Critica lui CTP la adresa explicațiilor lui Nicușor Dan despre drona rusească în Le Monde
Jurnalistul Cristian Tudor l-a criticat pe președintele Nicușor Dan pentru interviul pe care l-a acordat publicației franceze Le Monde, luni 8 decembrie, în care a discutat despre o dronă rusească ce a survolat România pe 25 noiembrie.
Decizia autorităților române de a nu doborî drona rusească, după ce a încălcat spațiul aerian al țării noastre, la sfârșitul lunii noiembrie, a stârnit controverse, inclusiv în mass-media franceză. În cadrul interviului, Nicușor Dan a fost întrebat despre acest incident, iar răspunsurile sale au fost considerate de Cristian Tudor Popescu ca fiind lipsite de rațiune.
„Arma imparabilă a Rusiei: drona-melc. L-am criticat pe președintele Dan pentru declarații și gesturi pe care le-am considerat greșite sau nepotrivite. Totul, în termeni raționali, strict cu materialul clientului, căci altfel nu știu. Însă un răspuns al domniei sale, în interviul acordat ziarului Le Monde, m-a lăsat bouche bée. Rațiunea subsemnatului se dovedește neputincioasă. Iată:
„Le Monde: De ce nu a fost doborâtă drona care a survolat România timp de mai multe ore, pe 25 noiembrie? Nicușor Dan: Suntem pregătiți pentru drone care vin din zona Odesei. Dar aceasta a intrat mai la vest, după ce a survolat Republica Moldova, ceea ce a fost o situație nouă. Nu aveam multe mijloace de apărare terestră în acel loc, iar avioanele zboară mult mai repede decât dronele, ceea ce face foarte dificilă interceptarea. Tocmai am primit din partea americanilor un nou sistem, dar trebuie adaptate radarele pentru a detecta obiecte care zboară foarte jos.”
Popescu a subliniat că drona a fost detectată imediat, fără vreun radar american special. Apoi, el a subliniat contradicțiile din explicațiile președintelui: „Dacă dronele vin dinspre Odesa, suntem pregătiți, dacă vin cu câteva zeci de kilometri mai la stânga, e ceva nou și n-avem ce le face?!”.
Jurnalistul a continuat să conteste afirmațiile despre lipsa de mijloace de apărare, întrebând cum este posibil ca avioanele NATO F-16 sau Eurofighter să nu fi intervenit. „Întrebarea reporterului era clară: nu vorbește de interceptarea dronei, ci de doborârea ei. Care nu s-a putut deoarece avioanele zboară prea repede?!!” a adăugat Cristian Tudor Popescu.
În încheiere, el a exprimat dezamăgirea față de răspunsurile președintelui: „Iarăși, președintele nostru mă face să mă doară mintea.”


