Negociatorii din SUA și Iran au convenit asupra prelungirii armistițiului, semnarea acordului fiind amânată de Donald Trump
Echipele de negociatori din Statele Unite și Iran au ajuns la un acord privind prelungirea cu 60 de zile a armistițiului și au stabilit un cadru pentru negocierile în domeniul nuclear, însă semnarea documentului a fost amânată de președintele american Donald Trump.
Potrivit Axios, înțelegerea nu a fost anunțată public deoarece Donald Trump nu a semnat documentul și a cerut mediatorilor câteva zile pentru a se gândi. Echipele de negociatori discută de mai multe zile.
Conform proiectului de memorandum prezentat de televiziunea iraniană și citat de CNN, americanii vor pune capăt blocadei maritime, iar Iranul va restabili transportul maritim în strâmtoare.
Documentul negociat de Iran și Statele Unite impune forțelor militare americane să se retragă din vecinătatea Iranului și să ridice blocada porturilor iraniene. În schimb, Iranul se angajează să restabilească numărul navelor comerciale care tranzitează Strâmtoarea Ormuz la nivelul de dinainte de război în termen de o lună.
Gestionarea traficului prin strâmtoare, inclusiv stabilirea rutelor, va fi făcută de Iran în cooperare cu Oman, a transmis postul de radio de stat iranian IRIB. Navele militare sunt excluse din acord. Informația poate fi importantă deoarece IRIB este condus de persoane cu viziuni radicale din regimul iranian.

