Letonia și Lituania interzic tranzitul aerian al premierului slovac către Moscova
Letonia și Lituania au anunțat că nu permit avionului premierului slovac Robert Fico să le folosească spațiul aerian pentru a călători la sărbătorile de 9 mai de la Moscova.
Robert Fico a declarat, într-un mesaj video publicat pe Facebook, că autoritățile din Letonia și Lituania l-au informat deja că nu vor permite zborului spre Moscova să le traverseze teritoriul. Premierul slovac s-a întrebat: „De ce statele membre ale Uniunii Europene (UE) nu permit prim-ministrului unui alt stat membru al UE să le survoleze teritoriile?”
Oficialul a adăugat că va găsi o altă rută, așa cum a făcut anul trecut când a fost torpilat de Estonia.
În contextul ceremoniilor din Federația Rusă, dedicate „victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial”, sărbătorite la Moscova în 9 mai, statele baltice au interzis avioanelor oficialilor străini să le survoleze spațiul aerian în drum spre capitala rusă.
La ediția precedentă a acestor ceremonii, Robert Fico a fost nevoit să facă un ocol lung, survolând Ungaria, România și Marea Neagră. Ruta de zbor planificată pentru avionul președintelui sârb Aleksandar Vučić a trebuit, de asemenea, să fie modificată.
Robert Fico și Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei, care va demisiona în luna mai după alegerile parlamentare, sunt cei mai apropiați aliați ai dictatorului rus Vladimir Putin printre liderii UE.

