Nicușor Dan merge la Erevan pentru reuniunea Comunității Politice Europene cu teme majore

3 Min Citire

Nicușor Dan participă la reuniunea Comunității Politice Europene de la Erevan

Președintele Nicușor Dan va co-prezida masa rotundă dedicată rezilienței democratice în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene, care are loc la Erevan, sub tema „Construind împreună viitorul: unitate și stabilitate în Europa”.

Reuniunea de la Erevan continuă tradiția alternării organizării summit-urilor Comunității Politice Europene între state membre UE și state partenere, Armenia fiind gazda acestei ediții. Nicușor Dan va co-prezida masa rotundă privind „Reziliență democratică și amenințări hibride” împreună cu președintele Muntenegrului, Jakov Milatović. Discuțiile vor aborda subiecte precum guvernanța democratică, combaterea dezinformării și a manipulării informaționale, securitatea cibernetică, apărarea, educația și monitorizarea evoluțiilor tehnologice, inclusiv în domeniul inteligenței artificiale.

În acest context, președintele României va susține necesitatea unei abordări mai coordonate la nivel european, a unor instituții puternice și transparente, precum și a unor măsuri preventive eficiente împotriva dezinformării și interferențelor externe, cu scopul de a preveni ca vulnerabilitățile actuale să devină riscuri structurale pe termen lung.

Nicușor Dan va participa la o reuniune a Grupului de Coordonare (Core Group) pentru Republica Moldova, un mecanism multilateral informal de susținere a securității și rezilienței acesteia, înființat în 2024 la inițiativa comună a României și Franței. Grupul urmărește consolidarea coerenței sprijinului internațional acordat Republicii Moldova.

Publicitate
Ad Image

În marja summit-ului, președintele României va găzdui o discuție informală privind impactul Coridorului Vertical de Gaze asupra securității energetice regionale. La această întâlnire vor participa lideri regionali și se vor dezbate rolul strategic al proiectului în diversificarea surselor de aprovizionare, consolidarea rutelor de tranzit și creșterea rezilienței energetice a regiunii, priorități de maximă importanță în contextul geopolitic actual.

Tot în cadrul reuniunii de la Erevan, Nicușor Dan va participa la o întâlnire a Coaliției Europene Împotriva Drogurilor (ECAD), inițiativă lansată de Franța și Italia, la care România a aderat de la bun început, în marja Summitului CPE de la Copenhaga din 2 octombrie 2025. Discuțiile vor viza operaționalizarea obiectivelor coaliției, cu accent pe combaterea traficului maritim și portuar de droguri, contracararea fluxurilor financiare ilicite, a spălării banilor și a corupției, reducerea traficului de droguri sintetice în Europa și adoptarea unei abordări integrate care să includă și dimensiunea sănătății publice.

Comunitatea Politică Europeană este un forum de dialog la nivel de șefi de stat și de guvern, inițiat în 2022 de Franța, ce reunește state membre UE și state partenere și promovează cooperarea politică pe teme de securitate, stabilitate și prosperitate continentală.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *