PNL analizează posibilitatea retragerii candidaturii lui Siegfried Mureșan la funcția de premier, spune Virgil Guran

4 Min Citire

Virgil Guran: PNL își menține poziția privind formarea noului Guvern

Virgil Guran, lider al PNL Dâmbovița, a declarat la RFI că liberalii se mențin pe poziții în privința formării unui nou Guvern. El a răspuns și la o întrebare despre un scenariu fără Siegfried Mureșan premier.

Guran afirmă că poziția PNL privind formarea unui nou Guvern este neschimbată. „Noi ne menținem ceea ce am spus. Ne vedem de aceste probleme importante pentru România, care au niște termene, iar din punct de vedere politic, menținem și acea hotărâre că nu mai facem guvernare cu PSD, în același timp că suntem de acord să facem un Guvern, din care să facă parte USR, UDMR, iar PSD să-și facă linia de guvernare și suntem de acord cu o alternanță la guvernare, dar cred că pentru a se continua ce s-a început acum, să nu se bulverseze tot, este necesar să rămână prima dată la guvernare USR, UDMR, PNL”, a spus Guran.

Referitor la negocieri, Virgil Guran a spus că „președintele va trebui să aibă un rol puțin mai imperativ în aceste negocieri, pentru că altfel, nu va fi un Guvern”. La observația că, dacă niciun partid nu renunță la liniile sale roșii, nu se va putea ajunge la un acord, Guran a precizat: „Este foarte greu să se ajungă la acel acord. Cred că președintele României va trebui să aibă un rol puțin mai imperativ în aceste negocieri, pentru că altfel, nu va fi un Guvern (…). Așteptăm să vină cu soluția de prim-ministru, în sensul după negocieri să-și dea seama ce este mai bine pentru România și vă spun că pentru România mai bine în momentul de față înseamnă o continuare a guvernării, pentru o perioadă doar, până când ieșim din acest impas, o guvernare formată din PNL, USR și UDMR și să vină să explice foarte clar că va numi un prim-ministru pentru această formulă. Se va vota în Parlament, nimeni nu-și dorește alegeri anticipate, nici măcar AUR, mă refer individual, ca parlamentari”.

Întrebat în ce condiții ar renunța PNL la propunerea de premier Siegfried Mureșan, Virgil Guran a răspuns: „Asta o vom discuta în interiorul partidului. Deocamdată, aceasta este hotărârea forurilor de conducere PNL, dar bănuiesc că dacă se va ajunge la o formulă logică, benefică, se va putea gândi și acest lucru, cu toate că este păcat, pentru că Siegfried Mureșan chiar reprezintă o soluție pentru România”.

Publicitate
Ad Image

La o întrebare despre un scenariu în care Nicușor Dan ar spune că acceptă un Guvern minoritar PNL-USR-UDMR, dar cu un premier agreat de el, eventual unul tehnocrat, Virgil Guran a declarat: „V-am spus, asta se va discuta în forurile de conducere, dar părerea mea este că s-ar putea ajunge la o concluzie de genul acesta, dar bineînțeles, persoana respectivă, premierul considerat tehnocrat să fie cineva capabil în care avem încredere că va duce reformele până la capăt”.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *