Nicu Ștefănuță: „Oamenii cred că suntem plătiți bine și nu muncim”

4 Min Citire

Nicu Ștefănuță: „Oamenii cred că suntem plătiți bine și nu muncim”

Nicu Ștefănuță este diplomat economist și acum este vicepreședinte al Parlamentului European.

Întrebat despre trei politicieni pe care îi admiră, Ștefănuță a răspuns: „Guy Verhofstadt, nu mai este politician. Reinhard Bütikofer, Peter Meyer.”

În ceea ce privește politicienii pe care nu i-ar vota niciodată, a enumerat: „Păi, n-aș vota niciodată Orban Viktor, de exemplu, George Simion, n-aș vota niciodată Nigel Farage.”

Ca aplicații folosite frecvent în activitatea sa, menționează Signal și WhatsApp, iar pentru social media preferă Instagram și TikTok.

Publicitate
Ad Image

Referitor la politica românească, Nicu Ștefănuță consideră că „lipsa de ambiție” este cel mai enervant aspect.

Despre cea mai mare iluzie legată de europarlamentari, el afirmă: „Că suntem plătiți bine și nu facem nimic.”

În ceea ce privește percepția greșită despre Uniunea Europeană, spune că „Că UE suntem noi, și nu aia de la bursă.”

Legat de întoarcerea românilor din diaspora, Ștefănuță explică: „Vezi că nu-i chiar așa ușor, pentru că revenitul acasă depinde de acasă. Să vii acasă înseamnă să te integrezi din nou acasă. Eu aș merge la psiholog și după aceea aș veni acasă.”

Întrebat care a fost cea mai dificilă decizie luată în carieră, răspunde: „Să concurez singur împotriva tuturor.”

Despre o carte care ar trebui să fie lectură obligatorie pentru orice europarlamentar, a spus: „O carte de economie socială.”

Referitor la trăsătura care spune cel mai mult despre un lider, a spus: „Cum tratează oamenii simpli, oamenii normali, dacă nu îi tratează de sus.”

Dacă politica europeană ar fi un film, Nicu Ștefănuță o compară cu „genul comedie romantică.”

În cazul în care Parlamentul European ar fi un restaurant, el crede că „Din păcate, Parlamentul European servește prea mult filet mignon și cred că ar trebui să servim și mici, și bere și să fim aproape de oameni.”

În legătură cu un sondaj recent realizat în rândul tinerilor între 18 și 35 de ani, din care rezultă că 60% nu dețin o locuință personală, Ștefănuță consideră că pentru un tânăr este nerealist să își cumpere o locuință în România. „Nu este realist. De-aia și lupt pentru acest lucru. Nu este realist din multe motive: 1. Sunt foarte scumpe. 2. Creditele nu ajung la ele. 3. Nu avem locuințe sociale și trebuie să luptăm pentru ele.”

Întrebat cu ce personalitate din toate timpurile ar dori să ia prânzul, a ales pe Churchill.

Dacă ar avea o superputere pentru o zi, primul lucru pe care l-ar face ar fi să schimbe componența Parlamentului României.

Despre viața personală, când i s-a cerut să se descrie prin trei emoji-uri, a ales running emoji, hearts și un meme legat de făcutul crucii, deoarece „mă mir des.”

Un sfat pentru tinerii care doresc să devină politicieni a fost: „Devii deja politician devreme, încercând. Te duci stagiar, faci consiliere, nu încerca imediat să devii președintele țării.”

În final, atunci când a fost întrebat ce vrea să se spună despre el în absența sa, Nicu Ștefănuță a declarat: „Vreau ca fetele mele să spună că sunt un tată bun, restul nu mă interesează.”

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *