O evaluare strategică și socio-economică a impactului inițiativei de legalizare a prostituției în România din 2026 (BP3/2026)
Depunerea propunerii legislative BP3/2026 la Camera Deputaților din România pe 12 ianuarie 2026 reprezintă un punct de cotitură fundamental și controversat în strategia națională privind industria sexului comercial.
Orchestrată de o coaliție de parlamentari provenind în principal din Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat (PSD), propunerea de lege urmărește abandonarea modelului represiv tradițional – definit istoric prin sancțiuni administrative în temeiul Legii 61/1991 – în favoarea unui cadru economic reglementat. Această tranziție propusă clasifică serviciile sexuale ca activitate profesională legitimă, care urmează să fie prestată de persoane fizice autorizate (PFA) în conformitate cu nomenclatura codului CAEN 9699.
În timp ce expunerea de motive asociată proiectului de lege subliniază obiectivele transparenței fiscale, protecției demnității umane și atenuării riscurilor pentru sănătatea publică, o analiză multidisciplinară riguroasă sugerează că punerea în aplicare a acestui proiect în contextul instituțional și socio-economic specific al României în 2026 va duce probabil la un eșec sistemic.
Tranziția către legalizare se bazează pe ipoteza că aducerea comerțului sexual în „vizibilitate legală” va permite statului să exercite un control eficient.
Cu toate acestea, această ipoteză nu ține seama de „efectul de scară” observat în alte jurisdicții, unde legalizarea acționează adesea ca un catalizator pentru extinderea pieței, mai degrabă decât ca un instrument de limitare.
Pentru România, o țară care rămâne o sursă principală de victime ale traficului de persoane în cadrul Uniunii Europene, crearea unei piețe interne legale reprezintă o amenințare unică și existențială.
Analiza următoare deconstruiește implicațiile multifacetate ale BP3/2026, demonstrând de ce modelul propus este neviabil din punct de vedere economic, coroziv din punct de vedere social și periculos din punct de vedere instituțional în contextul românesc.
Anatomia legislativă a BP3/2026: Vulnerabilități instituționale
Propunerea legislativă BP3/2026 se bazează pe un set complex de cerințe administrative care vizează transformarea comerțului sexual într-un serviciu public reglementat.
Un element central al acestui cadru este cerința ca furnizorii să se înregistreze ca PFA, asumându-și astfel întreaga responsabilitate economică și juridică a unei entități comerciale. Această cerință include necesitatea obținerii unei „duble filtrări” a autorizației: un acord de funcționare emis de unitățile administrative locale și o autorizație sanitară de la Direcția de Sănătate Publică (DSP).
În conformitate cu articolul 5 din propunere, aceste activități sunt restricționate în mod explicit la spații situate la cel puțin 200 de metri distanță de instituții de învățământ, religioase sau alte instituții publice sensibile. Deși aceste restricții spațiale au scopul de a menține ordinea publică, ele creează o povară logistică semnificativă pentru agențiile de aplicare a legii, care se confruntă deja cu forme complexe de corupție și abuz de putere.
Dependența de consiliile locale pentru eliberarea acordurilor de funcționare introduce un risc ridicat de corupție instituțională, deoarece puterea discreționară de a acorda sau refuza aceste permise devine o marfă valoroasă într-o industrie adesea legată de crima organizată.
În plus, proiectul de lege impune furnizorilor să se supună lunar unor examinări medicale pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală (BTS).
Rezultatele acestor examinări trebuie păstrate într-un dosar medical obligatoriu, care servește ca o condiție prealabilă pentru menținerea valabilității acordului de funcționare. Cu toate acestea, costul acestor examinări, alături de contribuțiile la asigurările sociale și de sănătate, este suportat în întregime de furnizor.
Într-o industrie în care mulți participanți sunt motivați de disperarea economică – adesea denumită „prostituție din sărăcie”, aceste obstacole financiare sunt susceptibile să îi determine pe mulți furnizori să se întoarcă în „zona neagră” pentru a evita costurile conformării legale.
Realitatea structurală a administrației publice din România în 2026, caracterizată de lipsa unor sisteme de sănătate integrate, centrate pe pacient, și de un proces de digitalizare care se află încă la început, sugerează că „controlul” promis de BP3/2026 va fi iluzoriu. Delegarea măsurilor specifice de aplicare către viitoare „norme metodologice” creează în plus o perioadă de vid legislativ, care este extrem de susceptibilă de a fi exploatată de rețelele criminale bine înrădăcinate.
