Clarence Thomas îl confruntă pe Marc Elias într-un caz important la Curtea Supremă
Judecătorul Curții Supreme Clarence Thomas l-a interogat pe avocatul proeminent Marc Elias săptămâna aceasta cu privire la o lege privind finanțarea campaniilor, alăturându-se altor judecători conservatori care și-au exprimat scepticismul față de restricțiile impuse de lege asupra anumitor tipuri de donații politice.
Întrebările lui Thomas s-au concentrat asupra unei prevederi a Legii Federale a Campaniilor Electorale care limitează cât de mult pot cheltui partidele politice de stat și naționale atunci când coordonează cu candidați specifici. Republicanii care au inițiat procesul au susținut că cheltuielile politice coordonate sunt protejate prin libertatea de exprimare și nu ar trebui să fie limitate de Congres, în timp ce Elias a argumentat că Congresul are dreptul de a impune limite asupra acestor cheltuieli.
Thomas și Elias păreau în contradicție în timpul dezbaterilor, Thomas întrebând de ce cheltuielile politice coordonate între partide și candidați ar trebui să fie supuse unor limite, mai ales când acestea acoperă cheltuieli de campanie obișnuite, cum ar fi hotelurile sau mesele. „Doar ca să fiu clar, există vreun interes de Primă Amendă în cheltuieli coordonate?” a întrebat Thomas. Elias a răspuns „da”, dar a spus că plata cheltuielilor unui candidat individual reprezintă „expresie simbolică” care nu este complet protejată și ar trebui să fie supusă limitelor standard de contribuție.
„Încă nu înțeleg ce spui”, i-a spus Thomas lui Elias. „Dacă partidul se coordonează cu candidatul și plătește factura, are aceasta o protecție conform Primei Amendamente sau este pur și simplu, așa cum spui, un exercițiu de plată a facturilor?” „Este exprimare”, a spus Elias, dar a adăugat că precedentul instanței spune că plata facturii „este tratată ca o contribuție și, prin urmare, deși este exprimare, este supusă limitelor impuse de Congres în ceea ce privește cât de mult poate fi cheltuit pentru a angaja în acea exprimare.”
Congresul limitează în prezent donațiile individuale care pot fi făcute unui candidat politic, iar Curtea Supremă a echilibrat în cazurile anterioare protejarea donațiilor politice protejate prin Prima Amendă, permițând în același timp capuri ca o măsură de protecție împotriva influenței excesive și a corupției în alegeri.
Curtea este acum solicitată să permită potențial milionerilor și miliardarilor să facă contribuții individuale nelimitate către un partid politic de stat sau național, cu așteptarea că banii ar fi redirecționați și cheltuiți în coordonare cu un anumit candidat. Decizia ar putea schimba semnificativ peisajul cheltuielilor politice înainte de alegerile de la mijlocul mandatului din 2026, permițând donatorilor bogați să inunde partidele politice de stat sau naționale cu mai mulți bani.
Judecătorul Brett Kavanaugh, un alt sceptic al argumentului lui Elias, a subliniat că grupurile externe pot accepta fonduri nelimitate și influența alegerile, iar partidele de stat și naționale par dezavantajate din această cauză. „Sunt îngrijorat că o combinație de legi de finanțare a campaniilor și deciziile acestei instanțe de-a lungul anilor au redus puterea partidelor politice, comparativ cu grupurile externe, având efecte negative asupra democrației noastre constituționale”, a spus Kavanaugh. „Asta este adevărata sursă a dezavantajului. Poți da o sumă uriașă unui grup extern, dar nu poți da o sumă uriașă partidului, deci partidele sunt foarte slăbite.”
Cazul a fost adus în fața Curții Supreme de Comitetul Național Republican pentru Senat, Comitetul Național Republican pentru Congres și doi foști candidați republicani din Ohio: acum–Vicepreședinte JD Vance și fostul Reprezentant Steve Chabot.
Judecătorii liberali par să fie îndreptați spre dorința de a evita deteriorarea suplimentară a limitelor cheltuielilor în campanie, care s-au erodat în timp sub conducerea Judecătorului Șef John Roberts. „De fiecare dată când intervenim în designul Congresului, facem lucrurile mai rele… intervențiile noastre cauzează mai mult rău decât bine”, a spus judecătoarea Sonia Sotomayor. „Odată ce eliminăm aceste limite de cheltuieli coordonate, ce rămâne? Ce rămâne este nimic. Fără control deloc.”
