Posibilitatea revenirii Marii Britanii în Uniunea Europeană la șase ani de la Brexit
Ideea revenirii Marii Britanii în Uniunea Europeană, la șase ani după ieșirea sa din blocul comunitar, este discutată în rândul unor politicieni britanici, în special din Partidul Laburist, iar Uniunea Europeană ar putea fi nevoită să răspundă la această posibilă cerere.
O descriere ipotetică publicată de The Economist imaginează semnarea unui „Tratat de aderare a Regatului Unit la Uniunea Europeană (versiunea 2.0)” în anii 2030, cu semnături ale liderilor europeni și ai președintelui Ucrainei. Această reprezentare simbolizează revenirea Marii Britanii în UE, anulând astfel Brexitul.
Deși în prezent ideea de „Bre-entry” este vehiculată mai ales de politicieni laburiști, care o folosesc pentru a câștiga sprijin intern înaintea unor eventuale schimbări de conducere, ea pare să găsească susținere și în rândul alegătorilor britanici, majoritatea considerând ieșirea din UE o greșeală. Euroscepticii din partidul Reform UK, condus de Nigel Farage, conduc în sondaje, dar discuțiile despre revenire continuă.
Relațiile actuale dintre Marea Britanie și UE sunt limitate la negocieri privind aspecte tehnice, cum ar fi armonizarea regulilor de siguranță alimentară, gestionate de funcționari de nivel mediu. O eventuală cerere de aderare ar fi însă analizată la nivel politic în capitalele europene, unde ar fi luate în calcul avantajele revenirii unui stat membru G7, cu un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU, arme nucleare proprii și un centru financiar important.
Marea Britanie a fost un membru cu implicare parțială în Uniune, solicitând derogări de la politici majore, precum moneda euro și zona Schengen, și a beneficiat de reduceri la contribuția bugetară. De la ieșirea sa, UE a avansat în proiecte de federalizare și a adoptat noi forme de finanțare și politici industriale, fără veto-ul britanic.
În teorie, o cerere de readerare ar fi tratată similar cu cele ale altor state candidate, precum Ucraina sau Serbia, dar în practică ar fi atât mai ușoară, datorită familiarității cu legislația europeană, cât și mai dificilă, deoarece unii membri ar putea solicita adoptarea euro și integrarea în Schengen drept condiții de seriozitate a candidaturii. Reducerile bugetare de care Marea Britanie a beneficiat anterior ar putea fi eliminate.
Principalul motiv de reticență al UE este riscul ca Marea Britanie să părăsească din nou Uniunea. Charles Grant, de la Centre for European Reform, afirmă că UE ar dori un consens politic larg în Marea Britanie înainte de a discuta condițiile revenirii, pentru a evita anularea acordurilor de către guverne viitoare. Acest consens ar putea necesita sprijin din partea conservatorilor sau diminuarea influenței lui Nigel Farage.
Procesul de aderare ar putea fi îndelungat, similar cu primul efort al Marii Britanii din 1961, care a durat 12 ani și a fost blocat de două veto-uri franceze. Astfel, între referendumul din 2016 și o eventuală revenire ar putea trece mai bine de o generație.
