Rogobete îi îndeamnă pe cei care practică stomatologia în mod ilegal să-și închidă astăzi activitatea, după moartea unui copil

Autor:
5 Min Citire

Rogobete îi îndeamnă pe cei care practică stomatologia în mod ilegal să-și închidă astăzi activitatea, după moartea unui copil

„Funcționați ilegal? Puneți cheia în ușă! Astăzi! Este cel mai direct și cel mai responsabil apel pe care îl pot face după tragedia de aseară, petrecută la o clinică stomatologică. A murit un copil într-un loc în care siguranța ar fi trebuit să fie garantată. Transmit condoleanțe familiei. Nu există cuvinte care să aline o astfel de pierdere, dar există responsabilitate. Și vă promit că nu voi lăsa această tragedie fără consecințe”, a postat Rogobete.

O fetiță de doi ani a murit joi seară la o clinică stomatologică din Sectorul 3.

Copilul a intrat în stop cardiorespirator în jurul orei 19:30. Manevrele de resuscitare nu au reușit să-i salveze viața.

Cazul a fost preluat de Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției Capitalei. Ancheta se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Anchetatorii vor stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Spațiu publicitar! Cereți o ofertă!
Ad Image

„A semnat soția, dar știam ce i se va întâmpla; adică nu am venit pentru că nu știam. Soția are mesaje cu doctorița pe WhatsApp în care aceasta i-a spus că mai bine ar fi să schimbăm programarea, iar doctorița i-a zis să vină, că e ok”, a afirmat tatăl copilei.

Ministrul spune că, imediat ce a aflat, a trimis Inspecția Sanitară de Stat să verifice.

Din primele verificări, constatările sunt „cutremurătoare”.

„Din nou, respectarea legislației este pentru unii opțională: spații improvizate, protocoale ignorate. Exact aceleași probleme pe care le găsim, repetat, de luni întregi. Exact aceleași nereguli care, în final, ucid. De prea mulți ani aceste clinici au făcut ce au vrut, fără control, fără reguli, fără responsabilitate. Până acum am închis multe cabinete private și am sancționat peste 30. Dar astăzi spun limpede: dacă știți că funcționați ilegal, puneți cheia în ușă acum! Nu mai merge cu improvizații! Nu mai merge cu „lasă că nu se întâmplă nimic”! Deja s-a întâmplat. Și este ireversibil. Nu fac rabat, indiferent cine mă sună.”

Rogobete afirmă că a închis clinici cu nume mari și că acestea vor rămâne închise până când vor respecta legea. El a spus că cei care au emis avize „din pix”, cei care au închis ochii și cei care au permis funcționarea spațiilor ilegale — „toți vor pleca acasă! Fără excepții!”

„Nu mă pronunț asupra actului medical, nu am voie. Colegiul Medicilor va analiza conduita medicului, iar medicina legală va stabili cauza exactă a decesului. Dar, din punct de vedere administrativ, lucrurile sunt clare: încă o clinică în care legalitatea este discutabilă, încă o funcționare pe lângă normative, încă o tragedie care putea fi evitată. Este o realitate crudă: mor oameni pentru că unii aleg profitul în locul siguranței.”

„Eu nu voi închide ochii. Îi deschid larg și acționez. Indiferent cine ești, dacă știi că funcționezi pe lângă lege, închide-ți cabinetul acum! Raportul final, cu toate datele exacte, îl voi avea luni. Dar până atunci, datele preliminare arată clar, din nou, că unii au impresia că pot face ce vor și că „merge și așa”. Nu, nu merge! Chiar dacă a mers până acum, nu mai merge!”

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *