Atac cu rachete asupra unui petrolier kuweitian în portul Dubai provoacă incendiu și riscuri de poluare
Un petrolier sub pavilion kuweitian a fost ținta unui atac cu rachete în portul Dubai, provocând un incendiu la bord și rănirea a patru persoane după căderea unor resturi într-o zonă rezidențială.
În urma unui atac cu rachete, un petrolier de mari dimensiuni, denumit „Al-Salmi”, a fost lovit în portul din Dubai. Nava, aflată sub pavilion kuweitian, era încărcată complet la momentul impactului, conform informațiilor comunicate marți de agenția oficială KUNA și preluate de presa internațională.
Lovitura a dus la izbucnirea unui incendiu la bordul petrolierului, dar nu au fost raportate victime în rândul echipajului. Kuwait Petroleum Corporation a avertizat însă asupra riscului unei scurgeri de petrol în apele din jur, precizând că evaluarea pagubelor este în curs.
Autoritățile din Dubai au transmis că patru persoane au suferit răni ușoare în urma căderii unor resturi rezultate în urma unei interceptări, care au lovit o zonă rezidențială. Incendiul a afectat o casă abandonată din cartierul Al Badaa.
Biroul de presă al orașului a transmis următorul mesaj: „Autoritățile din Dubai au intervenit la un incendiu izbucnit într-o casă părăsită din Al Badaa, provocat de resturi rezultate în urma unei interceptări a apărării antiaeriene. Au fost semnalate patru persoane cu răni ușoare printre persoanele care se aflau în apropierea casei”.
Comunicatul nu precizează proveniența resturilor.
În paralel, armata kuweitiană a informat, printr-un mesaj postat pe platforma X, că se confruntă cu atacuri în desfășurare. Statul Major General a transmis populației următorul avertisment:
„Statul Major General al Armatei precizează că, în cazul în care se aud zgomote de explozie, acestea sunt rezultatul interceptării atacurilor ostile de către sistemele de apărare antiaeriană. Toată lumea este rugată să respecte instrucțiunile de securitate și siguranță emise de autoritățile competente”.
Incidentul a stârnit îngrijorări privind un posibil dezastru ecologic, deoarece petrolierul era încărcat la capacitate maximă. Autoritățile monitorizează situația pentru a preveni o eventuală scurgere de petrol.
Intervențiile continuă, iar amploarea pagubelor nu a fost încă determinată cu exactitate.

