BREAKING Sorin Grindeanu, propus premier de PSD
Liderii PSD reuniți în Biroul Permanent Național au decis să îl susțină pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, au declarat pentru G4Media surse social-democrate. Totodată, aceștia au hotărât să nu voteze un guvern minoritar din care PSD nu face parte, potrivit acelorași surse.
Liderii PNL, USR și UDMR au stabilit ca o posibilă propunere de premier pentru un guvern minoritar să fie agreată împreună cu președintele Nicușor Dan, astfel încât să fie o persoană în care și șeful statului să aibă încredere, au declarat pentru G4Media surse politice.
Biroul Permanent Național al PSD se reunește miercuri, de la ora 12:00, în format online, pentru a decide care vor fi pașii următori ai social-democraților în procesul de formare a unui nou Guvern și pentru a stabili mandatul cu care Sorin Grindeanu va participa la negocierile cu celelalte formațiuni parlamentare, transmit surse politice pentru MEDIAFAX.
Conform acelorași surse, în cursul zilei de miercuri ar putea avea loc negocieri între PSD, PNL și UDMR pentru conturarea unei majorități parlamentare care să susțină un eventual guvern minoritar PSD.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat marți că social-democrații sunt pregătiți să își asume întru-totul guvernarea. De asemenea, PNL și UDMR au transmis că sunt dispuse să susțină un astfel de Guvern din opoziție, prin votul acordat în Parlament.
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat marți că, în urma consultărilor desfășurate la Palatul Cotroceni, varianta care pare să prindă contur este cea a unui guvern politic minoritar.
Șeful statului a spus că formarea noului guvern trebuie să fie accelerată.
„Am avut astăzi consultări cu partidele și grupurile parlamentare pentru identificarea unei soluții de deblocare a crizei politice în care ne aflam. Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar, care să se bazeze pe un acord parlamentar de sprijin agreat în prealabil”, a scris Nicușor Dan pe platforma X.
Președintele a făcut apel la partidele parlamentare să înceapă negocierile pentru semnarea acestui acord și, ulterior, să înainteze propuneri privind formula noului guvern minoritar.
„Întregul proces trebuie să se deruleze într-un ritm accelerat, deoarece urgența instalării unui guvern funcțional și stabil este majoră”, a transmis șeful statului.
„Considerăm că după un astfel de acord, care poate fi convenit într-o zi sau două, se poate recurge la una dintre cele două ipoteze: un guvern minoritar în jurul PSD sau un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR,”, a declarat Ilie Bolojan.


