ANI: Toni Greblă, acuzat de conflict de interese după majorarea salariului la AEP

1 Min Citire

ANI acuză pe Toni Greblă de conflict de interese după creșterea salariului la AEP

Potrivit unui comunicat al instituției, în perioada martie 2023 – septembrie 2024, Toni Greblă a semnat trei ordine care au dus la majorarea propriilor venituri salariale.

„În perioada martie 2023 – septembrie 2024, a semnat în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, 3 Ordine care au produs un folos material pentru sine, reprezentat de majorarea veniturilor de natură salarială încasate în exercitarea funcției”, a transmis ANI.

Potrivit instituției, în acest caz au fost încălcate prevederile art. 70 și art. 72 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu art. 39 alin. (1) din OUG nr. 57/2009.

De asemenea, ANI precizează că, în perioada 28 martie 2023 – 28 februarie 2025, Toni Greblă a exercitat simultan funcția de președinte al Secției de drept privat a Consiliului Legislativ și pe cea de președinte al AEP. Potrivit ANI, această situație încalcă prevederile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 73/1993.

Publicitate
Ad Image

Toni Greblă a fost revocat din funcția de președinte al AEP pe 28 februarie 2025, prin votul Parlamentului.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *