Cu o zi înaintea summitului BRICS de la New Delhi, cea mai utilă cheie de lectură nu vine din capitala Indiei, ci de la Bishkek. Întrebarea relevantă nu este dacă BRICS poate deveni noul pol antioccidental, dacă va produce o monedă comună sau dacă poate transforma „Sudul Global” într-un bloc coerent. Mai relevant este ce s-a întâmplat acum zece zile, într-o altă sală, cu aproape aceiași actori.

La 1 septembrie, liderii Organizației de Cooperare de la Shanghai au semnat Declarația de la Bishkek. Potrivit The Wire, documentul a fost semnat de toți șefii statelor membre, între care Xi Jinping, Vladimir Putin, Narendra Modi și Masoud Pezeshkian. Textul condamnă loviturile militare asupra Iranului, dar, spre deosebire de Declarația de la Tianjin din 2025, nu mai numește statele responsabile. În registrul economic, potrivit Al Jazeera, membrii se declară împotriva „măsurilor coercitive unilaterale” contrare regulilor ONU și ale Organizației Mondiale a Comerțului. Nici aici nu sunt numite Statele Unite, Israelul sau Occidentul.

În BRICS, aceeași criză produsese în mai efectul opus. Potrivit Reuters, miniștrii de Externe ai statelor BRICS, inclusiv ai rivalelor Iran și Emiratele Arabe Unite, nu au reușit să adopte o declarație comună după două zile de discuții la New Delhi. India, gazda reuniunii, a publicat doar o declarație a președinției, care expunea divergențele. Al Jazeera relata că ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a acuzat, fără să numească Emiratele, că un stat membru a blocat părți din text.

Iranul era același. India era aceeași. China și Rusia erau aceleași. S-a schimbat componența mesei. Aici începe o transformare mai importantă decât disputa clasică „BRICS versus Occident”. Sistemul internațional se organizează tot mai puțin în jurul unor blocuri exclusive și tot mai mult în jurul unor platforme folosite diferit, pentru probleme diferite. Geopolitica devine à la carte.

Extinderea a adus greutate diplomatică și noi puncte de blocaj

Extinderea BRICS este de regulă descrisă prin cifre: o pondere mai mare din populația lumii, mai multe resurse energetice, acces mai larg la Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est. Tabloul este corect, dar incomplet. Fiecare stat nou aduce la masă nu doar populație și PIB, ci și propriile rivalități.

Iranul a adus confruntarea cu Statele Unite, Israelul și monarhiile din Golf. Emiratele au adus calculele de securitate ale Golfului. Egiptul și Etiopia au intrat împreună cu disputa asupra Nilului. Indonezia aduce tradiția nealinierii și apetitul pentru autonomie strategică. Arabia Saudită rămâne cazul cel mai ambiguu. Potrivit Reuters, Riadul nu a acceptat statutul de membru deplin și participă prin delegații de nivel inferior. La New Delhi va fi reprezentat de ministrul de Externe Faisal bin Farhan Al Saud.

Paradoxul decurge din regula de funcționare. BRICS decide prin consens, iar fiecare extindere adaugă simultan greutate diplomatică și potențiale puncte de blocaj. Michael Kugelman, senior fellow la Atlantic Council, a formulat problema pentru aceeași relatare Reuters: tensiunile dintre noii membri, Iran și Emiratele, Egipt și Etiopia, sunt o veste proastă pentru o entitate bazată pe consens. Ironia, spune el, este că extinderea reflectă atractivitatea grupului, dar divergențele noilor membri îl pot face mai puțin eficient.

Războiul din Iran face mecanismul vizibil. Reuters notează că Teheranul și Abu Dhabi se află pe părți opuse ale conflictului. Emiratele, lovite de rachete iraniene de la începutul războiului, au suspendat în august toate tranzacțiile comerciale și financiare cu Iranul. Abu Dhabi nu poate semna fără cost politic un text construit exclusiv în termenii Teheranului. Teheranul, la rândul său, nu poate accepta o formulare care îl transformă în principalul responsabil al escaladării.

