Acțiunile Nintendo au scăzut după rezultate sub așteptări în trimestrul al treilea
În ciuda creșterii semnificative a profitului net, acțiunile Nintendo au înregistrat o scădere puternică după rezultate sub așteptări în trimestrul al treilea.
Grupul japonez a raportat o majorare cu 51% a profitului net în primele nouă luni ale anului fiscal 2025-2026, susținută de lansarea fenomenală a consolei Switch 2 în luna iunie. Această consolă hibridă a vândut deja 17,37 milioane de unități, potrivit Le Figaro.
Cu toate acestea, profitul operațional a crescut cu doar 23% în trimestrul al treilea (octombrie-decembrie), un rezultat sub estimările analiștilor, iar vânzările au fost sub previziuni, conform calculelor Bloomberg. Nintendo nu și-a revizuit nici previziunile pentru anul fiscal care se încheie la sfârșitul lunii martie.
În urma acestor rezultate, prețul acțiunilor Nintendo a deschis în scădere accentuată și a încheiat ziua bursieră cu o depreciere de 10,98%, ajungând la 8.973 de yeni.
„Deși aceste rezultate mai mici decât cele așteptate pot fi atribuite unor creșteri de costuri mai rapide decât cele anticipate, noua consolă Switch 2 nu vinde, în cele din urmă, la fel de mult software ca predecesoarea sa”, a declarat Amir Anvarzadeh, analist la Asymmetric Advisors.

