Inteligența artificială este inteligentă, dar nu și înțeleaptă
Divanul Gaudeamus este un proiect editorial comun realizat de Radio România Cultural și Observator cultural. Invitatul acestei ediții este Dinu Flămând, poet, eseist, traducător și jurnalist, care vorbește despre fragilitatea umană în fața tehnologiei care pare să dobândească voință proprie.
Matei Martin a întrebat ce mai înseamnă poezia într-o lume în care algoritmii pot produce versuri și dacă limbajul poetic poate fi redus la formule și ecuații. De asemenea, a întrebat cum schimbă inteligența artificială raportul dintre scriitor și cititor. Dinu Flămând a recunoscut că nu este specialist în inteligența artificială, dar și-a exprimat spaima față de această nouă realitate. El face referire la generația din care face parte, care a intrat fără să-și dea seama într-o relație cu o formă de inteligență a mașinilor, amintind de evoluția mașinilor de scris, de la mecanice la cele care permiteau corecturi sau copieri, un pas mic, dar un progres enorm.
Flămând povestește din experiența jurnalistică începută în anii ’70, când știrile nu erau afișate pe ecran, ci erau primite pe fâșii lungi de foi de telex. El amintește de Minitel, un sistem francez de comunicare internă, care era proto-internetul, oferind acces la informații utile și posibilitatea de a face rezervări pentru bilete de tren. Ulterior, computerele au introdus știri afișate pe ecran într-un mod mai flexibil, iar pagerele au permis primirea de mesaje scurte. Internetul a adus site-uri de știri, e-mailuri și rețele sociale, iar astăzi telefonul mobil este un mic computer cu acces la cărți, muzică, fotografii și comunicare continuă. Viteza transformării este uluitoare, dar toate aceste tehnologii țin de informație, nu de formare, o diferență esențială pentru Flămând.
Carmen Mușat a întrebat dacă aceste tehnologii sunt controlate sau dacă există riscul să scape de sub control și să ne controleze pe noi. Flămând a răspuns că aceste întrebări sunt esențiale și a subliniat că el a fost format clasic, prin asimilarea lentă a textelor și cărților, prin creștere treptată. Azi, puțini mai fac distincția între formare și informare. Inteligența artificială informează, dar nu formează, iar copiii trebuie să învețe să gândească trecând prin etapele biologice și pedagogice ale formării. Pericolul este sărim peste aceste etape, ceea ce înseamnă să nu acumulăm cunoaștere pas cu pas, sărind peste etapele paideice.
El explică că, dacă nu ai electricitate și nu știi tabla înmulțirii, nu mai știi cât fac 5 ori 2, iar fără exersarea bazelor sau învățarea alfabetului, nu știi de unde să o iei când instrumentul dispare. Când un instrument de informare absolut – care le știe pe toate – te depășește, înseamnă că te exclude. Există deja o lene de a gândi, un efect secundar al bogăției de informație în lipsa formației și a pedagogiei.
Întrebată despre soluții pentru a preveni predarea totală a noilor generații către tehnologie, Flămând a spus că cei mai expuși sunt copiii de zece ani, care s-au născut cu telefonul „inteligent“ în mână, dobândind competențe digitale înainte de a înțelege binele și răul sau concepte fundamentale precum războiul și pacea. Aceștia cred că știu totul datorită accesului la tehnologie, dar este vorba de lumi fictive, de personaje fictive.
Flămând consideră că ar trebui să existe o politică de stat care să asigure formarea noilor generații, nu doar informarea lor. Un copil de zece ani trebuie să înțeleagă legile fizicii, principiile chimiei, funcțiile corpului și cum funcționează Universul, toate acestea prin relația directă cu un dascăl care explică, îndrumă și corectează, acordând atenție. Această etapă nu poate fi sărită.
Întrebarea principală este ce se va întâmpla cu prima generație complet scufundată în această baie de informații. Ce vor face acești oameni după 30 sau 40 de ani când vor întâmpina dificultăți reale și vor descoperi că nici telefonul, nici televizorul sau chatbot-urile nu le oferă răspunsuri? Flămând exprimă o anumită groază față de modul în care va îmbătrâni această primă generație complet cufundată în baia de acizi digitală.
În contextul în care textele sunt generate automat de inteligența artificială, Matei Martin a întrebat cum se poate face distincția între autentic și cuvintele care ies din aceste conducte informaționale. Flămând răspunde că această diferență este foarte importantă, deoarece exprimă fragilitatea umană, la fel ca muzica sau artele vizuale. Mașinile nu pot regreta, ezita sau înțelege moartea, nu au corp și nu știu că sunt o ficțiune creată de inteligențe naturale. El subliniază că nu există inteligență în sens profund, ci doar o sumă de abilități dobândite datorită inteligenței umane, noi fiind la originea lor.
Flămând citează un grupaj din revista Science et vie, pe care o urmărește de circa 40 de ani, și menționează că în prezent peste un miliard de oameni folosesc inteligența artificială. Nu mai suntem doar niște aventurieri care încercăm o tehnologie emergentă, ci există deja efecte la nivel global. Costurile acestei tehnologii sunt enorme: consum energetic, poluare și concentrarea puterii în mâinile unor structuri uriașe din California și China. În Irlanda, consumul energetic a crescut cu 30% doar din cauza centrelor mari și energivore de calcul pentru IA. Totodată, se conturează noi imperii mai puternice decât cele clasice, formate de cei care dețin și controlează aceste enorme centrale.
În legătură cu tema literaturii și inteligenței artificiale, Carmen Mușat a ridicat întrebarea dacă aceste tehnologii, care avansează cu o viteză fantastică, ar putea contribui nu doar la dispariția literaturii, ci și la dispariția realității, înlocuind-o cu realitatea virtuală. Flămând consideră că aceasta este o întrebare crucială pentru generația copiilor de zece ani, care poate nu vor mai face distincția între realitate și ficțiune.
El adaugă că aceste tehnologii folosesc texte și imagini obținute prin preluarea fără plată a patrimoniului literar și artistic acumulat în mii de ani, precum și a muncii oamenilor de știință, pentru a oferi răspunsuri banale. Nimeni nu plătește pentru această utilizare.
Flămând remarcă faptul că revoluțiile tehnologice au produs dezechilibre sociale în Occident, iar mogulii tehnologiei s-au îmbogățit prin invenții tehnice particulare, dar fără a fi descoperit electricitatea sau legile fizicii, fiind doar profitori. Acești oameni sunt considerați „zeii noilor societăți”.
Totodată, nimeni nu știe ce se întâmplă cu adevărat în „cutia neagră” a microprocesoarelor și conexiunilor fine. Există un apel pentru control și reglementare, inclusiv din partea Chinei, pentru a limita libertatea mare de care beneficiază mogulii tech americani. Flămând afirmă că suntem „în pragul ușii” și că dincolo de ea poate fi un mare hău. El se declară pesimist.
Referitor la utilizarea inteligenței artificiale
