Ciprian Ciucu despre PSD și AUR: Avem o majoritate funcțională în Parlament, PNL susține Ilie Bolojan

3 Min Citire

Ciprian Ciucu despre relația dintre PSD și PNL în Parlament și susținerea PNL pentru Ilie Bolojan

Ciprian Ciucu a afirmat că există o majoritate funcțională în Parlament și că PNL îl susține pe Ilie Bolojan.

„Deja, să știți că funcționează foarte bine relația dintre ei în Parlament. Nemaipomenit. Adică se coordonează, mi-au spus colegii mei, că tot ceea ce fac… Deci avem deja o majoritate, de fapt, o funcțională în Parlament. Să o oficializeze și să își asume guvernarea”, a declarat Ciprian Ciucu, prim-vicepreședintele PNL.

Ciucu a precizat că „încrederea dintre PNL și PSD este sub nivelul mării”. El a adăugat că mai puțin de o treime dintre membrii PNL s-au întors împotriva lui Ilie Bolojan, fapt vizibil în voturile Biroului Politic Național.

Referitor la posibile nemulțumiri din partea primarilor și șefilor de consilii județene față de trecerea PNL în opoziție, Ciucu a afirmat că majoritatea membrilor PNL continuă să îl susțină pe Ilie Bolojan. „Să știți că s-au făcut foarte multe întâlniri în județe, s-au făcut voturi în întâlnirile de la nivel județean, s-au făcut voturi pe WhatsApp și marea majoritate, covârșitor, sunt să-l susțină pe Ilie Bolojan”, a spus el.

Publicitate
Ad Image

Întrebat dacă această susținere implică și acceptarea intrării PNL în opoziție, Ciucu a răspuns afirmativ: „Da, pentru că gândim pe termen lung că România are nevoie de un partid puternic, reformat, care să resume guvernarea din 2028. Și vrem să reconstruim partidul ca să avem o ofertă serioasă pentru români”.

În ceea ce privește posibilele treceri ale unor primari către PSD sau AUR după intrarea PNL în opoziție, Ciprian Ciucu a spus: „Întotdeauna când mergi de la putere în opoziție apar astfel de situații. Dar nu mă aștept să treacă la PSD pentru că Partidul Social Democrat nu mă are ce oferi românilor și României, pentru că, în acest moment, este partidul numărul 4 în ceea ce privește încrederea românilor”.

Ciucu a mai menționat că, potrivit sondajelor invocate, procentul de încredere al lui Sorin Grindeanu este sub 10%, iar PSD se află la „un procent sub PNL”. De asemenea, conform unui sondaj USR, PNL are un procent de încredere de 20%, iar premierul interimar Ilie Bolojan are un procent de încredere între 30 și 35%. „După acel Georgescu, după George Simion – ei doi cam împart electoratul, a treia persoană de ca încredere în România este Ilie Bolojan”, a declarat Ciucu, în baza unui sondaj din care a redat.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *