Muzeul Luvru se închide din cauza unei greve a angajaților
Muzeul Luvru, cel mai vizitat muzeu din lume, nu se deschide astăzi”, potrivit France24.
Sindicatele fac presiuni pentru mai multe recrutări, salarii mai mari și o mai bună întreținere a fostului palat regal și s-au aflat în mai multe zile de grevă în ultimele luni.
Aproape 140 de noi angajări la Luvru au fost anunțate de la începutul mișcării de grevă de la mijlocul lunii decembrie, iar o altă întâlnire a fost programată joi la Ministerul Culturii pentru a discuta creșterile salariale.
Directorul muzeului, contestat de sindicaliști, Laurence des Cars, pe care îl consideră distant și inflexibil. „Dacă primim salariul, dar continuăm cu acest model de guvernanță, nu vom ieși din impas”, a declarat pentru Valérie Baud, din partea sindicatului CFDT.
„Poate că vor exista anunțuri, dar avem în continuare de-a face cu o conducere care se încăpățânează și nu recunoaște că uneori poate greși”, a adăugat colega sa, Elise Muller, de la sindicatul SUD.
Pierderi de „cel puțin un milion de euro” au fost raportate de conducerea muzeului în urma închiderii muzeului pentru două zile în decembrie și la începutul lunii ianuarie.
Deficiențele de securitate evidențiate de o spargere spectaculoasă la muzeu pe 19 octombrie au aruncat o lumină dură asupra conducerii instituției și asupra lui des Cars, care și-a cerut scuze.