Kremlinul a recunoscut public blocajul. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat marți că divergențele dintre Emirate și Iran au un impact negativ asupra redactării declarației comune. El și-a exprimat totuși speranța că liderii vor găsi o formulare acceptabilă pentru ambele state.

Problema nu este că BRICS ar fi devenit „proamerican” sau „antichinez”. Este mai simplă: divergențele dintre doi membri intră direct în mecanismul de consens al organizației.

Bishkek și New Delhi: aceeași criză, altă cameră

De aceea comparația cu Organizația de Cooperare de la Shanghai este instructivă. Emiratele nu sunt membre ale SCO. În BRICS sunt. Această singură diferență modifică spațiul posibil al consensului.

Nu înseamnă că SCO ar fi „pro-Iran”, iar BRICS „anti-Iran”. Înseamnă că arhitectura instituțională contează. O formulă acceptabilă într-o organizație devine imposibilă în alta atunci când în sală se află actorul direct afectat de ea. Bishkekul arată însă că nici consensul SCO nu a fost gratuit. Renunțarea la numirea Washingtonului și a Ierusalimului, față de textul de la Tianjin, și formularea generică despre măsurile coercitive unilaterale sunt prețul plătit pentru ca toate cele zece capitale, inclusiv New Delhi, să poată semna.

Rezultatul este un fenomen definitoriu al noii geopolitici: forum shopping-ul strategic. Statele nu mai caută o singură organizație care să le reprezinte toate interesele. Aleg instituția în care configurația membrilor, regulile și agenda oferă cel mai bun randament pentru dosarul respectiv:

Pentru Iran, SCO poate produce o poziție politică imposibil de obținut în BRICS.
Pentru India, BRICS servește cooperării economice și reformei guvernanței globale, iar Quad-ul servește calculului indo-pacific.
Pentru statele din Golf, relația cu Statele Unite rămâne fundamentală pentru securitate, în timp ce China devine partener economic, tehnologic și energetic.
Pentru China, BRICS, SCO și dialogul cu Washingtonul nu sunt alternative exclusive, ci instrumente diferite.

Cooperarea compartimentată: eșec politic, progres tehnic

Aceeași logică explică o aparentă contradicție. În timp ce membrii se luptă să găsească o formulare comună asupra Orientului Mijlociu, dosarul financiar avansează. Potrivit Reuters, India va propune la summit conectarea monedelor digitale emise de băncile centrale ale statelor BRICS pentru plăți transfrontaliere, în pofida obstacolelor politice și tehnice. Ideea a fost avansată în ianuarie de Banca Rezervelor Indiei. TRT World arată că propunerea se sprijină pe declarația summitului de la Rio din 2025, care cerea interoperabilitatea sistemelor de plăți ale membrilor.

Proiectul este mult mai modest decât vechile discuții despre o monedă comună. Business Today notează că New Delhi rămâne prudentă față de un sistem unificat de plăți care ar putea fi perceput ca rival al SWIFT. Un asemenea sistem ar putea da grupului o imagine explicit antidolar sau antioccidentală.

Compartimentarea are totuși limite. Aceeași sursă citată de TRT World avertizează că relațiile tensionate dintre state precum Iranul și Emiratele vor rămâne un punct de blocaj, după ce Abu Dhabi a rupt legăturile financiare cu Teheranul. Cooperarea pe dosare separate nu imunizează organizația împotriva divergențelor dintre membri. Îi permite doar să nu se oprească din cauza lor.

Aici se află una dintre greșelile frecvente în analiza BRICS. Organizația este evaluată fie ca viitoare alianță antioccidentală, fie ca structură disfuncțională pentru că nu se comportă ca una. Ambele lecturi ratează obiectul real. BRICS nu trebuie să producă o politică externă comună pentru ca membrii săi să îi găsească utilitate. Poate eșua în Orientul Mijlociu și avansa în plăți transfrontaliere.

