Daniel Zamfir acuză PNL că Bolojan, frații Micula și Ministerul de Finanțe ar fi împărțit banii din fondul de rezervă pe un șervețel
Daniel Zamfir îl acuză pe Ilie Bolojan, pe frații Micula și pe Ministerul de Finanțe că ar fi împărțit, în 2019, banii din fondul de rezervă al statului destinați despăgubirilor pentru procesul câștigat de frații Micula la Curtea Internațională de Arbitraj.
Senatorul PSD susține că statul a alocat atunci suma de 912,5 milioane de lei, după un șir de procese între statul român și frații Micula din Bihor. Zamfir afirmă că banii au fost împărțiți „cu un șervețel sau pe un șervețel și pe un pix”, în prezența funcționarilor din Ministerul de Finanțe.
„Este poate cel mai grav trafic de influență în cabinetul unui prim-ministru care s-a petrecut de la Revoluție încoace”, a declarat Zamfir.
În replică, Ludovic Orban, care era premier în 2019, a declarat că statul român era obligat să plătească despăgubirile. „În 2019, când am preluat guvernul, am fost confruntat cu o situaţie extrem de gravă, existau popriri pe conturile unor companii de stat şi riscul de blocare a finanţării ROMATSA. Statul român era obligat să plătească acea despăgubire, câştigată de fraţii Micula la Curtea de Arbitraj ICSID. Am negociat şi am plătit cea mai mică sumă posibilă”, a spus Orban, într-un interviu mai vechi, în luna noiembrie a anului trecut.
Zamfir îl acuză pe Ilie Bolojan de complicitate și susține că actualul premier interimar s-ar fi implicat pentru a le asigura câștiguri suplimentare fraților Micula. Senatorul PSD afirmă că aceștia au solicitat și obținut penalități de 100.000 de dolari pe săptămână și o amendă de peste 15 milioane de lei.
„Reformatorul și gardianul banilor publici ne arată o complicitate cel puțin condamnabilă pentru ca miliardarii de la Oradea să primească, să beneficieze de câștiguri suplimentare din această acțiune, pentru că, nu-i așa, au solicitat și au obținut penalități de 100.000 de dolari pe săptămână și o amendă de peste 15 milioane de lei. Aici am constatat că, în loc să fie alături de funcționarii Ministerului de Finanțe care luptau cu mafia de la Oradea, le-a cerut să cedeze în favoarea miliardarilor orădeni”, a susținut Zamfir.
Senatorul susține că funcționarii Ministerului de Finanțe s-ar fi dus în cancelaria prim-ministrului să ceară o soluție pentru acumularea penalităților, dar că prim-ministrul nu ar fi intervenit.
„Adică funcționarii Ministerului de Finanțe care se duseseră în cancelaria primului-ministru să solicite rezolvarea acestei chestiuni, tocmai pentru că se acumulau penalități și penalitățile astea acumulate în momentul ăsta noi am estimat că sunt 600 de milioane, dar nu știu cât se vor acumula, pentru că nu este soluționată chestiunea. Aici vă spuneam de ceea ce înseamnă inacțiunea primului ministru, pentru că angajații Ministerului de Finanțe pur și simplu au fost trimiși acasă după ce au prezentat aceste discuții care au avut loc discuția celebră cu șervețelul”, a susținut Zamfir.
Zamfir acuză că statul român le-ar fi permis fraților Micula să înstrăineze o mare parte din active, respectiv, referindu-se la dosarul în cadrul căruia, înainte să plătească ajutorul de stat declarat ilegal de 400 de milioane de euro, frații Micula ar fi transferat activele în patrimoniul mai multor societăți, pentru a evita recuperarea unor sume uriașe stabilite printr-o decizie a unei instanțe europene, care a obligat statul român să recupereze de la grupul vizat aproximativ 400 de milioane de euro, din care 178 de milioane reprezintă debitul principal, restul fiind dobânzi și penalități. Instanța europeană a stabilit că acești bani au fost plătiți sub forma unui ajutor de stat acordat ilegal în perioada 2014-2019.
„Faptul că s-a tergiversat și s-a reușit mutarea procesului la Oradea, nu întâmplător, s-a permis fraților Micula să înstrăineze o mare parte din active, practic, statul român să fie în incapacitatea de a valorifica cumva în această chestiune. Așadar, repet, a existat, evident, dincolo de acțiunea lui Orban, evidentă, există și această complicitate cu actualul prim-ministru, evident, din motivele care eu cred că sunt evidente”, a acuzat social-democratul.
În replică, Ludovic Orban, care era premier în 2019, a negat că Ilie Bolojan ar fi facilitat orice întâlnire dintre frații Micula și Orban. „Numai minciuni. N-a avut nicio legătură Bolojan cu fraţii Micula. Este o minciună gogonată”, a declarat acesta, într-un interviu acordat în luna noiembrie.

