Ministrul Culturii instituie pontajul de 8 ore pentru activitatea artistică, reacții din lumea artistică
Ministerul Culturii introduce reguli pentru evidența timpului de muncă în domeniul artistic, ceea ce a generat critici dure din partea artiștilor.
Recent, Ministerul Culturii a stabilit norme privind „Organizarea unitară și evidența timpului de muncă” în instituțiile publice de spectacole și concerte, măsură ce a provocat numeroase reacții ironice și critice din partea artiștilor.
Din perspectivă administrativă, scopul documentului este de a uniformiza evidența muncii și de a corela activitățile artistice cu normele generale ale legislației muncii. Pe teren, această abordare este privită ca o negare a specificului creației, o încercare de a înghesui actul artistic într-un tipar incompatibil cu natura lui.
Inițiativa birocratizării artei provine de la Curtea de Conturi, care în 2023 a emis un document ce impune pontarea timpului de lucru pentru personalul artistic și tehnic: repetiții, spectacole și așa-numita „activitate de lucru invizibilă”, cum ar fi memorarea textelor de către actori sau exersarea muzicienilor pentru concerte.
Regulamentul Ministerului Culturii impune o trasabilitate strictă a activității artistice, care, dincolo de aspectul birocratic, capătă o tentă chiar comică. Creația artistică este pontată la ore fixe, clare, în acord cu legislația muncii, atent urmărită și controlată, ca în cel mai bun roman distopic.
După un val inițial de ironii, Ministerul Culturii a precizat că normele se aplică doar instituțiilor aflate în subordinea primăriilor sau consiliilor județene, iar timpul de lucru poate fi inegal, atâta vreme cât se respectă numărul de 40 de ore pe săptămână și de 160 de ore pe lună.
Artistul trebuie să declare „pe proprie răspundere” că a muncit și că și-a îndeplinit numărul de ore cerute de lege.
Nicu Alifantis a reacționat cu amuzament, dar și surprindere, față de faptul că ministrul Culturii, András Demeter, el însuși actor și regizor, nu pare să înțeleagă că arta nu poate fi normată. „Doamne, ce m-am mai amuzat aflând că, mai nou, în teatru, trebuie să vii la serviciu 8 ore pe zi. Mă rog, amuzat e un fel a spune. E de râsu’-plânsu’. Niciodată, dar niciodată, nici măcar o dată, în teatru nu s-a muncit normat, 8 ore. Nici măcar atunci când domnul Săraru m-a angajat în 1979 pe post de tâmplar la Teatrul Mic, neavând alt post liber la dispoziție, n-am fost obligat să mă duc la atelierul de tâmplărie 8 ore pe zi. Dar ce mă miră pe mine e că domnul András Demeter, actor și regizor, nu știe că în artă munca n-are normă? Oare nu știe cât se muncește pentru un rol sau cât timp trudești pentru ca un spectacol să iasă foarte bine? Hai, măi Demeter, mama ei a dracului de politică! Unu’ Alifantis de la tâmplărie!”, a scris muzicianul pe contul său de socializare.
Lia Bugnar compară măsura Ministerului Culturii, care vine, de fapt, în prelungirea măsurilor aberante ale administrației Bolojan, cu un tipar nazist. Ea citează fraza „Wenn ich Kultur höre… entsichere ich meinen Browning!” („Când aud de cultură, îmi vine să scot pistolul!”), atribuită fie lui Göring, fie lui Goebbels, fie lui Himmler, și menționează că aceasta i se potrivește lui Ilie Bolojan. Deși acesta pozează în mare cititor, răsfoind câte prin librării și la târguri de profil sau recomandând cărți scrise în engleză, limbă pe care nu o cunoaște deloc, Bugnar afirmă că Bolojan urăște cultura aproape la fel de mult cum îi urăște pe oameni.
Actrița remarcă disprețul premierului pentru cultură și („nu stăpânește mai mult de 6-700 de cuvinte”) și observă obediența ministrului Culturii, „un nerealizat slugarnic, dispus să-i facă pe plac șefului, cu orice preț. András István Demeter este prezentat ca actor și regizor, dar este, de fapt, unul dintre rarele rebuturi politice produse de UDMR”, scrie aceasta.
„Înghesuim cultura în hale de producție” este critica adusă de Lia Bugnar ideii ministrului Demeter, care dorește ca actorii, muzicienii, soliștii, balerinele, regizorii și personalul tehnic din instituțiile vizate să aibă program de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, cu pontaj obligatoriu.
„O fi văzut «domnul ministru» că până și Chaplin, oricât de genial era, a lucrat la banda de asamblare și-și ponta cartela. Ar fi de ajutor dacă i-ar explica cineva că ăla era un film artistic, «Timpuri noi», nu un documentar. Nu mai băgăm cultura la dubă, am avansat. Acum o înghesuim în hale de producție și-i punem pe actori, pe muzicieni, pe artiști să-și ponteze talentul și performanțele interpretative. (…) Nu, serios. Domnu’ Bolojan, domnu’ Demeter, fiți consecvenți și mergeți până la capăt: când auziți de cultură chiar scoateți pistolul și scăpați-ne de toți inutilii ăștia!”
Oana Pellea atrage atenția că normarea actului artistic riscă să conducă la mediocritate și moarte culturală, făcând referire la un text scris de Eugène Ionesco în 1972. Acesta susține că artistul nu este un executant, ci un creator de lumi, un contestatar al ordinii existente.
Pellea subliniază că rolul statului și al funcționarului nu este să conducă actul artistic, ci să-i garanteze independența. Prin urmare, normarea strictă a activității artistice riscă să producă exact ceea ce avertiza Ionesco: mediocritate, sufocare și moarte culturală.
„Ce e de fapt un artist? Creatorul sau născocitorul unei lumi noi, descoperitorul, căutătorul izvoarelor; datoria lui e să pună în discuție organizarea, societatea, cultura, civilizația însăși”, scria dramaturgul într-un editorial publicat în Le Monde și citat de Oana Pellea.
