Viziunea pentru București
Majoritatea bucureștenilor indică traficul infernal și deficitul de locuri de parcare drept cele mai mari probleme ale capitalei. Alegerile pentru primărie le oferă candidaților ocazia de a face promisiuni legate de aceste probleme. Primăria a alocat numeroase resurse pentru fluidizarea traficului și crearea locurilor de parcare, dar problema rămâne.
Primăria a îngustat trotuarele pentru a lărgi benzile carosabile și pentru a crea locuri de parcare. Au fost îngustate sau eliminate spații verzi în același scop. S-au instalat sisteme de semaforizare mai mult sau mai puțin inteligente. S-au construit, la prețuri uriașe, pasaje și poduri rutiere. S-au realizat parcări supraetajate și subterane în centrul orașului și la periferie.
Rezultatul rămâne același: traficul este infernal și nu sunt suficiente locuri de parcare.
Există două întrebări adresate publicului și decidenților. Prima: este obligată Primăria să creeze locuri de parcare pentru toți proprietarii de mașini din oraș? A doua: poate Primăria să rezolve problema traficului și a parcărilor fără să neglijeze alte urgențe?
Mulți șoferi răspund «Da». Ei consideră parcarea o infrastructură de bază, similară iluminatului public sau colectării deșeurilor. Unii se consideră îndreptățiți la un loc de parcare gratuit în baza impozitelor plătite.
Autoritățile notează că deținerea unui autovehicul nu generează automat un drept asupra spațiului public. Orașul nu este o extensie a curții private. Spațiul urban este o resursă finită. Există limite la lărgirea benzilor și la crearea de locuri noi de parcare. O mare parte din spațiul public este deja ocupată de mașini parcate.
Mai multe parcări publice și private stau, în practică, în mare parte goale. Explicația invocată este că bucureștenii nu s-au obișnuit să plătească. Uneori, chiar și atunci când au la dispoziție parcări, preferă să-și lase mașina pe carosabil, pe trotuar sau pe liniile de tramvai, decât să plătească o taxă.
Dacă primăriile ar încerca să satisfacă integral cererea de locuri de parcare, proporția spațiului public dedicat mașinilor ar crește dramatic. Aceasta ar presupune costuri sociale și de mediu greu de justificat. Chiar și așa, se susține că nu s-ar rezolva problema de fond. Este dificil să se asigure pentru fiecare mașină un loc de parcare confortabil și accesibil în fața blocului.
Argumentul echității este invocat. Se întreabă de ce bugetul public ar trebui să subvenționeze confortul celor care preferă să conducă. Se menționează, de asemenea, că transportul public este subdezvoltat și are nevoie, în mod cronic, de investiții pentru modernizare.
Experiența altor orașe mari din Europa arată că crearea de noi locuri de parcare în zone urbane dense este extrem de costisitoare. Investiția nu poate fi susținută la scară largă fără o creștere considerabilă a taxelor de parcare sau fără subvenții masive. Dacă parcarea rămâne accesibilă, cererea continuă să crească, anulând beneficiile investițiilor. Mai multe parcări conduc la preferința pentru mașina proprie. Mulți primari occidentali au înțeles acest cerc vicios și încearcă să-l depășească.
În alte metropole, administrațiile nu încearcă să construiască locuri noi, ci să desființeze parcările existente. Motivația oficială este că orașul este destinat oamenilor, nu mașinilor. Calitatea vieții este definită prin oferta spațiului public, siguranță, aer curat și accesibilitatea străzilor pentru toate categoriile de locuitori. Tendința dominantă în Occident este reducerea parcărilor stradale.
Parisul a desființat zeci de mii de locuri pentru a lărgi trotuarele, a crea piste de biciclete și a transforma bulevardele în zone mai prietenoase cu pietonii. Viteza legală de circulație a fost redusă pentru a descongestiona traficul. Politicile urbane urmăresc dezvoltarea pe principiile orașului de 15 minute.
La Barcelona, cartiere întregi sunt reorganizate pentru a descuraja traficul auto. Spațiul recuperat este restituit locuitorilor pentru comerț și recreere. Berlinul testează «zone fără mașini». Oslo pregătește suspendarea traficului auto pe o porțiune extinsă a centrului.
Autorii constată că, în discursul candidaților la Primăria Capitalei, lipsește o viziune ambițioasă asupra orașului. Se apreciază că lipsește un proiect ambițios care să transforme orașul dincolo de problemele imediate, reale sau percepute, ale locuitorilor.
