Avocatul Poporului sesizează Curtea Constituțională privind Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern în interimat
Avocatul Poporului a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională în legătură cu Ordonanța de Urgență nr. 38/2026 adoptată de Guvern în perioada de interimat, după demiterea acestuia prin moțiune de cenzură.
Guvernul a adoptat vineri o ordonanță privind investițiile din industria de apărare, deși se afla în interimat. Potrivit Constituției, după demiterea în urma moțiunii de cenzură din 5 mai, Executivul nu mai poate emite ordonanțe de urgență pe perioada interimatului.
Ordonanța de Urgență nr. 38/2026, pusă pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din 8 mai, vizează printre altele, și programul de înarmare SAFE și PNRR.
Renate Weber, Avocatul Poporului, a declarat că instituția lucrează la textul unei sesizări pentru Curtea Constituțională, care va fi trimisă în următoarele zile. Aceasta a menționat că există mai multe motive de neconstituționalitate, legate atât de fondul ordonanței, cât și de procedura adoptării sale.
Avocatul Poporului a explicat că este pentru prima dată de la adoptarea Constituției în 1991 când se confruntă cu situația unui Guvern care a emis o ordonanță după ce fusese demis prin moțiune de cenzură. Potrivit acesteia, o formă inițială a ordonanței a fost aprobată luni, 4 mai, iar pentru aceasta s-a cerut un aviz la Consiliul Legislativ. Ulterior, ordonanța a fost modificată prin mai multe amendamente aduse de miniștri, afectând 12 alte acte normative, iar un nou aviz a fost solicitat Consiliului Legislativ. Între timp, Guvernul a fost demis în urma moțiunii de cenzură aflate în dezbatere în Parlament.
Renate Weber a semnalat și o problemă privind traseul legislativ al ordonanței, precizând că, deși conform Constituției textul trebuia trimis Camerei Deputaților, acesta a fost transmis Senatului și apoi publicat în Monitorul Oficial. De asemenea, în Monitorul Oficial ordonanța apare ca fiind adoptată pe 4 mai, deși a fost modificată pe 5 mai.
„E un șir de chestiuni care sigur ai putea spune că sunt procedurale, dar ele sunt neconstituționale și de aia spun că este foarte grav ce s-a întâmplat. E prima dată când văd așa ceva de când Constituția e în vigoare și mi se pare că este normal să sesizăm Curtea și Curtea să se pronunțe cu privire la aceste aspecte”, a afirmat Renate Weber.
Conform Legii nr. 35/1997, doar Avocatul Poporului are dreptul de a ataca ordonanțele la Curtea Constituțională a României.
Guvernul a transmis, printr-un comunicat, că ordonanța are ca scop adaptarea cadrului legal pentru realizarea rapidă a investițiilor în industria de apărare, având în vedere oportunitățile create de accesarea programului SAFE, și protejarea companiilor strategice ale statului. Textul ordonanței a fost repus pe ordinea de zi a ședinței din 8 mai pentru ca Executivul să ia act de avizul negativ emis de Consiliul Legislativ.

