AUR anunță participarea la consultările cu Nicușor Dan
AUR a anunțat că va participa la consultările cu Nicușor Dan și a transmis că partidele parlamentare nu pot fi eliminate anticipat din această procedură.
Potrivit unui comunicat al partidului, consultările trebuie să fie „reale, efective și loiale, nu o formalitate juridică”, iar partidele chemate la consultări trebuie să poată prezenta poziția lor, soluția politică pe care o propun și condițiile în care pot susține sau participa la formarea unui guvern. AUR subliniază că este al doilea partid parlamentar și reprezintă voința exprimată prin vot de milioane de români.
Partidul susține că „președintele este obligat să respecte procedura constituțională, rolul Parlamentului și principiul reprezentării democratice”, precizând că Nicușor Dan „are o marjă de apreciere în desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru, dar această apreciere este manifestată după consultări, nu înaintea lor”.
Reprezentanții AUR afirmă: „Ea trebuie exercitată în funcție de configurația parlamentară, de posibilitatea formării unei majorități și de rezultatul consultărilor prevăzute de art. 103 din Constituție. În această procedură, Președintele nu acționează ca lider de partid și nici ca adversar politic al unei formațiuni parlamentare. El are obligația de a se comporta ca garant al echilibrului instituțional”.
AUR îl acuză pe președintele Nicușor Dan că își abandonează rolul de mediator atunci când exclude un partid înaintea unor consultări politice. „Când exclude anticipat un partid parlamentar relevant, înainte de consultările oficiale, Președintele abandonează rolul de mediator și se poziționează ca actor politic partizan”, au transmis reprezentanții partidului.
Partidul afirmă că președintele trebuie să parcurgă procedura prevăzută de art. 103 din Constituție „cu bună-credință instituțională, nu cu soluția deja stabilită și anunțată public înaintea consultărilor”.
„Într-un stat democratic, partidele parlamentare nu pot fi eliminate anticipat dintr-o procedură constituțională printr-o declarație politică a Președintelui. AUR participă la consultări nu în nume propriu, ci în numele cetățenilor care l-au votat și care sunt reprezentați în Parlament”, se mai arată în comunicat.
Potrivit AUR, Constituția României nu permite ca procedura de desemnare a Prim-ministrului să fie transformată într-un instrument de excludere politică prestabilită, iar Președintele nu poate mima consultările, nu poate ignora reprezentarea parlamentară și nu poate reduce votul românilor la o realitate convenabilă doar atunci când confirmă propria sa opțiune politică, „fiindcă aici nu vorbim despre persoana fizică Nicușor Dan”.

