiei interimar, Irineu Darău.
Dragoș Vlad a depus plângerea penală la sediul DNA central din Știrbei Vodă, însoțită de probe, iar ulterior a prezentat public cazul la postul Antena 3. Potrivit unor surse judiciare, dosarul penal a fost deschis „in rem” pentru cercetări prealabile cu privire la faptele semnalate în plângere.
Procurorii DNA intenționează să desfășoare audieri în acest dosar, însă acestea nu vor avea loc în ziua depunerii plângerii. Până în prezent, Dragoș Vlad nu a fost audiat oficial, ci doar a depus documentele relevante.
În plângerea sa, fostul șef al ADR acuză presiuni repetate pentru încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice și pentru găsirea unor soluții de colaborare cu grupul de societăți Schwartz. Vlad susține că aceste demersuri au condus la anularea unei proceduri de achiziție publică aferente unui pilon strategic al digitalizării în România, cu consecința prejudicierii grave a intereselor publice și riscul pierderii unor fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 164.471.182,97 lei.
De asemenea, în plângere se arată că au existat presiuni asupra lui Vlad pentru încălcarea unor prevederi legale în domeniul achizițiilor publice și presiuni repetate în găsirea, cu celeritate, a unor soluții de colaborare cu grupul de societăți SCHWARTZ, care urmărea dobândirea de foloase materiale de pe urma demersurilor – presiunilor –, respectiv încheierea de contracte preferențiale cu autoritatea al cărei președinte a fost Vlad, care a fost ulterior demis.
Dragoș Vlad a declarat la Antena 3 că primele întâlniri au avut loc cu ministrul Economiei, Irineu Darău, pe 12 ianuarie, când i s-a comunicat despre o întâlnire ulterioară programată pe 19 ianuarie cu grupul Schwartz. În cadrul acestor întâlniri, a fost solicitată o situație a investițiilor din PNRR legate de cloud guvernamental, competențe digitale și robotizarea administrației publice. Vlad a afirmat că discuțiile au continuat prin solicitări repetate până pe 19 ianuarie.
El a mai spus că serviciile oferite de compania Schwartz erau deja asigurate de partenerul STS, iar ulterior a primit o adresă prin care i se cereau specificațiile tehnice ale platformelor și infrastructurilor, în vederea unor viitoare servicii de mentenanță și suport.
În replică, Oana Gheorghiu a declarat că speră ca procurorii să analizeze urgent „așa-zisele fapte, care ar fi doar o perdea de fum, menită să distragă atenția «de la starea în care arată azi digitalizarea statului român»”.
Ministrul Economiei interimar, Irineu Darău, a afirmat într-o intervenție la Euronews România că „nu există nicio bază reală”. El a spus că fostul șef al ADR „nu doar că se răzbună probabil pentru că a fost demis din cauza lipsei de rezultate și din cauza lipsei digitalizării statului român. Mai grav, încearcă să fie foarte agresiv probabil pentru a-și ascunde sau a arunca perdele de fum, astfel încât oamenii să nu știe despre eșecurile sale”.