Eroarea economică: proiecții de venituri vs. realități administrative
Un pilon principal al argumentului în favoarea legalizării este integrarea comerțului sexual în circuitul fiscal național, care ar genera venituri fiscale semnificative pentru bugetul de stat. Această perspectivă ignoră însă pierderile substanțiale asociate cu reglementarea industriilor cu risc ridicat.
Modelarea economică sugerează că, deși legalizarea poate elimina „prima de risc” asociată activității ilegale, costurile administrative ale monitorizării conformității depășesc frecvent veniturile fiscale.
În România, unde economia subterană rămâne o provocare semnificativă, probabilitatea de a atinge rate ridicate de conformitate fiscală în rândul lucrătorilor sexuali este minimă. Natura intensivă a tranzacțiilor în numerar face auditul extrem de dificil, în special atunci când mulți furnizori își desfășoară activitatea mai degrabă în apartamente închiriate, decât locații autirizate.
Raportul federal privind situația din Germania (BKA) din 2024 evidențiază o tendință distinctă către „prostituția în apartamente”, care este semnificativ mai dificil de monitorizat și de impozitat decât activitățile tradiționale de pe stradă sau din baruri.
Pentru România, acest lucru înseamnă că statul va suporta costurile înființării unui aparat de reglementare – inclusiv inspecții DSP, supravegherea consiliului local și unități de poliție specializate – fără o garanție corespunzătoare a veniturilor.
Teoria economică a cererii și ofertei în industria sexului complică și mai mult argumentul fiscal.
Legalizarea tinde să scadă prețul serviciilor sexuale prin creșterea numărului de furnizori legali și reducerea „riscului de urmărire penală” pentru client. Această reducere a prețului, combinată cu normalizarea socială a achiziționării de servicii sexuale, duce la o creștere semnificativă a cererii.
În Țările de Jos, industria sexului a crescut cu 25% în deceniul care a urmat legalizării, dar continuă să se confrunte cu probleme legate de evaziunea fiscală răspândită și infiltrarea capitalului ilicit.
Infrastructura fiscală actuală a României nu este pregătită pentru a gestiona această tranziție. Sarcina administrativă de a procesa înregistrările PFA pentru mii de furnizori, dintre care mulți ar putea să nu aibă reședință sau documente consistente, va pune presiune pe Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF).
În plus, rapoartele din 2024-2025 privind corupția în Europa Centrală și de Est evidențiază faptul că sectoarele sănătății și administrației sunt deosebit de predispuse la „plăți informale”, sugerând că orice venit generat poate fi deturnat înainte de a ajunge în vistieria statului.
Paradoxul turismului: promovarea României ca destinație pentru exploatare
Argumentul potrivit căruia legalizarea va stimula sectorul turistic național este adesea avansat fără a se ține seama de impactul pe termen lung asupra imaginii unei țări și de înlocuirea turismului de valoare mai mare.
Cercetările privind centrele de „turism sexual” demonstrează că destinațiile identificate cu comerțul sexual primesc adesea mai mulți turiști decât se preconiza, dar aceștia sunt frecvent vizitatori „cu randament scăzut”, a căror prezență poate descuraja familiile, turiștii culturali și călătorii de afaceri.
În cazul Olandei și Germaniei, vizibilitatea cartierelor roșii a devenit o caracteristică centrală a peisajului urban, însă acest lucru s-a realizat cu prețul „ambiguității instituționale”.
În România, unde strategia turistică s-a concentrat pe autenticitatea rurală, diversitatea ecologică (cum ar fi Delta Dunării) și patrimoniul cultural, apariția bruscă a comerțului sexual legalizat ar crea un conflict profund de imagine.
Percepția României ca „țară a oportunităților sexuale” ar duce inevitabil la comercializarea imaginii naționale, consolidând stereotipurile negative și atrăgând elemente criminale care caută să profite de intersecția dintre turism și exploatare.
Impactul economic al turismului sexual este adesea localizat și nu se traduce în beneficii mai largi pentru comunitate. În Thailanda și în alte centre globale, profiturile din turismul sexual sunt frecvent repatriate sau deturnate de rețelele de crimă organizată, în loc să sprijine dezvoltarea locală.
În cazul României, „impulsul” dat turismului ar fi probabil compensat de declinul formelor de turism mai durabile și mai prestigioase. În plus, s-a demonstrat că prezența unei industrii sexuale legalizate este corelată cu rate mai ridicate de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale în zonele turistice, deoarece traficanții încearcă să satisfacă cererea crescută a „clienților” care vizitează zona.
Identitate, etică și poziția Bisericii Ortodoxe
Legalizarea prostituției nu este doar o decizie politică, ci o declarație etică profundă care afectează identitatea colectivă și valorile națiunii.
Politica privind prostituția este un exemplu arhetipal de „politică morală”, în care poziția statului reflectă viziunea sa fundamentală asupra persoanei umane și limitele pieței.
În România, această dezbatere este profund influențată de ponderea culturală și morală a Bisericii Ortodoxe Române, care a emis o respingere fermă și categorică a BP3/2026.
Patriarhia caracterizează prostituția ca o „formă gravă de exploatare și comercializare a corpului uman în scopuri financiare”, argumentând că aceasta este în mod inerent „incompatibilă cu respectul pentru demnitatea persoanei umane”. Această poziție este împărtășită de o parte semnificativă a populației.
Cercetările sociologice din România indică faptul că frecventarea regulată a bisericii și aderarea la valorile tradiționale sunt factori puternici care determină opoziția față de legalizare.
Pentru mulți români, trecerea de la considerarea prostituției ca o „problemă” socială la o „activitate economică” este văzută ca o trădare a identității naționale și o capitulare în fața celor mai predatorii aspecte ale capitalismului global.
Stigmatul social asociat comerțului sexual nu dispare odată cu legalizarea; dimpotrivă, acesta devine instituționalizat prin intermediul aparatului de reglementare al statului. Furnizorii care se înregistrează ca PFA în conformitate cu CAEN 9699 sunt marcați permanent în bazele de date fiscale și de sănătate ale statului, ceea ce poate duce la excluderea socială pe termen lung și la bariere în calea intrării în alte sectoare ale pieței muncii. Această pierdere a anonimatului face ca furnizorii să fie mai vulnerabili la discriminare și la „cetățenie substandard”, fiind tratați ca o clasă marginală ale cărei drepturi sunt secundare în raport cu interesul statului de a monitoriza comerțul.
În plus, normalizarea achiziționării de servicii sexuale prin legalizare are implicații profunde asupra structurii sociale. În jurisdicțiile în care prostituția este legală, au apărut organizații care reprezintă „clienții” pentru a le proteja „interesele” și pentru a face din utilizarea prostituatelor un subiect „deschis la discuție”. Această schimbare a normelor sociale poate eroda fundamentele respectului reciproc și egalității de gen, deoarece comercializarea consimțământului sexual devine o normă sancționată legal.
Creșterea criminalității: România ca magnet pentru traficul de persoane
Poate că cea mai importantă preocupare în ceea ce privește BP3/2026 este potențialul său de a transforma România dintr-o țară sursă pentru traficul de persoane într-un centru de destinație și tranzit pentru exploatare.
Este un fapt empiric stabilit că țările în care sexul comercial este legalizat sau dezincriminat se confruntă adesea cu o creștere a fluxurilor de trafic de persoane.
Mecanismul care stă la baza acestui fenomen este „efectul de scară”: legalizarea extinde piața, iar cererea rezultată depășește oferta furnizorilor „voluntari” interni, creând un vid care este umplut de persoanele traficate.
Statutul actual al României ca sursă principală de victime ale exploatării sexuale în Europa de Vest este bine documentat.
În 2024, autoritățile române au investigat 538 de cazuri de trafic de persoane, dintre care 436 erau legate în mod specific de exploatarea sexuală. Prin crearea unui cadru juridic intern, statul reduce în mod eficient barierele care împiedică rețelele de crimă organizată să funcționeze.
Traficanții pot folosi bordelurile „legale” și PFA-urile cu sediul în apartamente ca acoperire pentru activitățile lor ilicite, prezentând victimele exploatate ca „contractori independenți” care au consimțit la comerț.
În n Germania, Legea privind protecția prostituatelor din 2017 (ProstSchG) a fost concepută pentru a combate tocmai aceste probleme, însă rezultatele din 2024-2025 rămân descurajante.
Poliția Federală Germană (BKA) a constatat că anchetele privind exploatarea sexuală au atins un nivel record în ultimii zece ani în 2024, cu o schimbare semnificativă către „prostituția în apartamente”, care facilitează ascunderea victimelor.