Banca BRICS, laboratorul contradicțiilor

New Development Bank oferă un exemplu aproape didactic. Creată de statele BRICS și cu sediul la Shanghai, este una dintre puținele instituții concrete ale grupului. Cu toate acestea, în martie 2022, banca a anunțat printr-un comunicat oficial că a suspendat noile tranzacții în Rusia, invocând incertitudinile și restricțiile în curs.

Un membru fondator al BRICS a ajuns astfel supus unor restricții în interiorul instituției financiare create chiar de BRICS. Și totuși banca funcționează, grupul continuă, iar Rusia participă în continuare. Pe pista tehnică, activitatea nu s-a oprit nici în plin război regional. Potrivit The National, o delegație a Ministerului de Finanțe al Emiratelor a participat joi, la Mumbai, la reuniunea miniștrilor de Finanțe și guvernatorilor băncilor centrale BRICS, precum și la reuniunea specială a Consiliului guvernatorilor NDB.

Într-un bloc geopolitic clasic, o asemenea situație ar fi o contradicție majoră. Într-o structură modulară, este perfect posibilă.

Beijingul nu are nevoie de un „NATO al Sudului Global”

De aici trebuie corectată o simplificare frecventă: presupunerea că succesul Chinei s-ar măsura prin capacitatea de a transforma BRICS într-un bloc antiamerican disciplinat. Nu există suficiente dovezi că acesta este obiectivul real.

Discursul chinez insistă asupra multipolarității și a reformei guvernanței globale. La Bishkek, potrivit Xinhua, Xi Jinping a pledat pentru o lume multipolară „egală și ordonată” și o guvernanță globală mai justă. El a avertizat că hegemonismul, unilateralismul și protecționismul revin împotriva cursului istoriei.

Pentru acest proiect, China nu trebuie să transforme Emiratele în adversar al Washingtonului și nici India în aliat al Beijingului. Este suficient ca state importante să considere legitim și util să participe la instituții în care Statele Unite și Europa nu controlează agenda. Un BRICS eterogen servește perfect această strategie. Chiar incapacitatea organizației de a-și obliga membrii să aleagă o tabără îi explică atractivitatea.

Cine plătește lipsa de coerență

Dacă interpretarea este corectă, absența unei politici externe comune nu îi costă pe toți membrii în mod egal. China își poate permite un BRICS ambiguu. India beneficiază de el. Statele din Golf își maximizează opțiunile.

Mai expuse sunt Rusia și Iranul. Pentru Moscova, o organizație capabilă să transforme greutatea economică a membrilor într-un front politic coerent împotriva sancțiunilor ar avea o valoare strategică suplimentară. Pentru Teheran, solidaritatea politică a unui grup care include unele dintre cele mai mari economii ale lumii ar conta cu atât mai mult în timp de război. Dar extinderea care a mărit masa BRICS a introdus tocmai actorii capabili să limiteze o asemenea transformare. Nu pentru că execută politica Washingtonului, ci pentru că au propriile interese. Aceasta este distincția esențială.

India, manualul sistemului care se naște

India nu a inventat această lume, dar o practică poate mai explicit decât orice altă mare putere. Participă simultan la BRICS, la SCO și la Quad, alături de Statele Unite, Japonia și Australia. Importă masiv energie rusească și dezvoltă în paralel relația economică și strategică cu Europa.

Aceste zile ilustrează perfect modelul. Potrivit Kremlinului, citat de Reuters, Vladimir Putin se întâlnește astăzi cu Narendra Modi, înaintea summitului. Mâine, New Delhi îl primește pe liderul statului pe care îl consideră rival strategic la frontiera himalayană. Business Today notează că vizita va fi prima a lui Xi Jinping în India în aproape șapte ani, după informalul de la Mamallapuram din 2019.

Xi ajunge sâmbătă la New Delhi. Potrivit Reuters, MAE chinez a anunțat astăzi că cele două părți pregătesc o întâlnire bilaterală Xi–Modi în marja summitului. Purtătoarea de cuvânt a ministerului, Mao Ning, a subliniat, potrivit Deccan Chronicle, că va fi al treilea an consecutiv în care cei doi lideri se întâlnesc, după Kazan și Tianjin. CNBC consemnează că experții se așteaptă ca New Delhi să folosească summiturile SCO și BRICS pentru a-și evidenția alinierea multipolară.

Aceasta nu este neutralitatea clasică. India nu stă în afara sistemelor rivale, ci în mai multe simultan. Asta desparte nealinierea secolului XX de multilateralismul modular al secolului XXI.

Ce trebuie urmărit la New Delhi

Summitul se deschide mâine și se încheie duminică. Potrivit Reuters, sunt așteptați Vladimir Putin, Masoud Pezeshkian, Cyril Ramaphosa, Alexander Lukașenko, Abdel Fattah el-Sisi, Kasîm-Jomart Tokaev și Prabowo Subianto. Emiratele sunt reprezentate, în numele președintelui Mohamed bin Zayed, de prințul moștenitor al Abu Dhabi, Sheikh Khaled bin Mohamed bin Zayed Al Nahyan, anunță Biroul de presă al Abu Dhabi. Chiar și un stat fondator coboară nivelul reprezentării: Outlook Business indică faptul că Brazilia va fi reprezentată de ministrul de Externe Mauro Vieira.

Declarația finală va conta, dar nu în termenii binari în care va fi probabil citită. Experții consultați de Reuters consideră că testul-cheie este găsirea unui limbaj despre criza din Orientul Mijlociu acceptabil deopotrivă pentru Abu Dhabi și Teheran. Dacă acesta nu va fi găsit, BRICS nu se destramă. Va fi doar confirmarea că extinderea a introdus suficiente contradicții pentru ca organizația să nu poată transforma orice criză într-o poziție comună. Dacă va exista o declarație consensuală, întrebarea devine prețul consensului: cât de generală trebuie să devină formularea pentru ca fiecare capitală să semneze fără să își abandoneze poziția.

Teza are și limitele ei. Dacă New Delhi va produce un text ferm asupra războiului și, simultan, un angajament concret pe plățile digitale, BRICS se va dovedi mai coeziv decât presupune lectura modulară. Dacă, dimpotrivă, și pista tehnică se va bloca sub presiunea rupturii dintre Iran și Emirate, compartimentarea își va fi atins limita. Ambele scenarii merită urmărite în textele adoptate duminică, nu în declarațiile de principiu.

Lumea nu se împarte curat în două

Ordinea internațională nu evoluează neapărat spre o simplă confruntare între un bloc occidental și unul sino-rus. În jurul celor două mari centre de putere crește o categorie de state care refuză exclusivitatea. Ele cumpără armament dintr-o parte și infrastructură din alta. Participă într-o organizație pentru securitate, în alta pentru economie și într-o a treia pentru influență diplomatică. Votează cu Washingtonul într-un dosar și împotriva lui în următorul. Se apropie de Beijing fără să accepte tutela Beijingului și mențin legături cu Moscova fără să îi adopte integral politica.

Pentru Europa, și implicit pentru România, consecința este practică. Relația cu puterile din afara Occidentului nu mai poate fi măsurată doar prin întrebarea „de partea cui sunt?”. În multe capitale, întrebarea însăși este considerată depășită. Diplomația europeană va trebui să lucreze dosar cu dosar, instituție cu instituție, interes cu interes, cu India, cu statele Golfului și cu Indonezia deopotrivă.

La Bishkek, o anumită configurație de state a putut produce consens asupra Iranului, cu prețul unor formulări mai prudente. La New Delhi, o configurație ușor diferită încearcă de mâine același lucru. Marile puteri nu s-au schimbat în zece zile. S-a schimbat camera.

Într-un sistem în care statele pot alege dintre tot mai multe camere, puterea nu va mai aparține doar celui care construiește cel mai mare bloc. Va aparține și celui care știe la ce masă să se așeze pentru fiecare negociere.

Citește și