Președintele Nicușor Dan începe astăzi la Cotroceni consultări cu partidele parlamentare pentru formarea guvernului

3 Min Citire

Președintele Nicușor Dan începe consultările cu partidele parlamentare pentru formarea guvernului

Președintele României, Nicușor Dan, începe luni consultările oficiale cu partidele din Parlament, pentru desemnarea unui nou premier, după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis în urmă cu două săptămâni prin moțiune de cenzură.

Administrația Prezidențială a transmis că, în temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituția României, Președintele României, Nicușor Dan, va invita la Palatul Cotroceni președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru.

Consultările de la Cotroceni se vor desfășura după următorul program: 09:00 – Partidul Social Democrat (PSD), 10:00 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), 11:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL), 12:00 – Uniunea Salvaţi România (USR), 13:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), 14:00 – Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, 15:00 – Partidul S.O.S. România (S.O.S.), 16:00 – Partidul Oamenilor Tineri (POT).

Întrebat săptămâna trecută dacă se așteaptă ca după consultările de luni să se încheie criza politică și să se contureze o coaliție de guvernare, Nicușor Dan a explicat faptul că procesul este în curs și nu poate fi rezolvat într-un singur moment. „O să avem discuții luni, conform Constituției. Probabil că o să avem marți sau miercuri de asemenea discuții cu ceilalți oameni din Parlament care nu sunt reprezentați actualmente de partidele parlamentare”, a mai spus președintele.

Publicitate
Ad Image

Referitor la un posibil anunț după prima rundă de discuții, Nicușor Dan a fost tranșant, spunând că nu va exista un anunț luni seara sau marți dimineața. Consultările urmează să continue și în zilele următoare. „Lucrul cel mai important și solicitarea mea pentru toate partidele care vin la consultări este, primul lucru pe care o să vă întreb: care va fi majoritatea”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a fost întrebat zilele trecute dacă o renominalizare a lui Ilie Bolojan ar reprezenta un experiment politic, însă el a subliniat că prioritatea sa este evitarea unei noi crize politice. „Nu o să dau răspunsuri particulare, ci o să dau doar răspunsuri generale. Și un răspuns general este că nu aș vrea să numesc un guvern care să nască o altă criză. Asta e răspunsul general pe care pot să-l dau”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a spus că negocierile pentru formarea unei majorități sunt complicate în acest moment, însă a adăugat că toate partidele trebuie să își asume rolul în guvernarea țării.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *