Adunarea Generală a ONU din acest an a oferit spectacolul obișnuit: lideri care urcă la tribună, discursuri calibrate pentru audiențele de acasă, angajamente solemne privind pacea, clima și inteligența artificială. Privită din sală, sesiunea a 81-a a semănat cu un concurs de culturism diplomatic, în care fiecare delegație a venit să își arate musculatura, cu grijă ca unghiul camerei să fie cel potrivit. Potrivit CNBC, aproape 130 de șefi de stat și de guvern au început să ia cuvântul marți, iar cele mai multe discursuri vor rămâne ceea ce au fost dintotdeauna: declarații de intenție, semnale politice și preocupări afișate. Declarațiile oficiale sunt cunoscute. Mai relevante sunt întâlnirile neanunțate, voturile secrete scurse în câteva ore, absențele calculate și negările contrazise până seara. Acolo s-a jucat, de fapt, această Adunare Generală.
De la Londra 1946 la criza de identitate din 2026
Prima sesiune a Adunării Generale s-a reunit pe 10 ianuarie 1946, la Methodist Central Hall din Londra, cu reprezentanții a 51 de state, iar forul s-a mutat în sediul permanent din New York în octombrie 1952. Epoca de aur a venit repede. În 1948, statele membre au adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția privind genocidul, fundamentul dreptului internațional modern al drepturilor omului.
De atunci, Adunarea Generală a rămas singurul loc în care toate cele 193 de state au un vot egal, dar și locul în care acest vot pare să cântărească cel mai puțin în marile crize. Nu este un for lipsit de putere. Adunarea aprobă bugetul ONU, stabilește contribuțiile statelor membre, alege membrii nepermanenți ai Consiliului de Securitate și ai altor organisme și participă la numirea secretarului general. Sunt decizii cu efecte instituționale reale. Însă în marile dosare de securitate și în deciziile coercitive, puterea efectivă rămâne concentrată în Consiliul de Securitate, unde cele cinci puteri cu drept de veto păstrează ultimul cuvânt. CNN notează că adunarea a adoptat istoric rezoluții de referință, dar impactul ei s-a diminuat în ultimii ani.
Ce mai reprezintă astăzi ONU
Tema oficială a sesiunii are o ironie involuntară: „Restoring trust, managing transformation: A United Nations that delivers for all”. Realitatea financiară arată altceva. În octombrie 2025, în cadrul inițiativei de reformă UN80, secretarul general a propus, potrivit comunicatului oficial al ONU, reducerea resurselor pentru 2026 la 3,238 miliarde de dolari, cu 577 de milioane sau 15,1% sub alocarea din 2025, și reducerea schemei de personal cu 2.681 de posturi, adică 18,8%. Adunarea Generală a decis însă altfel, confirmând prin chiar acest gest puterea sa bugetară. Potrivit ONU, statele membre au aprobat pe 30 decembrie un buget de 3,45 miliarde de dolari, cu aproximativ 200 de milioane peste propunerea secretarului general, dar cu circa 7% sub bugetul aprobat pentru 2025. Controlorul ONU a anunțat că aproximativ 2.900 de posturi urmau să fie desființate începând cu 1 ianuarie 2026.
Analiștii International Crisis Group descriu o organizație prinsă într-o criză instituțională fără termen, cu diplomația de oprire a războaielor paralizată și cu capacitatea de reacție slăbită de al doilea an de tăieri bugetare. Richard Gowan, directorul programului pentru probleme și instituții globale al Crisis Group, a folosit o imagine medicală: pacientul nu mai este la terapie intensivă, ca anul trecut, dar pare blocat pe termen nedefinit într-un centru de traumatologie.
Un detaliu absent din discursuri spune mai mult decât toate declarațiile despre reformă. Potrivit CNN, înainte de Adunarea Generală guvernul american a transferat ONU 827 de milioane de dolari din contribuții, o fracțiune din aproximativ 4 miliarde datorate, într-un moment în care organizația se confruntase în ianuarie cu riscul unui colaps financiar iminent. Foreign Policy a explicat contextul: un termen-limită apropiat a forțat Statele Unite să achite o parte consistentă din datorie pentru a nu-și pierde votul în Adunarea Generală. Administrația care critică dur ONU a plătit, discret, ca să își păstreze locul la masă.
Trump și Consiliul pentru Pace: alternativa care nu a devenit alternativă
În ianuarie, Donald Trump a lansat ceea ce mulți au interpretat drept un rival direct al Națiunilor Unite: Consiliul pentru Pace (Board of Peace). Centrul de Studii Estice OSW a documentat traseul: pe 22 ianuarie, la Davos, reprezentanții a 20 de state au semnat Carta, un concept apărut în planul în 20 de puncte pentru Gaza și validat de o rezoluție a Consiliului de Securitate din noiembrie 2025, cu abținerea Rusiei și Chinei.
