Bistrița: o femeie și-a pierdut viața după ce a fost accidentată de tren la o trecere feroviară
O femeie a decedat în urma unui accident produs la o trecere feroviară din Bistrița, după ce a fost lovită de un tren.
Potrivit informațiilor transmise de polițiștii Biroului Județean Poliție Transporturi Feroviare din Bistrița-Năsăud, trenul implicat în eveniment se deplasa pe ruta Bistrița Bârgăului – Bistrița Nord.
În urma impactului, femeia a decedat.
Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă și au dispus efectuarea unei expertize medico-legale.

