Pentru prima dată după decenii de exerciții în Atlanticul de Nord, segmentul maritim dedicat detectării și urmăririi submarinelor din cadrul Northern Viking 2026 s-a desfășurat fără nave sau aeronave americane, potrivit Politico. Absența mijloacelor SUA din această componentă a manevrelor nu înseamnă însă o retragere americană din exercițiu: Northern Viking 2026 a fost condus de U.S. Naval Forces Europe–Africa și a inclus numeroase forțe americane. Diferența este una strategică — aliații europeni și Canada au preluat, în premieră, un rol central într-o misiune critică pentru apărarea Atlanticului de Nord.

Exercițiul Northern Viking 2026 s-a desfășurat în Islanda și în apele din jurul insulei, cu faza principală între 22 august și 3 septembrie. Este un exercițiu bienal, găzduit de Islanda și condus de U.S. Naval Forces Europe, iar ediția din acest an a marcat 75 de ani de la semnarea acordului bilateral de apărare dintre Statele Unite și Islanda. Peste 1.200 de militari și specialiști aliați au participat la activități desfășurate pe mare, în aer și la sol.

Europa și Canada preiau segmentul antisubmarin

În operațiunea maritimă dedicată războiului antisubmarin, descrisă de Politico, avioane germane de patrulare și supraveghere, nave canadiene și avioane de luptă belgiene au operat în apropierea Islandei, sub comanda contraamiralului francez Nicolas Molitor.

Potrivit relatării, niciun vas și nicio aeronavă americană nu au participat direct la această componentă a exercițiului, o situație neobișnuită pentru o zonă în care Statele Unite au avut timp de decenii un rol militar dominant.

Distincția este esențială. Statele Unite nu au absentat de la Northern Viking 2026. Documentele oficiale americane arată că exercițiul a fost condus de structurile navale ale SUA și că au participat unități ale U.S. Air Force și U.S. Navy, inclusiv aeronave C-130J, drone MQ-9 Reaper, structuri de salvare, evacuare medicală, comunicații și forțe de geniu naval.

Prin urmare, elementul cu adevărat relevant nu este „absența SUA de la Northern Viking”, ci capacitatea aliaților europeni și a Canadei de a executa fără platforme americane o misiune antisubmarin într-unul dintre cele mai sensibile puncte maritime ale NATO.

Șeful apărării islandeze, Jónas G. Allansson, a descris această evoluție drept un semn că Europa și Canada își asumă o parte mai mare din responsabilitatea pentru securitatea regiunii. În paralel, declarațiile oficiale americane privind exercițiul au subliniat explicit obiectivul ca aliații europeni să preia o responsabilitate principală mai mare pentru descurajarea și apărarea teatrului european.

GIUK Gap, poarta dintre flota rusă și Atlantic

Miza exercițiului este geografia.

Așa-numitul GIUK Gap — Greenland–Iceland–United Kingdom Gap — reprezintă coridorul maritim dintre Groenlanda, Islanda și Regatul Unit care leagă mările nordice de Atlanticul propriu-zis. Pentru NATO, controlul și supravegherea acestui spațiu sunt esențiale pentru securitatea rutelor transatlantice, pentru deplasarea forțelor dintre America de Nord și Europa și pentru protejarea infrastructurii submarine.

Pentru Rusia, coridorul reprezintă una dintre principalele căi prin care submarinele Flotei de Nord, operate de la bazele din Peninsula Kola, pot ajunge din Marea Barents și Marea Norvegiei în Atlantic.

Un oficial NATO citat de Politico a descris GIUK Gap drept o adevărată linie de separație strategică: dacă submarinele rusești ar reuși să treacă neobservate dincolo de acest punct, spațiul de manevră disponibil în Atlantic ar crește considerabil, iar amenințarea ar putea fi proiectată asupra infrastructurii și bazelor aliate de pe ambele maluri ale oceanului.

Aici se află și o diferență importantă față de formularea potrivit căreia Rusia ar avea un „bastion submarin” în jurul Islandei. Nucleul strategic al Flotei ruse de Nord și al submarinelor sale purtătoare de rachete balistice se află în zona Peninsulei Kola și a Mării Barents. Islanda și GIUK Gap formează, în schimb, unul dintre culoarele decisive prin care unitățile rusești pot încerca să pătrundă în Atlantic.