Ambiția a depășit rapid mandatul. The Times of Israel a observat că Carta semnată la Davos nu menționează Gaza și prezintă noul organism drept principala instituție internațională pentru rezolvarea conflictelor la nivel global, reflectând ambiția lui Trump de a-l transforma într-un posibil rival al ONU. Arhitectura puterii este una personală. Textul integral al Cartei, publicat de The Times of Israel, prevede că deciziile se iau cu majoritatea statelor membre prezente și votante, sub rezerva aprobării președintelui organismului, iar mandatul de trei ani al statelor membre, reînnoibil de președinte, nu se aplică celor care contribuie cu peste un miliard de dolari în numerar în primul an. Președintele inaugural este Donald Trump.
Pentru Europa, invitația a fost o capcană. Analiza OSW arată că pentru Germania și Franța participarea putea fi citită ca o slăbire a principiilor ONU și, deși niciuna nu a spus-o deschis, ca o subordonare față de Washington. România a ales o formulă de echilibru. Potrivit Europa Liberă, președintele Nicușor Dan a participat în calitate de observator la prima reuniune a Consiliului pentru Pace de la Washington, pe 19 februarie, România nefiind membră și verificând încă eventuale suprapuneri între Carta ONU și cea a noii organizații. Șeful statului a explicat, potrivit Digi24, că aderarea în acest moment ar putea încălca obligații pe care România le are față de Uniunea Europeană. Prezență la masa Washingtonului, fără renunțarea la angajamentele europene.
La opt luni de la Davos, bilanțul este modest. Foreign Policy nota că membrii Consiliului pentru Pace sunt la New York cu puține rezultate de arătat în privința mandatului inițial pentru Gaza. Simbolul cel mai grăitor este locul întâlnirii: o sursă citată de CNN a confirmat că în timpul săptămânii are loc o informare la nivel înalt a Consiliului pentru Pace. Alternativa la ONU își prezintă raportul pe holurile ONU. Richard Gowan a formulat paradoxul încă din martie, într-o analiză pentru World Politics Review intitulată sugestiv „Trump May Not Need a ‘Board of Peace.’ He Has the U.N. Under His Thumb”. În lectura sa, Washingtonul nu are nevoie să înlocuiască instituția, câtă vreme o poate ține sub control.
Eforturile lui Guterres: ultimul apel al unui secretar general fără pârghii
Pe acest fundal, António Guterres a rostit ultimul său discurs în fața liderilor lumii, un apel pentru relevanța unei instituții care își pierde terenul. Potrivit Associated Press, Guterres a indicat drept miez al crizelor actuale puterea: trecerea ireversibilă spre o lume multipolară, transferul de putere de la guverne către o mână de corporații private și persoane, și cedarea tot mai accentuată a puterii de la oameni către mașini, prin inteligența artificială. Formula exactă, relatată de The Spokesman-Review, a fost: „We are witnessing an extraordinary transfer of power away from government to a handful of private corporations and individuals”.
Secretarul general a cerut evitarea „marii fracturi”, adică împărțirea lumii în două blocuri rivale, cu sisteme economice, tehnologice și de securitate separate, iar superputerilor le-a transmis, potrivit France 24, să recunoască „that their power isn’t so super”. Nici propria instituție nu a fost menajată. Potrivit agenției PTI, citată de Business Standard, Guterres a cerut reformarea Consiliului de Securitate și a descris un Consiliu al secolului XXI fără reprezentare permanentă africană drept „unjust and indefensible”, declarația fiind aplaudată de liderii din sală. A recunoscut, de asemenea, că majoritatea obiectivelor ONU privind sărăcia și dezvoltarea nu vor fi atinse până în 2030.
Finalul a avut încărcătură personală. Cu vocea ridicată de emoție, Guterres a promis să nu renunțe niciodată la valorile pe care le reprezintă ONU, apoi a părăsit tribuna în ovațiile sălii ridicate în picioare, cu mâna pe inimă. Aplauzele nu schimbă însă raportul de forțe. Critica din comunitatea de experți este mai severă decât se spune public: Daniel Forti, șeful afacerilor ONU la Crisis Group, a observat pentru CNN că „Guterres has certainly been very conservative and cautious on the UN’s role in peace and security.” Luciditatea de adio vine după un mandat în care, potrivit acestor critici, prudența a prevalat adesea asupra inițiativei. Rămâne de văzut dacă reforma UN80 va fi reținută ca un început de reconstrucție sau ca o adaptare ordonată la constrângeri.
