Ambasadorul Dan Negrea, reprezentantul SUA la ONU, critică liderii ruși pentru invazia în Ucraina
Ambasadorul Dan Negrea, care reprezintă Statele Unite ale Americii la Organizația Națiunilor Unite, a criticat dur conducerea Rusiei, afirmând că invadarea Ucrainei reprezintă un eșec strategic.
Dan Negrea a susținut că Moscova nu își poate atinge scopurile pe câmpul de luptă în Ucraina și a citat declarațiile secretarului de Stat Marco Rubio pentru a sublinia această poziție.
„Secretarul de Stat Rubio a spus clar că invadarea Ucrainei de către Rusia a fost un eșec strategic. Rafinăriile sale sunt în flăcări. Moscova nu își poate atinge scopurile pe câmpul de luptă. Escaladarea nu va schimba acest lucru și doar va crea riscul agravării catastrofei. Acest război trebuie să înceteze imediat”, a declarat reprezentantul SUA la ONU, Dan Negrea.
Declarația contrazice afirmațiile optimiste ale liderului rus, Vladimir Putin. Recent, Putin a spus că operațiunea din Ucraina merge conform planului.
Și ucrainenii l-au contrazis. Ei au susținut că rușii au început să piardă teren pe linia frontului.

