WhatsApp introduce funcția „Incognito Chat” pentru conversații private cu asistentul AI
Meta Platforms lansează o nouă funcție pentru asistentul său de inteligență artificială din WhatsApp, denumită „Incognito Chat”. Prin intermediul acesteia, utilizatorii vor putea purta conversații private, care nu vor putea fi văzute nici măcar de companie.
Compania susține că noul sistem va fi bazat pe tehnologia proprie de „private processing”, menită să protejeze conversațiile utilizatorilor. Potrivit Meta, mesajele nu vor fi salvate, iar acestea vor dispărea automat, oferind astfel un spațiu privat de comunicare cu asistentul AI.
Șeful WhatsApp, Will Cathcart, a declarat că oamenii încep să adreseze întrebări tot mai importante sistemelor AI, iar multe dintre acestea țin de viața personală. „Utilizatorii nu ar trebui să simtă că trebuie să ofere companiilor acces la informațiile sensibile din spatele acestor conversații”, a spus el.
În prezent, Meta menționează pe site-ul companiei că mesajele trimise către Meta AI pot fi folosite pentru îmbunătățirea modelelor de inteligență artificială. Pentru început, „Incognito Chat” va funcționa doar pentru mesaje text. Utilizatorii nu vor putea încărca imagini în aceste conversații private.
Will Cathcart a explicat că asistentul AI va avea mecanisme de siguranță integrate, putând refuza anumite întrebări considerate problematice sau redirecționând conversațiile în alte direcții.
Meta a anunțat că lucrează și la o funcție numită „Side Chat”, care ar urma să fie lansată în lunile următoare pe WhatsApp. Noua opțiune le va permite utilizatorilor să primească ajutor privat de la Meta AI direct în orice conversație din aplicație.