Mușchi la tribună: Trump și răspunsul Teheranului
Discursul lui Donald Trump a fost construit pentru efect. „I have a big decision to make”, a spus președintele american, întrebându-se retoric dacă va încheia un acord cu Iranul sau va anihila Republica Islamică. PBS a rezumat esența: Trump a apărat folosirea masivă a forței militare în Iran, Venezuela și în alte locuri, susținând că comunitatea internațională este incapabilă să gestioneze amenințările venite din aceste țări. Sala a răspuns cu singurul instrument de protest pe care Adunarea Generală îl mai oferă. Potrivit France 24, toți membrii delegației iraniene, cu excepția unuia, au părăsit sala în timpul discursului, iar CNN notează că delegația Cubei a ieșit când Trump a promis că guvernul comunist de la Havana va cădea.
A doua zi, Iranul și-a arătat propriii mușchi. Președintele Masoud Pezeshkian a acuzat Statele Unite că poporul iranian a fost victima terorismului american și a ridicat la tribună fotografii mari cu defunctul lider suprem Ali Khamenei și cu peste 150 de școlari uciși în primele zile ale războiului, potrivit Associated Press. A recunoscut că Iranul a fost lovit, dar a insistat că nu a îngenuncheat, iar replica sa la acuzațiile Washingtonului a fost directă: „We have only defended ourselves. We are not terrorists.” Nu toate afirmațiile au rezistat verificării: Associated Press a semnalat că susținerea potrivit căreia Iranul nu a lovit populații civile este falsă, marinari și lucrători migranți din regiune numărându-se printre civilii uciși în atacurile iraniene.
Esențialul discursului s-a aflat însă în al doilea registru, cel al ușii întredeschise. Spre final, Pezeshkian l-a numit direct pe Trump, transmițându-i că Iranul este pregătit pentru dialog, diplomație și negocieri, dar fără a accepta limbajul forței. CNN relatează că liderul iranian a descris întinderea mâinii către lume nu ca slăbiciune, ci ca expresie a convingerii că nimeni din regiune nu poate avea securitate de unul singur, alternativa fiind ca toți să ajungă „to live under insecurity together”, și a avertizat că Teheranul nu va permite niciunui stat să folosească Strâmtoarea Ormuz pentru a-și impune agresiunile.
Citite în oglindă, cele două discursuri sunt surprinzător de simetrice. Trump vorbește despre o alegere între acord și anihilare, Pezeshkian răspunde cu o ofertă de negociere condiționată și cu amenințarea implicită a Ormuzului. Ambele părți semnalează disponibilitatea pentru un acord, dar fiecare își prezintă forța drept precondiție. O analiză citată de Al Jazeera anticipase că Pezeshkian va prezenta campania de presiune a Iranului nu ca alternativă la diplomație, ci ca pârghie pentru un acord mai durabil, cererile imediate fiind încetarea blocadei navale și respectarea acordului iraniano-omanez privind tranzitul prin Ormuz. Iar despre instituția în care a vorbit, Teheranul nu își face iluzii: ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că încrederea în ONU s-a pierdut din cauza ineficienței sale în asigurarea păcii și securității internaționale.
Culise: negocierea negată dimineața, confirmată seara
Adevărata știre a săptămânii s-a petrecut câteva etaje sub tribună. Contextul face mișcarea cu atât mai semnificativă. Potrivit CNN, după memorandumul de înțelegere din iunie, Trump declarase în iulie încheierea armistițiului și ceruse oficialilor americani să oprească discuțiile, pentru ca la începutul lui septembrie să se declare deschis la ideea reluării negocierilor. La New York, emisarul special Steve Witkoff a declarat că delegațiile americană și iraniană au purtat discuții îndelungate, prin mediatori, pe marginea reuniunii, iar Trump a anunțat o nouă întâlnire în viitorul apropiat, fără alte detalii. Surse citate de Israel Hayom și Axios indică o întâlnire între emisarii lui Trump și oficiali iranieni conduși de Abbas Araghchi, cu premierul și ministrul de externe al Qatarului prezent pe cea mai mare parte a sesiunii, deși administrația americană negase în aceeași zi orice contact planificat.
Cele două tabere au livrat versiuni diferite. Axios relatează că televiziunea de stat iraniană a afirmat că întâlnirea a fost cerută de americani, pentru a primi condițiile Iranului privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz: ridicarea blocadei navale, deblocarea activelor înghețate și încheierea războiului pe toate fronturile. Surse citate de presa israeliană au adăugat că nu s-a ajuns la niciun acord în majoritatea disputelor. Negarea de dimineață și confirmarea de seară spun totul despre raportul dintre tribună și coridor. Iranienii ies din sală când vorbește Trump, dar discută cu emisarii săi câteva ore mai târziu.
