Bulgaria oprește livrările de armament către Ucraina și solicită soluții diplomatice
Bulgaria nu intenționează să mai furnizeze arme suplimentare Ucrainei, a anunțat ministrul bulgar al Apărării, Dimităr Stoianov, care a subliniat necesitatea găsirii unei soluții politice pentru încheierea conflictului.
Declarația a fost făcută la prezentarea priorităților noului guvern condus de premierul Rumen Radev. Ministrul a afirmat că războiul din Ucraina nu poate fi soluționat prin mijloace militare și că este nevoie de negocieri pentru a încheia conflictul.
Stoianov a precizat că guvernul bulgar nu consideră necesară continuarea livrărilor de armament către Ucraina, argumentând că situația de pe front nu poate fi schimbată decisiv prin noi transporturi de echipamente militare. „Războiul din Ucraina nu va fi rezolvat pe câmpul de luptă. Asistăm la un război de poziţie şi, indiferent de cantitatea de armament acumulată, singurul rezultat este pierderea de vieţi omeneşti”, a declarat Stoianov.
El a susținut că eforturile internaționale ar trebui orientate către găsirea unei soluții politice și diplomatice. „Este timpul să ne aşezăm la masa negocierilor. Este timpul să căutăm o pace justă, iar acea pace trebuie stabilită de cele două părţi implicate în conflict”, a declarat el.
Ministrul a menționat că Uniunea Europeană va avea un rol important într-un eventual proces de pace, însă a admis că sprijinul acordat până acum Ucrainei poate face dificilă asumarea unui rol de mediator neutru.
Referitor la ajutorul militar, Stoianov a afirmat că Ucraina are suficiente arme și că necesitățile sale actuale sunt legate mai degrabă de resurse umane. „Ucraina are nevoie de mai mulţi oameni, nu de mai multe arme. Are suficiente arme, aşa că nu intenţionăm să furnizăm mai multe arme armatei ucrainene”, a spus el.
Anunțul marchează o schimbare importantă de discurs la Sofia, în contextul în care Bulgaria s-a aflat printre statele care au contribuit la aprovizionarea Ucrainei cu echipamente și muniții după declanșarea invaziei ruse. Datele ONU arată că Bulgaria a reprezentat un furnizor important de echipamente pentru Ucraina începând cu anul 2022, în principal prin intermediul altor state precum Cehia, Polonia și Marea Britanie, către care a exportat tancuri, vehicule blindate și sisteme de artilerie de proveniență sovietică. Bulgaria a oferit și ajutor militar direct, inclusiv arme antitanc și armament ușor în anii 2024 și 2025.
În paralel cu anunțul privind livrările către Ucraina, ministrul Apărării a prezentat planuri pentru consolidarea capacității militare a Bulgariei, care includ un program de creștere a cheltuielilor pentru apărare la 5% din PIB până în anul 2030. Din această sumă, 3,5% vor fi alocate direct domeniului militar, iar restul investițiilor vor viza infrastructura, securitatea cibernetică și alte proiecte strategice. De asemenea, a fost anunțată accelerarea programelor de modernizare a Forțelor Armate Bulgare.
Premierul Rumen Radev, fost președinte și pilot militar, este cunoscut pentru pozițiile sale împotriva trimiterii de armament către Kiev și pentru susținerea negocierilor ca soluție la conflict. El a criticat unele politici europene și a cerut relații bazate pe „respect reciproc” între Sofia și Moscova. Înaintea alegerilor, Radev a respins acuzațiile privind apropierea de Kremlin, declarând: „Nu văd ce fel de poziţie pro-rusă aş avea. Am poziţii complet pro-bulgare, am poziţii pro-europene”.
În ciuda controverselor generate de unele declarații, liderul bulgar a menținut orientarea europeană a țării și a participat la reuniunile Consiliului European alături de ceilalți lideri ai Uniunii Europene.

