În politica bucureșteană se întâmplă un fenomen pe care partidele din coaliția de guvernare par incapabile să îl înțeleagă: electoratul nu mai răspunde la scenarii apocaliptice. „Vin rușii”, „Vine Putin”, „Ne întoarcem la comunism”, „Suveraniștii pun în pericol securitatea națională” — toate aceste mesaje au devenit atât de uzate, încât pentru o mare parte a populației ele sună ca o bandă veche rebobinată la infinit. În practică, această retorică nu doar că nu produce îngrijorare, ci îi enervează pe oameni.
Și, paradoxal, îi împinge exact în direcția pe care coaliția încearcă să o evite: spre candidatul suveranist care câștigă teren de la o zi la alta — Anca Alexandrescu.
O coaliție care se atacă pe sine, nu pe adversar
Culmea ironiei este că, în loc să construiască un front comun, candidații partidelor de la guvernare se atacă între ei mai violent decât o fac cu adversarii reali. Vedem acuzații de corupție, incompetență, trădare, jocuri de culise, promisiuni nerespectate. Practic, își demolează propria credibilitate, exact când încercau să convingă electoratul bucureștean că reprezintă „singura opțiune rezonabilă”.
Rezultatul? Bucureștenii privesc tot acest haos dintr-o perspectivă extrem de simplă:
„Dacă ei între ei nu se înțeleg, cum să guverneze un oraș?”
Și odată cu asta, sprijinul electoral al partidelor de guvernare — oricum erodat de ani de scandaluri, crize și promisiuni neonorate — continuă să scadă.
Un electorat sătul de frică, dar dornic de schimbare
Discursul bazat pe frică a funcționat cândva. În 2014. În 2019. Uneori în pandemie.
Dar în 2025, într-o Românie hiper-informată, în care oamenii simt pe pielea lor prețurile crescute, salariile stagnante și o administrație care se mișcă greu, frica nu mai generează obediență — generează revoltă.
Iar această revoltă se vede perfect în sondaje.
Anca Alexandrescu crește nu pentru că ar avea în spate o mega-mașinărie politică, ci pentru că este percepută ca alternativa celor care au obosit de partide, de combinații, de promisiuni reciclate, de „noi suntem pro-europeni, ei sunt pro-ruși”.
Această schemă nu mai livrează emoție. Nu mai convinge pe nimeni.
În schimb, produce contrariul: un val anti-sistem, anti-coaliție, anti-status quo.
Susținerea premierului sau a lui Nicușor Dan — un posibil minus, nu un avantaj
În mod normal, sprijinul unui premier în funcție sau al unui primar general ar trebui să fie un atu. Numai că în București, acest „atu” s-a transformat într-o piatră de moară electorală.
– Premierul este perceput ca exponent al unei guvernări obosite.
– Nicușor Dan, deși are susținători, rămâne asociat cu o administrație greoaie, plină de tensiuni și multe promisiuni încălcate.
Când acești actori își transferă sprijinul asupra unor candidați, electoratul nu interpretează gestul ca pe o garanție, ci ca pe o continuare a acelorași tipare care i-au dezamăgit deja.
În acest context, susținerea coaliției devine nu o binecuvântare, ci un handicap.
Ascensiunea Ancăi Alexandrescu: un vot anti-sistem, nu doar pro-candidat
Ceea ce se întâmplă cu Anca Alexandrescu este clasic pentru toate momentele politice în care partidele dominante pierd teren:
o candidată venită „din afara sistemului” ajunge să capteze nemulțumirea acumulată și să o transforme în impuls electoral.
– Oamenii nu mai cred în promisiunile partidelor mari.
– Oamenii nu mai cred în conflictul „pro-european vs. pro-rus”.
– Oamenii nu mai cred că, numai candidații coaliției pot administra orașul.
În schimb, încep să creadă că o figură care nu aparține establishmentului poate produce schimbarea.
Electoratul din București a mai demonstrat de multe ori că este imprevizibil și capabil să dea lovituri politice.
În acest moment, toate condițiile sunt îndeplinite pentru un vot masiv anti-sistem, care ar putea-o transforma pe Anca Alexandrescu în favorita surpriză a scrutinului.
Coaliția încearcă să combată ascensiunea Ancăi Alexandrescu cu o strategie veche, obosită și complet deconectată de la realitatea socială. În loc să sperie electoratul, această strategie îl irită. În loc să fragilizeze candidatul suveranist, o întărește. În loc să adune voturi, le pierde.
Iar Bucureștiul pare pregătit pentru un moment de cotitură.
Uneori, sistemul se autodistruge prin aroganță, iar alegătorii se unesc tocmai în jurul celui pe care establishmentul încearcă să îl sperie.
În 2025, exact asta pare să se întâmple.
