Incendiu la un spital din Anglia, evacuare pentru 200 de pacienți
Un incendiu a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 5:30 (n.r. – ora Angliei), în unitatea de endoscopie a spitalului.
Peste 200 de pacienți au fost evacuați, iar drumurile de acces din jurul clădirii au fost închise, potrivit Serviciului Național de Sănătate din Regatul Unit.
Niciun pacient nu a fost rănit, însă zonele în care incendiul s-a manifestat au suferit distrugeri considerabile. Cabinetul din care a pornit incendiul a fost complet carbonizat, iar alte încăperi au fost, de asemenea, afectate, după cum se poate observa în fotografiile publicate în presa britanică.
Incendiul de la Spitalul Universitar Southampton a cauzat „daune semnificative” unei părți a spitalului, ceea ce va avea un impact asupra programărilor externe în zilele următoare. Cauza incendiului nu este încă cunoscută.
La intervenție au participat 110 salvatori, informează Sky News.
Pacienții evacuați au fost relocați în alte secții ale spitalului sau pe holuri, unde au beneficiat de îngrijiri medicale. Reprezentanții spitalului au organizat externarea unei părți dintre pacienți duminică.
Reprezentanții spitalului au declarat că incendiul a avut un impact semnificativ asupra activităților programate. „Impactul incendiului a fost semnificativ și ne va limita capacitatea de a îndeplini toate activitățile planificate pentru mâine. Aceasta înseamnă că unele operații vor trebui anulate și vom contacta astăzi toți pacienții afectați pentru a-i informa, prin telefon, e-mail sau SMS”, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului.
De asemenea, secția de Urgențe a spitalului nu primește pacienți, cu excepția cazurilor în care starea acestora este deosebit de gravă, punându-le viața sau integritatea în pericol.

