Planul NASA-SpaceX de a construi baze pe Lună, sub semnul întrebării după declasificarea dosarelor OZN
Declasificarea unor dosare OZN de către administrația Trump a adus în atenția publică observații neobișnuite făcute de astronauți în misiunile Apollo și Gemini, ridicând întrebări legate de planurile NASA și SpaceX de a construi baze pe Lună.
Documentele, publicate de Departamentul Apărării, includ transcrieri ale discuțiilor dintre astronauții misiunilor Apollo și Gemini și centrul de control al NASA, în care aceștia descriu mai multe observații neobișnuite din spațiu. Aceste informații au generat temeri în spațiul public, în contextul anunțurilor privind planurile de a trimite oameni pe Lună pe termen lung și de a construi baze locuibile în următorul deceniu.
Astronautul Buzz Aldrin, membru al echipajului Apollo 11 din 1969, a relatat că „primul lucru neobișnuit pe care l-am văzut a fost destul de aproape de Lună. Avea o dimensiune considerabilă”, precizând că a folosit un monoclu pentru a analiza obiectul. El a menționat, de asemenea, „mici blițuri” apărute periodic în interiorul cabinei spațiale și o sursă intensă de lumină, pe care a asociat-o provizoriu cu „un posibil laser”.
Declarațiile echipajului Apollo 17 din 1972 includ observații ale astronautului Ronald Evans despre „particule foarte strălucitoare” în apropierea navei, iar Harrison Schmitt a comparat fenomenul cu „artificiile de 4 iulie”. Un alt element din dosare este o fotografie realizată în timpul misiunii Apollo 17, care surprinde trei puncte luminoase dispuse într-o formațiune triunghiulară pe cerul lunar.
Potrivit Pentagonului, această imagine era deja cunoscută publicului, însă o analiză preliminară sugerează că obiectul surprins ar putea fi „un obiect fizic din scenă”. Autoritățile americane au arătat că fotografia este în continuare investigată, iar filmul original al misiunii a fost recuperat pentru o analiză detaliată, urmând ca rezultatele finale să fie publicate ulterior.
În același set de documente este inclusă și mărturia astronautului Frank Borman, membru al programului Gemini, care în timpul misiunii Gemini VII din 1965 a raportat apariția unui „obiect neidentificat” în proximitatea navei spațiale. Declarația sa, prezentă în transcrierile discuțiilor cu centrul de control, descrie un obiect pe care echipajul nu a putut să-l identifice clar și care a fost urmărit pentru o perioadă scurtă de timp.
Misiunea Gemini VII avea ca obiectiv principal testarea rezistenței umane în spațiu pe durate extinse, iar orice observație neobișnuită era consemnată și transmisă pentru analiză. Raportarea lui Borman apare alături de alte observații similare din aceeași perioadă, fără ca documentele să ofere o concluzie clară privind natura obiectului observat.
Mai mulți experți avertizează că obiectivul de a construi o bază permanentă pe Lună ar putea fi mult mai dificil decât pare la prima vedere, din cauza riscurilor numeroase și a necunoscutelor legate de viața pe termen lung într-un mediu atât de ostil. În prezent, aceste planuri sunt discutate la nivelul agențiilor spațiale și al companiilor private. Pe 24 martie, administratorul NASA Jared Isaacman a prezentat o nouă direcție strategică ce vizează stabilirea unei prezențe umane susținute pe Lună și dezvoltarea unei baze selenare permanente, proiect care ar putea intra în faza de construcție în jurul anului 2027.
În paralel, mediul privat promovează proiecte similare. Elon Musk a vorbit recent despre posibilitatea de a prioritiza dezvoltarea unei așezări pe Lună, în detrimentul planurilor imediate pentru Marte, cu obiectivul de a crea o infrastructură selenară care să se poată extinde în următorii zece ani. Totuși, specialiștii atrag atenția că aceste scenarii sunt încă departe de realitatea tehnologică actuală.
Cercetătorii au atras atenția că mediul lunar este unul extrem de dificil pentru supraviețuirea umană. Praful de pe suprafața Lunii este format din particule foarte fine, dar în același timp ascuțite, care nu au fost erodate în lipsa apei și a vântului. Acest praf se poate încărca electric, devenind ușor de ridicat și de transportat pe distanțe scurte, ceea ce îl face o problemă majoră pentru echipamentele și infrastructura viitoare. Cercetătoarea Caitlin Ahrens explică faptul că aceste particule pot ajunge să se depună pe costumele astronauților, pe sistemele de ventilație sau pe panourile solare, afectând funcționarea acestora și creând riscuri suplimentare pentru misiuni de lungă durată.
Un alt obstacol important îl reprezintă expunerea constantă la radiații cosmice, întrucât Luna nu este protejată de atmosferă și de câmpul magnetic al Pământului. Această lipsă de protecție face ca orice activitate la suprafață să fie însoțită de un nivel ridicat de risc pentru organismul uman, mai ales în cazul expunerilor prelungite.
