Instituțiile culturale din subordinea administrațiilor locale nu vor fi afectate de reduceri
Ministerul Culturii a anunțat că instituțiile publice de cultură aflate sub autoritatea unităților administrativ-teritoriale ori a ministerului de resort nu vor face obiectul unor măsuri de reducere a personalului sau a cheltuielilor.
Conform acelorași reglementări, „comasarea compartimentelor-suport nu a fost, nu este și nu va fi o soluție aplicabilă în instituțiile publice de cultură”.
Guvernul instituie Fondul de regenerare locală, o măsură menită să sprijine patrimoniul cultural național construit. Fondul poate fi constituit în cotă de până la 5% din veniturile proprii încasate în anul anterior și se află la dispoziția consiliilor locale, județene și a Consiliului General al Municipiului București. Sumele pot fi utilizate pentru prezervarea fondului imobiliar cu valoare culturală, istorică și arhitecturală. Pe parcursul anului, fondul poate fi majorat din credite bugetare disponibile până la sfârșitul exercițiului bugetar”, transmite Ministerul Culturii.
Ministerului Culturii îi revine obligația corelativă de a iniția măsuri pentru ca impactul legii salarizării unitare asupra bugetelor publice să poată fi diminuat.
„Reforma administrației nu se face prin slăbirea culturii, ci prin protejarea și consolidarea ei, chiar dacă astăzi o altă propunere derogatorie a Ministerului Culturii nu a întrunit susținerea necesară adoptării. Am considerat cǎ instituțiile de cultură din categoria muzeelor, colecțiilor publice sau a bibliotecilor, ar trebui sǎ poatǎ completa indemnizația angajaților pentru titlul științific de doctor peste cuantumul rezultat din noua plafonare, din veniturile proprii. Nu s-a putut. Deocamdată”, a precizat ministrul Culturii, Demeter András István.

