Legătura dintre poluare și problemele de anxietate și depresie, atenționare din partea Agenției Europene de Mediu
Agenția Europeană de Mediu avertizează că poluarea aerului, zgomotul și poluarea chimică sunt de vină în special pentru anxietate și depresie.
Potrivit unui raport, „Studiile indică în mod constant că poluarea aerului, de exemplu, sub formă de particule fine (PM2,5) și dioxid de azot (NO2), este asociată cu depresia și simptomele depresive”, a menționat agenția.
Expunerea la plumb, perturbatori endocrini și alte substanțe chimice, în special în „etapele de dezvoltare ale vieții, poate crește riscul apariției problemelor de sănătate mintală mai târziu în viață.
Poluarea fonică, provenită din traficul aerian și rutier, poate fi asociată cu un risc crescut de depresie și anxietate, în special pentru persoanele vulnerabile.
„Progresul către obiectivele de poluare zero poate aduce beneficii colaterale pentru sănătatea mintală și bunăstarea”, a afirmat AEM.
Mai mult, soluțiile bazate pe natură oferă beneficii dovedite științific pentru persoanele care suferă de tulburări mintale, prin reducerea stresului, anxietății și depresiei și prin îmbunătățirea bunăstării generale prin contactul cu natura.
Potrivit AEM, tulburările de sănătate mintală au reprezentat a șasea „cea mai mare povară” a bolilor în Uniunea Europeană în 2023 și au fost a opta cauză principală de deces.

