Problema dronelor de la Galați și Constanța discutată în Parlamentul European
Mai mulți europarlamentari români au abordat în Parlamentul European situația dronelor care au intrat recent în spațiul românesc, exprimând poziții diferite privind implicațiile acestora.
Victor Negrescu, eurodeputat PSD și inițiator al demersului, a subliniat necesitatea protejării cetățenilor, comunităților de frontieră și infrastructurii critice. El a menționat în plen situația familiilor afectate de explozii, inclusiv cazul copilului rănit în propria casă din Galați, după ce o dronă a lovit zona respectivă.
„Aceste incidente nu mai pot fi privite ca evenimente izolate. Ele reprezintă o amenințare directă la adresa cetățenilor europeni, a comunităților noastre și a infrastructurii critice din regiunea Mării Negre”, a declarat Negrescu. El a cerut adoptarea unor măsuri concrete, precum un sistem european comun de monitorizare și avertizare în timp real, consolidarea capacităților antidrone și de apărare aeriană pe flancul estic, finanțarea infrastructurii critice și defensive din bani europeni și mecanisme rapide de sprijin pentru comunitățile afectate.
Eurodeputatul USR Dan Barna a pus accentul pe identificarea Rusiei drept agresor și pe necesitatea unui răspuns ferm al Uniunii Europene. El a declarat: „Federația Rusă a readus războiul la granița Europei. Rusia este astăzi cea mai gravă amenințare la adresa securității noastre comune. Cine neagă această realitate sau refuză să identifice agresorul este fie vândut complet, fie iresponsabil. Și sunt câțiva și în acest legislativ.”
Barna a solicitat includerea în rezoluție și în viitorul cadru financiar multianual a finanțării distincte pentru sistemele antidrone destinate țărilor expuse, consolidarea flancului estic și accelerarea creării unui centru de securitate maritimă la Marea Neagră. De asemenea, a subliniat importanța cooperării cu Ucraina și Republica Moldova, afirmând: „Cooperarea cu Ucraina și Republica Moldova este esențială și avem nevoie urgentă să integrăm expertiza Ucrainei în sistemele noastre de apărare.”
Georgiana Teodorescu, eurodeputată AUR, a adus în discuție incidentul unei drone maritime ucrainene care a explodat în Portul Constanța după ce Ucraina a pierdut controlul asupra acesteia. Ea a criticat comunicarea întârziată a autorităților ucrainene, spunând: „O dronă maritimă ucraineană, asupra căreia Ucraina a pierdut controlul, a intrat pe teritoriul României și a explodat în Portul Constanța. Faptul că s-a putut pierde controlul asupra ei din cauza atacurilor rusești nu surprinde. Ceea ce surprinde și dezamăgește este reacția mult întârziată a partenerilor ucraineni. Acest mesaj este pentru prietenii noștri ucraineni, pe care îi ajutăm și îi vom mai ajuta în continuare din banii noștri. Ne așteptăm să dați dovadă de seriozitate și respect pentru ajutorul primit și să nu puneți în pericol viețile cetățenilor noștri prin informări întârziate.”
Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, a susținut că dezbaterea și rezoluția trebuie să fie urmate de alocări bugetare și o strategie de descurajare. „Nu mai ajung cuvintele, e nevoie de acțiuni. Trebuie să vedem și la nivelul bugetului că luăm în serios aceste lucruri”, a afirmat Kallas. Ea a menționat că amenințarea rusă este o realitate cotidiană pentru statele de la frontiera estică și a spus: „Nu trebuie să ne imaginăm ce înseamnă să primești un mesaj că trebuie să mergi la cel mai apropiat adăpost. Pentru noi este o realitate.”
După incidentul de la Galați, Uniunea Europeană a condamnat oficial încălcarea spațiului aerian european de către Rusia și a anunțat că este pregătită să accelereze eforturile de protecție, inclusiv prin Eastern Flank Watch și alte inițiative de consolidare a apărării europene.
Rezoluția este legată de planurile Uniunii Europene pentru apărare antidrone, în cadrul cărora Comisia Europeană a prezentat în februarie 2024 un Plan de acțiune privind securitatea dronelor și contracararea amenințărilor generate de acestea. Planul vizează creșterea capacităților de detecție, coordonarea reacțiilor statelor membre și consolidarea pregătirii defensive. Acesta este conectat la Inițiativa europeană de apărare antidrone și la proiectul Eastern Flank Watch, parte din strategia UE de apărare până în 2030.
De asemenea, discuția despre drone este corelată cu securitatea în regiunea Mării Negre. Uniunea Europeană a propus un hub de securitate maritimă pentru această zonă, care ar urma să funcționeze ca sistem de avertizare timpurie și instrument de protejare a infrastructurii critice maritime, inclusiv cabluri submarine și instalații offshore.

