Revitalizarea sociologiei literare
Sociologia literaturii, o disciplină care a fost mult timp privită cu neîncredere, a câștigat în ultimele trei decenii un loc important în cercetările literare. Aceasta își revendică un spațiu semnificativ în dezbaterile din domeniu, consolidându-se prin influențele studiilor culturale și ale sociologiei culturii. Cele șase legi fundamentale enunțate de G. Lanson în 1904, în conferința sa pentru studenții de la sociologia lui E. Durkheim, rămân relevante și în zilele noastre.
Influența lui Pierre Bourdieu
Un rol esențial în revirimentul sociologiei literare îl are influența lui Pierre Bourdieu, din anii 1970. O școală bourdieusiană s-a dezvoltat la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris, extinzându-se în diverse zone culturale. Cercetători precum Pascale Casanova, Anna Boschetti, Pascal Durand și Jérôme Meizoz au contribuit la circulația internațională a studiilor din acest domeniu.
Contribuția Gisèle Sapiro
Gisèle Sapiro, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători formați la Centrul de Sociologie Europeană, se concentrează pe dinamicile câmpului literar în condiții de constrângere economică și ideologică. Sapiro analizează modul în care tensiunile sociopolitice se reflectă în spațiul literar, unde se confruntă două definiții ale literaturii: autonomistă, care pune accent pe formă și dezinteresul economic, și heteronomă, care valorizează capitalul economic și literatura practică pentru „aici și acum”. Scriitorii joacă un rol crucial în dinamica câmpului literar, stabilind relații cu alte spații de producție artistică și politică, reconfirmându-și definiția literaturii în care cred.
Publicațiile relevante
În 1999, Sapiro publică volumul „La guerre des écrivains (1940-1953)”, care marchează impunerea sa în domeniu, fiind bine primit în reviste științifice și recompensat cu medalia de bronz CNRS în 2000. Teza de doctorat, care a stat la baza acestei lucrări, analizează modul în care scriitorii au supraviețuit în condiții de criză, folosind o abordare care combină istoria instituțiilor literare, analiza prosopografică și documentarea de arhivă.
Contextul istoric
Studiul lui Sapiro se structurează pe trei momente: ocupația nazistă din Nord, regimul de la Vichy și anul 1944, când Comitetul Național al Scriitorilor publică lista autorilor colaboraționiști. Sapiro subliniază că, în vremuri de criză, scriitorii și instituțiile literare nu funcționează ca un simplu reflex al războiului, ci interacționează cu efectele crizei sociale și politice.
Responsabilitatea scriitorului
Ultimele lucrări ale lui Sapiro, inclusiv „La responsabilité de l’écrivain” și „Des mots qui tuent”, extind analiza responsabilității scriitorului în contextul literaturii și justiției, abordând procesele celebre ale scriitorilor și evoluția relațiilor dintre drepturile și obligațiile acestora. Studiile de caz examinează procesele scriitorilor colaboraționiști și evidențiază tensiunile dintre angajament și responsabilitate.
Concluzie
Gisèle Sapiro contribuie semnificativ la înțelegerea intersecției dintre literatură și sociologie, demonstrând impactul contextului socioistoric asupra practicii literare și subliniind responsabilitatea socială a scriitorilor în perioade de criză.
