Nicușor Dan despre înlocuirea lui Bolojan: Coaliția are un acord clar

2 Min Citire

Nicușor Dan: Coaliția dispune de un acord clar privind premierul

Președintele României, Nicușor Dan, a avut sâmbătă declarații de presă la Focșani, unde a vorbit despre speculațiile conform cărora premierul Ilie Bolojan ar putea fi înlocuit din funcție.

Într-o intervenție scurtă, șeful statului a declarat că astfel de scenarii nu au suport în cadrul coaliției aflate la guvernare și că respectă acordul politic existent.

Întrebat dacă ar fi de acord să numească un alt premier, având în vedere zvonurile din PNL, Nicușor Dan a răspuns foarte clar că urmează acordul coaliției din prezent. „Încă o dată. România are o coaliție formată din patru partide. Coaliția are un acord. Acordul spune că până în aprilie 2027 premierul este dat de PNL. PNL a decis că premier este domnul Bolojan. Nu știu ce discuție putem să avem.”

Președintele a afirmat astfel că decizia privind numirea premierului României aparține partidului care deține această prerogativă în cadrul coaliției guvernamentale.

Publicitate
Ad Image

De asemenea, premierul Ilie Bolojan a comentat vineri seara, la Digi24, informațiile apărute în spațiul public privind posibila sa schimbare din funcție. Întrebat despre zvonurile vehiculate pe surse, potrivit cărora atât în PSD, cât și în PNL ar exista discuții legate de înlocuirea sa, Bolojan a spus că nu are cunoștință de aceste informații. „Nu știm de unde aveți aceste informații legate de PNL. Am fost la toate ședințele pe care le-a organizat partidul și nu au fost astfel de discuții”, a afirmat Ilie Bolojan.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *