Au fost publicate hărți care arată zonele cu benzină disponibilă, în contextul crizei de combustibil din Rusia

2 Min Citire

Platforme digitale din Rusia oferă hărți interactive cu benzinării disponibile în contextul crizei de combustibili

Mai multe platforme digitale din Rusia au lansat hărți interactive care indică, în timp real, benzinăriile unde șoferii pot alimenta, pe fondul crizei de combustibili care afectează mai multe regiuni ale țării.

Instrumentele au apărut în contextul dificultăților de aprovizionare și îi ajută pe conducătorii auto să verifice rapid unde există carburanți disponibili, evitând deplasările inutile și cozile, potrivit EFE.

Una dintre cele mai mari bănci din Rusia a lansat o platformă bazată pe analiza a milioane de tranzacții anonime efectuate la benzinării.

Pe baza acestor date, sistemul estimează disponibilitatea carburanților în peste 20.000 de stații de alimentare din întreaga țară și actualizează informațiile în timp real.

Publicitate
Ad Image

Pe lângă această platformă, și alte servicii digitale, inclusiv unele regionale, au introdus hărți similare. Unele dintre ele permit inclusiv publicarea de comentarii din partea șoferilor despre timpul de așteptare și aglomerația din benzinării.

Potrivit informațiilor citate de EFE, criza combustibililor, pusă pe seama atacurilor ucrainene asupra unor rafinării din Rusia, afectează aproximativ o treime din populația țării.

În încercarea de a reduce presiunea asupra pieței interne, autoritățile ruse au anunțat suspendarea exporturilor de motorină și demararea importurilor de combustibil, măsuri prin care speră să stabilizeze aprovizionarea și prețurile.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *