Abrudean: Vom avea un birou reunit al celor două camere pentru calendarul moțiunii
Președintele Senatului, Alina Gorghiu Abrudean, a anunțat că va fi convocat un birou reunit al celor două camere pentru stabilirea calendarului moțiunii de cenzură.
„Am avut suficiente moțiuni încât să știm ce avem de făcut”, a spus Abrudean.
Întrebat dacă PNL va găsi susținerea pentru Ilie Bolojan, Abrudean a spus că PNL și-a arătat susținerea pentru Ilie Bolojan în repetate rânduri, prin voturi succesive în forurile de conducere.
„În continuare vom face tot ceea ce este posibil pentru a bloca această moțiune de cenzură, așa cum, de altfel, este normal să se întâmple. Nu sunt motive, din punctul nostru de vedere, pentru această criză politică și guvernamentală generată de PSD cu sprijinul AUR”, a mai spus președintele Senatului.
Abrudean a mai spus că dacă această moțiune de cenzură va trece, „evident că este responsabilitatea PSD și a AUR să propună o formulă de guvernare și să obțină o susținere parlamentară în acest sens”.
„Pentru că asta este regula în democrație: cine dărâmă un guvern trebuie să pună ceva în loc, adică să vină și cu soluția. Nu e suficient să generezi o criză politică economică și să atragi toate riscurile asupra României, pentru că aici suntem, în această situație suntem. Într-o perioadă în care avem și un eveniment de politică externă extrem de important, aici avem Summit-ul B9 pe 13 mai, când vor veni lideri politici și lideri ai țărilor de pe flancul estic, inclusiv secretarul general NATO, noi să fim într-o situație de instabilitate politică arată, cred eu, iresponsabilitate și până la urmă vor trebui să vină și cu soluție”, a spus Abrudean.
Chestionat asupra posibilității de a exista un guvern nou până la summit-ul B9, Abrudean a răspuns că „tehnic este posibil”, dar nu crede că acest lucru se va întâmpla.
„Sigur că pe calendar acest lucru este posibil. După cum știți, dacă guvernul pică la moțiune, există o perioadă de interimat până când se găsește o nouă majoritate, președintele desemnează un prim-ministru care trebuie să-și obțină un vot în Parlament. Tehnic este posibil, practic nu cred că se va întâmpla acest lucru”, a răspuns președintele Senatului.