Succesul acestor anchete este adesea compromis de manipularea victimelor; în 2024, peste 10% dintre victime au fost presate de suspecți să-și retragă sau să-și modifice declarațiile.
Pentru România, o țară cu o eficiență mai scăzută a aplicării legii și cu un nivel perceput mai ridicat de corupție în sectorul public decât vecinii săi din UE, riscurile sunt exponențial mai mari.
Capacitatea instituțională de a distinge între munca sexuală „voluntară” și cea „forțată” într-un cadru legalizat este sever limitată. Introducerea BP3/2026 ar încuraja probabil modelele de crimă organizată care utilizează victimele traficului de persoane pentru a comite o serie de infracțiuni, de la exploatarea sexuală la escrocherii online, într-o „spirală a victimizării”.
Impactul asupra sistemului de sănătate publică: subfinanțare și eludarea reglementărilor
Mandatele legate de sănătate ale BP3/2026 – în special screening-urile lunare pentru boli cu transmitere sexuală și fișa medicală obligatorie – impun o povară semnificativă asupra sistemului de sănătate din România, care este deja cel mai subfinanțat din Uniunea Europeană.
România se confruntă în prezent cu cele mai ridicate rate de mortalitate tratabilă și prevenibilă din UE și cu cele mai scăzute cheltuieli de sănătate pe cap de locuitor. Sistemul se caracterizează printr-o finanțare nesustenabilă și un model înrădăcinat centrat pe medici, care nu oferă îngrijiri medicale primare aprofundate.
În acest context, cerința ca mii de lucrători sexuali să beneficieze de screeninguri periodice specializate este o imposibilitate logistică fără a deturna resurse de la alte priorități critice de sănătate publică.
În 2023, 6% din populație a raportat nevoi medicale nesatisfăcute din cauza costurilor și a timpilor de așteptare, o cifră semnificativ mai mare pentru persoanele expuse riscului de sărăcie.
Privatizarea costurilor de sănătate pentru PFA, astfel cum se prevede la articolul 11 din proiectul de lege, garantează că numai furnizorii cei mai de succes vor respecta normele, în timp ce cei mai vulnerabili – cei cu cel mai mare risc de boli cu transmitere sexuală – vor opera în afara sistemului pentru a evita taxele.
Riscul de eludare a reglementărilor prin comercializarea de „certificate false” este o amenințare deosebit de gravă în contextul românesc.
În perioada 2022-2024, scheme similare care implicau certificate de vaccinare și spitalizări false au fost descoperite în Europa Centrală și de Est, evidențiind vulnerabilitatea instituțiilor medicale la mită și falsificarea documentelor.
Dacă statul nu poate garanta integritatea dosarelor medicale de bază, „dosarul medical obligatoriu” pentru lucrătorii sexuali devine un exercițiu birocratic fără sens, care nu oferă o protecție reală sănătății publice.
În plus, accentul pus pe „controalele medicale” lunare ignoră nevoile psihologice și sociale mai ample ale persoanelor implicate în comerțul sexual.
Prevederea din proiectul de lege referitoare la „consilierea psihologică anuală” este o măsură simbolică într-o țară în care serviciile de sănătate mintală sunt grav subfinanțate.
Cercetările privind sănătatea lucrătorilor sexuali în jurisdicții legale precum Elveția arată că rezultatele mai bune în materie de sănătate nu se obțin prin controale obligatorii, ci prin programe de sensibilizare care creează încredere și oferă sprijin cuprinzător – caracteristici care lipsesc cu desăvârșire din cadrul BP3/2026.
Eșec comparativ: de ce România va fi mai rău decât Germania și Țările de Jos
Susținătorii BP3/2026 indică adesea Germania și Țările de Jos ca exemple „moderne” de reglementare de succes.
Cu toate acestea, o analiză obiectivă a rezultatelor din aceste țări relevă o moștenire de promisiuni eșuate și represiune crescândă.
În Olanda, legalizarea a avut ca scop să pună capăt exploatării, dar a dus la apariția unei piețe în care 80% dintre femei erau victime ale traficului de persoane, iar condițiile din multe bordeluri au rămas exploatatoare din cauza refuzului statului de a interveni în relațiile de muncă.
