Povestea accidentului cu barca a lui Hegseth nu se susține în fața Pentagonului
America este acum captivă în fața unor acuzații potrivit cărora, la începutul lunii septembrie, forțele americane ar fi lovit o navă suspectată de trafic de droguri în Caraibe — și apoi ar fi atacat din nou pentru a elimina eventualii supraviețuitori.
Unii din media, conduși de Washington Post, sugerează că secretarul apărării Pete Hegseth ar fi ordonat o misiune de „ucideți-i pe toți” și că administrația Trump ar fi putut comite o crimă de război. Dacă acest lucru ar fi adevărat, o astfel de acțiune ar încălca legea conflictului armat — în special interdicția de a viza indivizi care sunt hors de combat (în afara luptei). Dar, până în prezent, nu a apărut nicio dovadă concretă. Ne confruntăm cu surse anonime contradictorii, conturi în evoluție și motivații politice intense.
Din perspectiva mea — ca persoană care a efectuat investigații formale pentru lideri seniori ai Pentagonului, a petrecut un sfert de secol în cadrul personalului armatei, atât în uniformă, cât și ca antreprenor, și a participat la nenumărate briefinguri operaționale de înalt nivel — povestea care este spusă în unele colțuri ale presei nu respectă un test de plauzibilitate de bază.
Acuzații vs. Fapte: Narațiunile contradictorii ale presei
Washington Post susține că doi oficiali anonimi le-ar fi spus că Hegseth a dat o ordine verbală pe 2 septembrie de a „ucideți-i pe toți” de pe navă, și că ulterior a ordonat un atac suplimentar odată ce supraviețuitorii au fost observați. Titlul Post-ului a fost: „Ordinea lui Hegseth referitoare la prima lovitură asupra bărcii din Caraibe, spun oficialii: Ucideți-i pe toți.”
Însă raportarea The New York Times contrazice direct acest lucru. Conform a cinci oficiali citați într-o investigație separată, Hegseth nu a ordonat uciderea supraviețuitorilor, nu a emis instrucțiuni despre ce să facă în cazul în care lovitura inițială ar eșua și nu a direcționat un atac suplimentar după ce imaginile cu drone au arătat supraviețuitori.
Aceasta nu sunt discrepanțe minore. Ele reprezintă două realități complet diferite: una susține o crimă de război deliberată dirijată din Washington. Cealaltă descrie o misiune de interdicție maritimă legală, cu un atac secundar autorizat de comandantul operațional.
În prezent, nu avem suficiente dovezi pentru a susține prima variantă — doar presiune politică pentru a crede ce este mai rău.
De ce sunt sceptic: Realitatea Pentagonului vs. Fantezia presei
Pentru 25 de ani, am servit în Pentagon, inclusiv în roluri de investigație pentru unii dintre cei mai înalți lideri militari. Am participat la recenzii sensibile, briefinguri de informații și sesiuni de decizie cu generali de patru stele, secretari de servicii și oficiali de apărare.
Permiteți-mi să spun deschis: Nu am auzit niciodată — niciodată — un lider senior din Pentagon să emită o ordine care să sune remot ca cele afirmate de unele medii. Nu în timpul războiului. Nu în criză. Nu în spatele ușilor închise. Niciodată.
Motivul este simplu. Fiecare lider militar și civil senior știe: Ordinele trebuie să fie legale. Fiecare acțiune este revizuită de avocați. Deciziile de țintire sunt supuse unei examinări riguroase. Mai important, întâlnirile sensibile în care se iau decizii de viață și de moarte — în special cele care implică secretarul apărării — se desfășoară în Tank, o sală de conferințe foarte securizată din zona Statului Major Comun al Pentagonului. Este situată adânc într-o secțiune restricționată a clădirii, inaccesibilă chiar și celor mai mulți militari, cu atât mai puțin jurnaliștilor.
Ideea că reporterii au conturi exacte de secundă cu secundă despre ordini verbale de ucidere emise din interiorul Tank-ului, transmise prin surse politice anonime luni mai târziu, ar trebui să facă pe orice observator serios să ezite. Așa nu funcționează Pentagonul. Așa funcționează narațiunile politice.
Discursul despre crime de război nu este supraveghere — este politică
Senatorul Mark Kelly, D-Ariz., sugerează acum public că atacul suplimentar raportat asupra supraviețuitorilor ar putea constitui o crimă de război. Întrebat dacă atacul suplimentar asupra supraviețuitorilor „constituie o crimă de război”, Kelly a răspuns: „Se pare că da”, conform Colorado Politics.
Kelly are dreptul să ceară răspunsuri — supravegherea este responsabilitatea Congresului. Dar ridicarea spectrului crimelor de război înainte ca faptele să fie stabilite este iresponsabilă și incendiară din punct de vedere politic. Riscurile sunt mari, iar soldații americani sunt prezentați ca execuționiști înainte ca investigațiile să înceapă.
Și ignoră contextul legal și operațional mai amplu: Președintele, în baza Articolului II, deține autoritatea înnăscută de a apăra Statele Unite — inclusiv prin interceptarea navelor care transportă contrabandă letală, cum ar fi fentanilul, care ucide zeci de mii de americani în fiecare an.
Administrația susține că aceste nave de trafic de droguri nu sunt bărci de pescuit inofensive — sunt instrumente ale rețelelor criminale transnaționale și teroriștilor responsabili pentru moartea în masă în Statele Unite. Acest lucru nu justifică acțiuni ilegale. Dar explică mentalitatea operațională: Opriți amenințarea înainte de a ajunge pe țărmurile americane.
Pericolul transformării fiecărui atac într-o acuzație de crimă de război
Dacă continuăm pe acest drum — unde fiecare interdicție cu risc ridicat este tratată ca o potențială atrocitate, fiecare atac în zona gri devine un scandal politic, iar fiecare sursă anonimă devine evanghelie — ne vom paraliza capacitatea Americii de a acționa decisiv.
Comandantele vor ezita. Avocații vor suprascrie operatorii. Dușmanii vor exploata paralizia noastră. Iar membrii serviciului vor rămâne să se întrebe dacă apărarea națiunii îi va pune vreodată în centrul unei furtuni mediatice politizate.
Supravegherea este esențială. Acuzațiile iresponsabile nu sunt.
Ce are nevoie acum America: Fapte, nu furie
Înainte ca orice judecată să fie pronunțată, Congresul și Pentagonul ar trebui să: *Publice imaginile ISR complete, negrușate ale atacului. *Publice regulile de angajare în vigoare pe 2 septembrie. *Identifice cine a emis autoritatea atacului suplimentar. *Realizeze o investigație standard, apolitică în cadrul lanțului de comandă militar. Până atunci, ar trebui să ne rezistăm impulsului de a crede în cea mai senzatională versiune a evenimentelor.
În calitate de perso