Culise: cursa pentru succesiunea lui Guterres
Dacă un subiect a dominat conversațiile de pe coridoare, acesta a fost alegerea următorului secretar general. Procesul este formal secret, dar rezultatele circulă în câteva ore. Publicația PassBlue a obținut rezultatele celui de-al treilea vot informal din Consiliul de Securitate: Rebeca Grynspan din Costa Rica a atins pragul de nouă voturi de încurajare, dar a primit și cinci voturi de descurajare și o abținere.
Zona zvonurilor este mai relevantă decât cifrele. Surse citate de PassBlue au sugerat că două dintre voturile de descurajare primite de Grynspan ar putea proveni de la China și Rusia, ceea ce ar echivala cu un veto potențial, iar statele membre speculează despre candidați de ultim moment în jurul cărora Consiliul s-ar putea coaliza. Poziția Washingtonului a fost comunicată prin gesturi. Potrivit aceleiași publicații, în cazul fostei președinte chiliene Michelle Bachelet, Statele Unite, considerate cel mai mare oponent al ei în Consiliu, au rămas singurul membru care nu s-a întâlnit cu ea, în ciuda eforturilor echipei sale de campanie. Bachelet și-a anunțat retragerea din cursă pe 19 septembrie.
Nici apropierea de Trump nu garantează succesul. Geneva Solutions notează că au circulat speculații privind o posibilă opoziție a Regatului Unit față de directorul general al AIEA, Rafael Grossi, pe fondul revendicărilor Argentinei asupra Insulelor Falkland, iar apropierea declarată de Trump pare să fi devenit o povară pentru candidata ecuadoriană Ivonne A-Baki. În actuala conjunctură, eticheta de „candidat al lui Trump” pare să închidă mai multe uși decât deschide. Daniel Forti a declarat pentru The National că următorul vot, probabil imediat după săptămâna la nivel înalt, va arăta dacă favoriții au rezistență sau dacă cursa se va deschide pentru noi candidați. Marile decizii despre viitorul ONU se negociază în aceste zile, dar nu în sala plenului.
Culise: Xi, Silicon Valley și noua geografie a puterii
Cea mai puternică declarație a săptămânii nu a fost rostită la New York. Potrivit televiziunii de stat chineze CCTV, citată de France 24, Xi Jinping a plecat miercuri din Beijing pentru o vizită de stat în Statele Unite, însoțit de soția sa, de Cai Qi și de ministrul de externe Wang Yi. Programul publicat de Casa Albă prevede întâmpinarea liderului chinez de către Trump la Joint Base Andrews și o ceremonie oficială de primire la Casa Albă cu 479 de militari din toate armele. O agendă care, în plină săptămână la nivel înalt a ONU, ocolește sediul organizației, în timp ce atenția președintelui american se mută de la New York la Washington.
Comparația istorică este revelatoare. În 2015, la precedenta sa vizită de stat în Statele Unite, Xi a participat și la aniversarea a 70 de ani a Națiunilor Unite. În 2026, vine în aceeași săptămână, dar nu la ONU. Forti a explicat pentru AFP că Beijingul a considerat mult timp săptămâna la nivel înalt a Adunării Generale drept teren american. De data aceasta, Xi a ales terenul american propriu-zis. Miza este clară: Bloomberg notează că vizita are loc în timp ce armistițiul comercial de un an se apropie de final.
În paralel, la New York, Consiliul de Securitate a oferit imaginea care ilustrează cel mai bine diagnosticul lui Guterres. Security Council Report a anunțat că Franța, aflată la președinția Consiliului în septembrie, a convocat o informare la nivel înalt despre inteligența artificială și securitatea internațională, prezidată de ministrul de externe Jean-Noël Barrot, cu Yoshua Bengio, co-președinte al Panelului Științific Internațional Independent al ONU pentru inteligența artificială, directorul general OpenAI Sam Altman, directorul general Anthropic Dario Amodei și directorul general Hugging Face Clément Delangue printre vorbitorii anunțați. Potrivit Reuters, citată de Business Standard, dezvoltatorul chinez DeepSeek și alte companii chineze, inclusiv Moonshot, au fost invitate să facă declarații.