Legea germană din 2017 privind protecția prostituatelor a fost o încercare de a recâștiga controlul după ce dezincriminarea totală din 2002 a dus la un scenariu nereglementat de tip „Wild West”. Cu toate acestea, până în 2024, doar o mică parte din lucrătorii sexuali activi erau efectiv înregistrați în conformitate cu legea.
BKA a raportat că sistemul de înregistrare nu a reușit să identifice marea majoritate a victimelor traficului de persoane, deoarece doar 9,7% dintre victimele identificate în 2024 aveau o înregistrare activă.
Acest lucru sugerează că legalizarea creează un „strat legal” superficial, în timp ce majoritatea exploatării continuă neabătut în umbră.
România se află într-o poziție mult mai defavorabilă decât aceste țări din mai multe motive:
Integritatea instituțională: Germania și Țările de Jos au un nivel ridicat de transparență administrativă și capacitate de aplicare a legii.
Indicele de corupție al României și sofisticarea rețelelor sale de crimă organizată fac aproape imposibilă monitorizarea eficientă a unei industrii atât de fluide și coercitive precum comerțul sexual.
Disparități socio-economice: „prostituția sărăciei” observată în rândul migranților români din Europa de Vest este rezultatul eșecului economic intern. Aducerea acestui model acasă fără a aborda sărăcia care stă la baza lui va instituționaliza pur și simplu exploatarea săracilor în interiorul granițelor României.
Dinamica sursei vs. destinație: Spre deosebire de Germania, care este în primul rând o țară de destinație, România este o țară de origine importantă. Legalizarea va acționa ca un „factor de atracție” intern, încurajând migrația femeilor vulnerabile din zonele rurale către centrele urbane, unde pot fi exploatate „legal”.
Reziliența sistemului de sănătate: Sistemele de sănătate din Olanda și Germania sunt suficient de solide pentru a gestiona riscurile auxiliare pentru sănătate ale legalizării comerțului sexual.
Sistemul din România se află deja la limita capacității, iar introducerea unei industrii cu risc ridicat va exacerba inegalitățile și ratele de mortalitate existente.
Eșecul „politicilor de siguranță” în bordelurile legale este o altă lecție importantă.
Chiar și în localurile monitorizate, cu „paznici” și camere de supraveghere, femeile raportează un nivel ridicat de teamă și vătămări din partea cumpărătorilor și proprietarilor.
Un studiu realizat pe femeile din localurile legalizate a arătat că jumătate dintre ele se temeau că ar putea fi ucise de un cumpărător, dovedind că statutul „legal” nu echivalează cu „siguranța” într-o industrie construită fundamental pe cumpărarea consimțământului.
Concluzie: Argumente pentru o respingere principială
Proiectul legislativ pentru legalizarea prostituției în România în 2026 este o inițiativă greșită, care prioritizează o teorie economică defectuoasă în detrimentul demnității umane și al stabilității sociale. Dovezile din studiile de caz globale și din indicatorii instituționali ai României demonstrează că legalizarea nu va aduce beneficiile financiare promise și nici nu va reduce influența crimei organizate. În schimb, va pune presiune pe sistemul de sănătate, va eroda valorile naționale și va facilita o creștere a traficului de persoane, care va victimiza și mai mult segmentele cele mai vulnerabile ale societății.
„Veniturile” prognozate de inițiatorii BP3/2026 sunt o iluzie fiscală care ignoră costurile enorme ale monitorizării și ratele ridicate de evaziune caracteristice economiei subterane. Impactul asupra turismului va fi dăunător pentru imaginea pe termen lung a României, înlocuind creșterea durabilă cu un sector de mică valoare și exploatator.
Cel mai important, instituționalizarea comerțului sexual prin sistemul PFA nu va spori „opțiunile” femeilor, ci va valida o „strategie de supraviețuire” născută din necesitatea economică și lipsa de oportunități.
În loc să urmeze căile eșuate ale Germaniei și Olandei, România ar trebui să ia în considerare „modelul nordic”, care urmărește să reducă cererea prin penalizarea achiziționării de servicii sexuale, în timp ce decriminalizează și sprijină furnizorii.
Această abordare se aliniază mai bine cu poziția etică a Patriarhiei Române și abordează cauza principală a industriei: piața creată de cumpărător.
Notă editorială: Acest material reprezintă și reflectă opinia autorului. Atlas News publică editoriale pentru a contribui la dezbaterea publică și la clarificarea temelor de interes strategic și economic.
