Studiu evidențiază impactul dezastrului nuclear de la Cernobîl asupra copiilor părinților expuși la radiații
O cercetare recentă arată că leziunile ADN cauzate de radiațiile ionizante din urma accidentului nuclear de la Cernobîl din 1986 pot fi prezente la copiii persoanelor expuse.
Acest studiu reprezintă prima dovadă clară a unei legături transgeneraționale între expunerea la radiații și modificările genetice din urmașii celor afectați. Echipa de cercetători de la Universitatea din Bonn, Germania, a investigat dacă radiațiile ionizante (IR) primite de părinți pot genera modificări genetice detectabile la copii.
O atenție specială a fost acordată mutațiilor de novo grupate (cDNM), definite ca două sau mai multe mutații aflate foarte aproape una de cealaltă, prezente la copii, dar absente la părinți. Aceste mutații ar putea rezulta din rupturi ale ADN-ului parental provocate de radiații.
Analiza s-a bazat pe compararea a trei grupuri: 110 copii ai lucrătorilor germani probabil expuși la radiații, 130 de copii ai persoanelor implicate în curățarea zonei Cernobîl și 1.275 de descendenți ai părinților fără expunere la radiații.
După efectuarea secvențierii complete a genomului, s-a observat că urmașii bărbaților expuși la radiații prezentau un număr mai mare de mutații de tip „clustered” în comparație cu cei ai părinților neexpuși. Cel mai ridicat număr mediu de cDNM a fost înregistrat în grupul descendenților din Cernobîl, iar cel mai mic în grupul fără expunere la radiații.
De asemenea, s-a constatat o corelație între doza de radiații primită de părinte și numărul de astfel de mutații la copii.
„Am constatat o creștere semnificativă a numărului de cDNM la descendenții părinților iradiați și o asociere potențială între estimările dozei și numărul de cDNM la descendenții respectivi. În ciuda incertitudinii privind natura și cantitatea exactă a IR implicate, studiul actual este primul care furnizează dovezi privind existența unui efect transgenerațional al expunerii paterne prelungite la IR în doze mici asupra genomului uman”, au concluzionat autorii.
Ei au recunoscut, totuși, anumite limitări ale cercetării, bazându-se pe estimări istorice ale dozelor de radiații, având în vedere că au trecut patru decenii de la accident.
În ceea ce privește riscul pentru sănătate al copiilor părinților expuși, studiul oferă vești încurajatoare. Aceștia nu au prezentat un risc mai mare de îmbolnăvire.
„Având în vedere creșterea globală redusă a cDNM-urilor în urma expunerii paterne la radiații ionizante și proporția redusă a genomului care codifică proteine, probabilitatea ca o boală care apare la descendenții părinților expuși să fie declanșată de un cDNM este minimă”, au adăugat cercetătorii.
Rezultatele au fost publicate în Scientific Reports.
