Cine este Mohammad-Bagher Ghalibaf, politicianul iranian monitorizat de Washington
Mohammad-Bagher Ghalibaf, președintele Parlamentului iranian, devine o figură tot mai vizibilă în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al încercărilor Statelor Unite de a identifica un interlocutor pentru eventuale negocieri, potrivit Wall Street journal.
Deși cunoscut pentru pozițiile sale dure, profilul său politic și experiența acumulată în structurile de putere îl transformă într-un actor relevant într-un moment de instabilitate regională.
Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, Ghalibaf este perceput la Washington ca o posibilă punte de dialog, chiar dacă discursul său public rămâne critic la adresa SUA.
Mohammad-Bagher Ghalibaf are un parcurs care îmbină experiența militară cu cea administrativă. Fost comandant în cadrul Gardienilor Revoluției și participant la războiul Iran-Irak din anii 1980, acesta este descris ca „un lider dur dintre liderii duri”.
Ulterior, a ocupat funcția de șef al poliției și, din 2005, a devenit primar al Teheranului, poziție pe care a deținut-o timp de 12 ani. În această perioadă, este „creditat cu contribuții la modernizarea Teheranului”, consolidându-și imaginea de administrator eficient.
Surse citate în presa internațională îl descriu drept „nemilos și ambițios, dar și un manager competent”, profil care i-a permis să rămână relevant într-un sistem politic complex.
Ghalibaf și-a construit în timp o imagine de lider energic și apropiat de populație, adoptând uneori un stil populist. A devenit cunoscut pentru apariții publice neconvenționale, inclusiv pentru faptul că a fost surprins conducând motocicleta sau pilotând aeronave, gesturi menite să consolideze o imagine de „om forte”.
Această proiecție publică a fost comparată, de unii observatori, cu stilul liderului rus Vladimir Putin.
Cariera sa nu a fost lipsită de controverse. De-a lungul timpului, a fost vizat de acuzații de corupție, pe care le-a negat. În plus, organizații pentru drepturile omului au semnalat implicarea sa în reprimarea protestelor. Potrivit unui raport, el ar fi declarat că a participat la intervenții împotriva protestatarilor, inclusiv în timpul manifestațiilor din 1999, și că ar fi amenințat că va „demola pe oricine ar apărea” la proteste ulterioare.
În pofida interesului manifestat de Washington, Ghalibaf a respins ideea unor negocieri în curs, afirmând că „nu există discuții în desfășurare cu SUA”.
În același timp, el a adoptat un discurs critic, „ironizându-l pe președintele Trump și pe secretarul Apărării Pete Hegseth” și descriind conflictul aerian dintre SUA și Israel, pe de o parte, și Iran, pe de altă parte, drept „un impas”.
Cu toate acestea, în cercurile politice americane există percepția că războiul ar putea fi încheiat printr-un acord diplomatic. „Trump a indicat întotdeauna că își imaginează încheierea acestui război printr-o înțelegere diplomatică”, a declarat Michael Singh, fost oficial al Consiliului Național de Securitate al SUA.
Ascensiunea lui Ghalibaf are loc într-un moment în care Iranul se confruntă cu pierderi semnificative în rândul conducerii și cu presiuni militare externe.
În acest context, el a devenit „o figură centrală între instituțiile politice, de securitate și religioase” ale statului iranian.
De asemenea, în timpul confruntărilor recente, Ghalibaf a afirmat că s-a deplasat prin Teheran pe motocicletă pentru a evita detectarea, declarând că a fost „cel mai mobil” oficial din conducerea Iranului.
Aceste elemente contribuie la conturarea unui profil complex: un lider cu rădăcini în aparatul de securitate, dar care, în anumite contexte, poate deveni relevant pentru inițiative diplomatice.