Consiliul de Securitate, creat pentru ca marile puteri să gestioneze războiul și pacea, ascultă acum directorii unor companii private despre riscuri pe care guvernele nu le pot evalua singure. Fiind o informare, reuniunea nu are ca obiect adoptarea unor decizii, iar regulile reale par să se contureze în altă parte. Potrivit aceleiași relatări Reuters, secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat că oficiali de rang înalt americani și chinezi au convenit să continue discuțiile privind siguranța inteligenței artificiale. Bilateral, între două capitale, nu multilateral, între 193 de state.
Ucraina și România: ce se negociază în margine
Și dosarul ucrainean a urmat aceeași logică. CNBC relatează că Volodimir Zelenski a confirmat, după întâlnirea cu Trump, disponibilitatea Kievului pentru un armistițiu energetic, cu condiția ca Rusia să nu atace infrastructura energetică, electrică, de încălzire și de alimentare cu apă, iar printre prioritățile Ucrainei se află un pachet de iarnă de rachete Patriot și licențe pentru producția internă. Potrivit CNN, liderul ucrainean s-a declarat pregătit pentru o întâlnire trilaterală cu Vladimir Putin și Statele Unite. Formula trilaterală nu include ONU. Organizația oferă locul întâlnirii, dar arhitectura negocierii este americană, la fel ca în dosarul iranian.
Pentru România, vizita a avut o agendă dublă. Potrivit Mediafax, intervenția națională a președintelui Nicușor Dan, programată miercuri, a pus accentul pe reforma ONU și pe contribuția României la pace și securitate, fiind urmată de participarea la al șaselea summit al Platformei Internaționale Crimeea. Dincolo de discursul din plen, miza a inclus lobby-ul bilateral, inclusiv pentru susținerea candidaturii lui Dacian Cioloș la conducerea Organizației Internaționale a Francofoniei. Mesajul cel mai direct al președintelui a venit însă dintr-un interviu pentru CNN. Întrebat dacă Putin este pregătit să oprească războiul, Nicușor Dan a răspuns, potrivit Mediafax: „În acest moment, nu. Trebuie să continuăm sancțiunile”. O poziție care nuanțează optimismul afișat la Washington privind un acord iminent.
Concursul de culturism și arbitrii care au plecat
Adunarea Generală a ONU din 2026 confirmă o tendință pe care declarațiile oficiale încearcă să o ascundă. În marile dosare de securitate, tribuna a devenit un loc al posturii mai degrabă decât al deciziei. Se transmit semnale, se afișează preocupări pentru pace, climă și tehnologie, se promit angajamente care vor rămâne, în cea mai mare parte, declarații de intenție. Negocierile care contează s-au mutat pe coridoare, în contacte negate dimineața și confirmate seara, în voturi secrete scurse în câteva ore, în datorii plătite discret pentru a nu pierde un drept de vot.
Iranul și-a prezentat la tribună fotografiile victimelor și refuzul de a îngenunchea, dar condițiile negocierii circulă prin mediatorii din Qatar, iar moneda de schimb se numește Ormuz. Ucraina a vorbit în plen, dar discută armistițiul energetic și rachetele Patriot în biroul lui Trump. Consiliul de Securitate a dezbătut inteligența artificială ascultându-i pe directorii companiilor care o dezvoltă. Consiliul pentru Pace, perceput de mulți ca alternativă, își prezintă raportul pe holurile instituției pe care ar fi trebuit să o concureze. Iar liderul celei de-a doua puteri a lumii traversează Statele Unite în săptămâna ONU fără să treacă pe la ONU.
Comfort Ero, președinta Crisis Group, a oferit poate cea mai echilibrată concluzie, pentru The New Yorker: „It’s diminished, but it’s not dead.” ONU nu dispare, dar nici nu mai conduce agenda marilor crize. Concursul de culturism de la New York continuă, cu aceleași poze studiate și aceleași mușchi încordați pentru camere. Diferența este că, în acest an, o parte dintre concurenți și aproape toți arbitrii par să fi plecat spre Washington. Iar succesorul lui Guterres, oricine va fi, va moșteni o întrebare pe care niciun discurs nu a formulat-o deschis: pentru cine mai contează, de fapt, votul egal al celor 193 de state?
Notă editorială: Acest material este o analiză de opinie și reflectă interpretarea autorului asupra evenimentelor prezentate. Informațiile factuale se bazează pe surse publice considerate credibile la data publicării, indicate în corpul textului. Relatările privind discuțiile de culise, voturile informale și pozițiile neoficiale sunt atribuite surselor care le-au publicat și nu au fost confirmate oficial de părțile implicate. Evaluările, concluziile și formulările interpretative aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția oficială a Atlas News România. Contextul descris poate evolua după momentul publicării.
Citește și
