Ciprian Ciucu: PNL nu a fost consultat pentru desemnarea lui Veștea

2 Min Citire

Ciprian Ciucu afirmă că PNL nu a fost consultat pentru desemnarea lui Veștea

Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a declarat că conducerea Partidului Național Liberal nu a fost consultată, nici măcar întrebată cu privire la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier.

Nominalizarea lui Adrian Veștea drept premier, anunțată duminică de președintele Nicușor Dan, a fost calificată de Ciprian Ciucu drept un „Complot. Trădare. Ingerință”.

Potrivit lui Ciucu, „Conducerea statutară a Partidului Național Liberal nu a fost consultată, nici măcar întrebată cu privire la această nominalizare. Am aflat cu toții post-factum, când au început să sune telefoanele”.

El a transmis că această desemnare „este un act de agresiune la adresa unui partid democratic, nemaintîntâlnit până acum, pe care cei care au complotat împotriva noastră în ultimele luni, l-au dus astăzi în cea mai agresivă fază a lui”.

Publicitate
Ad Image

Ciucu a menționat că „Au știut încă de săptămâna acesta, nu au spus nimic, au conspirat. De aceea, cei care ne vor cere să ducem trădarea mai departe, nu au venit la ședința BPN. Dl. Veștea fiind printre ei.”

Acesta a transmis că „unul dintre obiective este ruperea PNL”.

„Am încredere că Partidul Național Liberal nu se va face preș și va trece și acest test. România are nevoie de partide serioase, mature, care să nu se lase călcate în picioare. Modul acesta de a face politică se va întoarce împotriva acelora care fac politică în acest fel”, a concluzionat Ciprian Ciucu.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *