Zelenski anunță menținerea unui efectiv de 800.000 de soldați în Ucraina cu salarii ridicate în eventualitatea unui armistițiu
În cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Poloniei, Donald Tusk, desfășurată joi la Kiev, Zelenski a declarat că armata ucraineană va păstra un număr de 800.000 de soldați și că aceștia vor primi salarii mari, inclusiv în cazul unui armistițiu.
În cazul încheierii războiului, armata Ucrainei va menține un efectiv de 800.000 de soldați, care vor trece de la un statut de armată mobilizată la unul contractual, pentru cei care doresc să continue serviciul militar.
„Vom păstra armata noastră – 800.000 de soldați – așa cum s-a discutat, transformând-o după sfârșitul războiului sau după încetarea focului dintr-o armată mobilizată într-una contractuală… pentru cei care doresc acest lucru”, a declarat Zelenski.
Acesta a precizat că menținerea motivației soldaților va necesita salarii ridicate. „I-am dat o sarcină noului ministru al apărării (n.r. – Mihailo Fedorov) și i-am spus care ar trebui să fie nivelul salariilor pentru prima linie, unde oamenii își riscă viața. Chiar și în timpul unui armistițiu pe linia frontului, salariile trebuie să fie mult mai mari. Despre asta discutăm; vom calcula totul și vom vedea ce ne putem permite”, a declarat Zelenski.
Președintele Ucrainei a adăugat că țara va avea nevoie de sprijin financiar din partea Europei în această chestiune, precizând că „armata ucraineană face parte din securitatea Europei”.