Importanța Islandei pentru NATO rezultă tocmai din această poziție. În iunie, Comitetul Militar al NATO descria insula drept un punct aflat „în inima GIUK Gap”, important pentru supravegherea și apărarea Atlanticului de Nord.

Submarinele nu sunt singura miză: cablurile de pe fundul oceanului

Northern Viking 2026 a testat mai mult decât capacitatea de a găsi un submarin.

Într-un eventual conflict în Atlanticul de Nord, protecția cablurilor submarine, a infrastructurii energetice și a liniilor maritime de comunicație ar deveni o misiune militară de prim rang. O mare parte a traficului mondial de date dintre Europa și America de Nord traversează Atlanticul prin cabluri instalate pe fundul oceanului.

Comandantul german Peter Flohr a rezumat această dependență într-o formulă directă:

„Every Amazon order you do in Germany runs through these cables. So we need to keep a constant eye on them.”

Exercițiul a inclus tocmai integrarea mai multor tipuri de senzori și platforme. NATO Intelligence, Surveillance and Reconnaissance Force a utilizat un RQ-4D Phoenix al Alianței pentru a furniza informații maritime forțelor navale din GIUK Gap, demonstrând capacitatea NATO de a construi o imagine operațională comună la distanțe foarte mari.

Au fost testate și sisteme autonome subacvatice pentru detectarea minelor și cartografierea fundului marin, într-un moment în care protecția infrastructurii submarine a devenit o componentă tot mai importantă a securității maritime europene.

Islanda rămâne un pilon al prezenței americane în Atlanticul de Nord

Redistribuirea responsabilităților nu echivalează cu dispariția SUA din regiune.

Keflavík continuă să fie una dintre cele mai importante platforme logistice și operaționale pentru supravegherea Atlanticului de Nord, iar Statele Unite investesc în infrastructura militară din Islanda. În timpul Northern Viking 2026, forțe americane au participat la operațiuni aeriene, construcții expediționare, salvare, evacuare medicală și alte activități multidomeniu.

Chiar mesajul oficial al U.S. Sixth Fleet este relevant: Northern Viking trebuie să permită forțelor NATO să opereze interoperabil astfel încât aliații europeni să poată prelua o responsabilitate principală mai mare pentru descurajarea și apărarea Europei.

Exercițiul arată astfel mai degrabă o redistribuire a sarcinilor în interiorul NATO decât o retragere americană din Atlanticul de Nord.

Această evoluție apare într-un moment în care Washingtonul este obligat să împartă resurse militare între mai multe teatre strategice, iar aliaților europeni li se cere să suporte o parte mai mare din apărarea propriului continent.

Contextul este amplificat de deteriorarea mediului de securitate european. Germania a atribuit oficial Rusiei tentativa de atac cu dronă încărcată cu explozibil asupra aeroportului Leipzig/Halle din august și a anunțat, ca răspuns, închiderea Consulatului General rus de la Bonn. Moscova a respins acuzațiile.

În același timp, directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat la Moscova la sfârșitul lunii august. Surse familiarizate cu discuțiile au declarat pentru Reuters și alte publicații americane că unul dintre mesajele transmise Rusiei a fost să nu întreprindă acțiuni militare împotriva statelor NATO, cu o atenție specială asupra flancului baltic.

În acest context, Northern Viking 2026 depășește dimensiunea unui simplu exercițiu naval. GIUK Gap redevine ceea ce a fost în perioada Războiului Rece: unul dintre punctele în care poate fi decisă libertatea de mișcare în Atlanticul de Nord.

Iar faptul că europenii și canadienii au executat segmentul antisubmarin fără nave și aeronave americane transmite două mesaje simultan. Primul este adresat Moscovei: NATO își menține capacitatea de supraveghere și apărare a coridorului chiar și atunci când platformele americane nu sunt alocate unei anumite operațiuni. Al doilea este adresat aliaților înșiși: securitatea Atlanticului de Nord nu mai poate depinde exclusiv de disponibilitatea permanentă a forțelor Statelor Unite.